12.3 C
Craiova
miercuri, 9 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCazurile Covid, creştere exponenţială. Care este situaţia la Spitalul de Infecţioase din Craiova

Cazurile Covid, creştere exponenţială. Care este situaţia la Spitalul de Infecţioase din Craiova

Cazurile Covid au crescut exponenţial în această vară, iar de la începutul lunii iulie până în prezent s-a ajuns de la nici 700 de cazuri săptămânale la aproape 5500 de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus în România. Perioada vacanţelor a contribuit la răspândirea mai uşoară a virusului, însă medicii spun că formele de boală nu prezintă motiv de îngrijorare. Deşi numărul pacienţilor internaţi în spital a crescut, aceştia prezintă în general forme uşoare şi medii

Pacienţii cu Covid internaţi la Craiova au, în general, afecţiuni asociate

La Spitalul de Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova, 44 de pacienţi cu Covid erau internaţi la începutul acestei săptămâni. Reprezentanţii unităţii medicale au transmis că manifestările afecţiunii sunt, în general, uşoare şi medii şi că infecţia nu prezintă caracteristici noi.

„Sunt foarte multe cazuri de pacienţi cu forme uşoare, care vin doar pentru consult, fără să se interneze. În acest moment, în spital avem 44 de pacienţi, dintre care 6 sunt copii. Copiii prezintă forme uşoare de boală. Adulţii, în general, au forme medii şi afecţiuni asociate”, a precizat pentru GdS directorul medical de la Victor Babeş, dr. Dragoş Nicolosu.

Pacienţii cu Covid pot prezenta şi simptome similare enterovirozelor

Pe lângă simptomatologia deja cunoscută, similară unei simple răceli, pacienţii infectaţi cu Sars-Cov2 pot prezenta şi manifestări digestive, spun medicii. Cei mai mulţi pacienţi se tratează singuri, la domiciliu, iar specialiştii recomandă consultarea medicului de familie înainte de prezentarea la spital dacă simptomele nu sunt grave.

„Manifestările rămân aceleaşi, fiind în principal de ordin respirator, dar există şi manifestări digestive la unii pacienţi, similare enterovirozelor, cu greaţă, vărsături, diaree. Dacă au forme uşoare, pacienţii trebuie să ţină legătura cu medicul de familie, pentru a primi un tratament corespunzător. Este recomandat să nu aglomereze camerele de gardă.
Dacă sunt manifestări severe, pacienţii se pot prezenta direct la spital”, a menţionat dr. Nicolosu.
Copiii internaţi prezintă forme uşoare, cu simptome specifice virozelor – rinoree, febră, tuse – iar unii dintre ei prezintă şi manifestările digestive amintite anterior.

Vacanţele au înlesnit răspândirea infecţiilor

În contextul creşterii numărului de cazuri, medicii le recomandă oamenilor să evite aglomeraţia şi să se distanţeze de persoanele care prezintă simptome de răceală.
Recomandarea principală este să evite aglomeraţia, iar dacă o persoană prezintă simptome de răceală, să evite contactul, eventual să poarte şi mijloace de protecţie.
„Este perioada vacanţelor, mulţi pacienţi au călătorit cu avionul, cu mijloace de transport în comun, au fost în zone aglomerate, ceea ce a dus la răspândirea mai uşoară a infecţiei”, a explicat directorul medical de la Spitalul de Infecţioase din Craiova.

Cazurile au crescut substanţial de la săptămână la săptămână

De la începutul lunii iulie, numărul cazurilor Covid din România a crescut constant, ajungând de la 698 în săptămâna 01 – 07 iulie 2024 la 5.414 cazuri noi în săptămâna 5 august – 12 august 2024.
Creşterile de la o săptămână la alta au fost de peste 40%, chiar şi de 82,3%. După raportul săptămânal din perioada 29 iulie – 4 august 2024, cazurile au început să se stabilizeze.

Agenția ONU pentru sănătate şi-a exprimat exprimă îngrijorarea cu privire la evoluția la nivel mondial a unor variante mai severe ale SARS-CoV-2. „Datele din sistemul nostru de supraveghere, care monitorizează 84 de țări, raportează că procentul de teste pozitive pentru SARS-CoV-2 a crescut pe parcursul mai multor săptămâni”, a transmis şi OMS.
Specialiştii spun că actuala creştere a numărului de cazuri poate fi cauzată de o scădere a imunităţii populaţiei, pe fondul pierderii imunităţii limitate dobândite în urma vaccinării sau a infectării anterioare cu virusul.

CITEŞTE ŞI: Zepeline, acrobații, păpuși Steam Punk. Puppets Occupy Street 2024

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS