13.6 C
Craiova
duminică, 5 mai, 2024
Știri de ultima orăSanatateConsumul de sare ar putea avea legătură cu diabetul de tip 2

Consumul de sare ar putea avea legătură cu diabetul de tip 2

Consumul ridicat de sare ar putea fi asociat cu diabetul zaharat de tip 2. Un studiu stabilește pentru prima dată o posibilă legătură între acestea.

Persoanele care prezintă risc de diabet zaharat de tip 2 știu deja că trebuie să evite zahărul, dar noua cercetare sugerează că ar trebui să renunțe și la sare.

Studiul a inclus 400.000 de adulți

Studiul, condus de universitatea americană Tulane și publicat în numărul din noiembrie al revistei Mayo Clinic Proceedings, a constatat că adăugarea frecventă de sare în alimente a fost asociată cu un risc crescut de a dezvolta diabet de tip 2.

Studiul a chestionat peste 400.000 de adulți înregistrați în UK Biobank cu privire la consumul de sare.

Pe parcursul unei perioade medii de urmărire de 11,8 ani, peste 13.000 de cazuri de diabet zaharat de tip 2 s-au dezvoltat în rândul participanților.

Ce înseamnă un risc mai ridicat pentru diabetul zaharat

În comparație cu cei care nu au folosit „niciodată” sau „rar” sare, participanții care „uneori”, „de obicei” sau „întotdeauna” au adăugat sare au avut un risc respectiv cu 13%, 20% și 39% mai mare de a dezvolta diabet zaharat de tip 2.

„Știm deja că limitarea sării poate reduce riscul bolilor cardiovasculare și al hipertensiunii arteriale, dar acest studiu arată pentru prima dată că scoaterea sării din dietă ar putea ajuta și la prevenirea diabetului zaharat de tip 2″, a declarat autorul principal, prof. dr. Lu Qi, de la facultatea de Sănătate Publică și Medicină Tropicală a Universității Tulane, din Statele Unite.

Care ar fi cauza posibilă a asocierii dintre sare și diabetul de tip 2

El precizează că sunt necesare cercetări suplimentare pentru a determina de ce consumul ridicat de sare ar putea fi legat de un risc mai mare de diabet zaharat de tip 2.

Cercetătorul crede totuși că sarea încurajează oamenii să mănânce porții mai mari, crescând astfel șansele de a dezvolta factori de risc precum obezitatea și inflamația.

Studiul a constatat o asociere între consumul frecvent de sare și Indicele de Masă Corporală (IMC), și un raport talie/șold mai mare.

Potrivit cercetătorului american, următorul pas este efectuarea unui studiu clinic care să controleze cantitatea de sare pe care o consumă participanții pentru a se observa efectele.

Specialistul că nu este niciodată prea devreme pentru a adopta un regim alimentar cu conținut scăzut de sare. „Nu este o schimbare dificil de făcut, dar ar putea avea un impact extraordinar asupra sănătății”, a comentat profesorul.

Un studiu din 2016 arăta că diabeticii trebuie să scadă cantitatea de sare

Reducerea cantităţii de sare consumată zilnic cu 2 grame duce la o scădere semnificativă a tensiunii arteriale pentru persoanele diagnosticate cu diabet zaharat de tip 2 şi cele cu intoleranţă la glucoză. Această schimbare ar scădea şansele de a suferi un accident cerebral vascular, infarct miocardic sau afecţiuni ale rinichilor pentru cei care suferă de diabet zaharat de tip 2 în stadiu incipient. Cantitatea pe care ar trebui să o reducă este echivalentul a două felii de pâine albă.

OMS recomandă consumul a maximum 5 grame de sare pe zi persoanelor de peste 51 de ani. Media populaţiei consumă astăzi 9-12 grame de sare pe zi, dublu faţă de cantitatea maximă recomandată.

Citeşte şi:

Lărgirea străzii Henri Coandă a ajuns în vizorul ISC şi al Gărzii de Mediu

Dispare părculeţul de la Mercur?

Tana, tânăra din Craiova care construieşte politici economice la Bruxelles

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS