30.5 C
Craiova
joi, 6 iunie, 2024
Știri de ultima orăSportEcuatia stabilitate = securitate zonala

Ecuatia stabilitate = securitate zonala

Luni dupa-amiaza, la Bruxelles, s-au deschis lucrarile Conferintei parlamentare „Uniunea Europeana – Tarile din Pactul de Stabilitate“, eveniment care precede pregatirea unei actiuni majore pe plan european, si anume viitoarea Conferinta regionala a Pactului de Stabilitate (Bucuresti, 25-26 octombrie 2001), „in vederea definirii viitoarei strategii pentru dezvoltarea economica de ansamblu a regiunii“.

Reuniunea de la Bruxelles are un scop foarte clar pe care l-a definit, cu o precizie germana, domnul Bodo Hombach, coordonatorul special al Pactului de Stabilitate, intr-un interviu acordat in exclusivitate ziarului nostru.

Domnia sa afirma ca reuniunea de acum consfinteste „tendinta de politizare si parlamentarizare a procesului demarat de Pactul de Stabilitate la nivelul Europei de Sud-Est, anul trecut creindu-se o retea parlamentara incurajind cooperarea regionala intre parlamentele din Europa de Sud-Est, precum si cooperarea dintre acestea si Parlamentul European. Aceasta reuniune are loc intr-un moment de enorma tensiune internationala, in care cuvintele cheie sint solidaritatea si cooperarea internationala in lupta contra crimei organizate si terorismului, adica doua dintre marile proiecte pe care le dezvoltam acum cu participarea tarilor din sud-estul european“.

Ideea importantei colaborarii politice la nivel parlamentar in zona a fost subliniata si de Chris Patten, comisarul european pentru afaceri externe, care vorbea despre inutilitatea eforturilor comunitare daca ele sint indreptate exclusiv pentru realizarea de proiecte economice, fiind necesare elaborarea si implementarea unui „software politic“ comun la nivelul intregii regiuni, care sa faciliteze in ultima instanta si un demers legislativ comun, cu un mesaj sugerat privind ariile de urgenta imediata, „coruptie, trafic de fiinte umane si spalarea banilor murdari“.

Ne intereseaza insa in mod deosebit care sint, in viziunea celor care au redactat documentele oficiale ale conferintei, prioritatile reuniunii viitoare, cea de la Bucuresti, din luna octombrie. In ceea ce priveste dezvoltarea economica, se subliniaza „necesitatea unui angajament mai mare in raport cu reformele politice si economice in regiune, promovarea cooperarii parlamentare… prezentata ca o prioritate a Pactului de Stabilitate in favoarea dezvoltarii economice“. La Bucuresti urmeaza sa se continue dezvoltarea si incheierea retelei acordurilor de liber-schimb si incheierea acestor acorduri intre toate statele din sud-estul Europei pentru produsele originare din tarile semnatare“. La Bucuresti se va insista pentru luarea unor masuri urgente privind sustinerea masiva a sectorului privat prin ameliorarea climatului pentru investitiile straine, stabilirea unei strategii comune pentru promovarea investitiilor, intarirea garantiilor date investitorilor straini gratie negocierii unor acorduri bilaterale in materie de investitii. Se va actiona „in vederea obtinerii sustinerii din partea UE, a guvernelor statelor membre si a guvernelor din G8 in domeniile cresterii asistentei tehnice pentru reformele din tarile Europei de Sud-Est in vederea ameliorarii climatului pentru investitii si intarirea programelor in materie de investitii si garantii pentru creditele pentru exporturi“. In sfirsit, la Bucuresti se va decide initierea unei retele regionale coerente pentru sectoarele-cheie ale infrastructurilor, mai ales in transporturi, energie si apa, institutiile europene si BERD putind fi invitate cu acea ocazie sa finalizeze cit mai rapid studiile regionale aflate acum in curs pentru aceste domenii.

Este limpede ca reuniunea de acum de la Bruxelles doreste sa dea o dimensiune politica prin care sa implice parlamentele nationale din zona in marea dezbatere parlamentara de dupa prima faza a extinderii, nelasind parlamentele din zona complet in afara circuitului european. Daca ne gindim ca Romania si Bulgaria sint scoase oricum din calcul pentru prima faza a extinderii UE (pentru care negocierile se vor incheia inainte de finalul anului viitor), ce ne mai ramin, ca actori pentru acest scenariu sint parlamentele tarilor care au semnat cu UE „Acordurile de stabilizare si asociere“, o formula speciala si mult mai laxa care le deschide un drum mai usor catre aderare, poate in acelasi val cu cele doua tari ramase in afara primului val.

Sa speram ca reuniunea de la Bucuresti va fi luata foarte in serios de oamenii nostri politici, care, cu aceasta ocazie, ar putea juca o carte deosebit de importanta, cea care, in contextul descris anterior, ar permite focalizarea acestei etape in Capitala noastra, acolo unde, poate, argument esential si deloc folosit pina acum la intreaga sa valoare, se afla si Centrul Sud-Est European de Combatere a Crimei Organizate (SECI).

Sigur, pe termen scurt si vizibil, prioritatea majora a Pactului de Stabilitate este dimensiunea economica, dar, acum, Romania ar putea sa foloseasca un atu si sa se impuna prin propunerea de centralizare a ecuatiei stabilitate = securitate zonala.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS