22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateDr. Simona Frăsie: Sistemul endocrin guvernează tot organismul, de aceea screening-ul periodic este extraordinar de important

Dr. Simona Frăsie: Sistemul endocrin guvernează tot organismul, de aceea screening-ul periodic este extraordinar de important

„Totul este interconectat” ar putea fi mottoul din spatele legilor care guvernează sistemul endocrin, în condițiile în care dezechilibrele hormonale pot avea ecou în tot corpul nostru. De aceea, controlul periodic de prevenție la specialiști ar trebui să devină o obișnuință pentru orice persoană, explică dr. Simona Frăsie, medic primar endocrinolog. Numeroase afecțiuni pentru care pacienții ajung, mai întâi, la medicul dermatolog, la ginecolog, cardiolog, psihiatru sau se îndreaptă către alte specialități își au originea, de fapt, în dezechilibre hormonale.

„Sistemul endocrin ne guvernează toate ritmurile circadiene și lunare, ritmul somn-veghe, foame-sațietate, sistemul luptă sau fugi, prin glanda suprarenală, sistemul metabolic, prin glanda tiroidă. Sistemul endocrin guvernează organismul în multiple modalități și interacționează cu toate celelalte sisteme, de aceea are un răsunet pluridisciplinar. Sistemul endocrin nu se rezumă la tiroidă și la niște hormoni”, precizează dr. Frăsie.

Boala tiroidiană poate debuta cu simptome specifice altor specialități

Boala tiroidiană autoimună poate fi asociată cu afecțiuni digestive, poliartrită reumatoidă, sindrom depresiv, anxietate, dislipidemie sau diabet zaharat, spune medicul. Sunt multe manifestări care pot fi semne de debut ale afecțiunii tiroidiene. Alți pacienți ajung la dermatolog cu tot felul de erupții urticariene care au în spate tot un fond legat de tulburări hormonale endocrine.

„Totodată, bolile endocrine sunt, pe lângă afecțiunile ginecologice, printre principalele cauze de tulburări de fertilitate. Important este ca acestea să fie diagnosticate din timp pentru ca pacientele să poată urma un tratament corespunzător și să poată avea o sarcină”, menționează doctorul.

Osteoporoza, în strânsă legătură cu hormonii

Hipertensiunea arterială poate fi și ea secundară bolilor endocrine precum boala Cushing sau sindromul Cohn. Iar osteoporoza post-menopauză este de asemenea conectată cu sistemul endocrin. Dr. Frăsie explică de ce: „Osul este un organ viu, care este prelucrat în permanență hormonal. Însă la femei, prelucrarea hormonală a osului durează de la pubertate până la menopauză. Apoi, prin deprivarea de hormoni – estrogen și progesteron – se instalează osteoporoza. De aceea este indicată testarea DEXA după instalarea menopauzei”.
Deficitul de estrogen la nivel cerebral este și factor favorizant în Alzheimer.

Vitamina D este reglată de către un hormon

Vitamina D este un alt capitol important din tabloul vast al sistemului endocrin. Cu beneficii pentru întregul organism, aceasta depinde la rândul ei de un hormon, parathormonul.
„Acest hormon este produs de paratiroidă, sunt patru glande micuțe situate la polul superior și inferior al tiroidei și ele reglează vitamina D, cu ecou în tot organismul”, spune dr. Simona Frăsie.

Statusul nostru hormonal ar trebui controlat periodic

Statusul nostru hormonal ar trebui controlat periodic, evaluat prin prezentări pentru prevenție.
Screening-ul și prevenția afecțiunilor tiroidiene trebuie făcute extrem de atent, pe lângă tiroidă foarte importantă este glanda suprarenală, spune medicul. Și, pentru că endocrinologia înseamnă un tot unitar și totul este interconectat, sistemul endocrin poate fi punctul-cheie pentru reglarea anumitor dezechilibre care produc efecte în tot corpul. Așadar, fiecare persoană ar trebui să meargă periodic la medicul endocrinolog pentru screening și prevenție, recomandă specialistul.

CITEȘTE ȘI: Probiotice – eficiente sau placebo?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS