28.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateRezidențiat 2023: 5.400 de posturi scoase la concurs

Rezidențiat 2023: 5.400 de posturi scoase la concurs

Examenul de rezidențiat 2023 va avea loc în 19 noiembrie și au fost scoase la concurs 5.400 de posturi. Noutatea este că cei care susțin examenul trebuie să obțină minim 65% din nota maximă posibilă pentru a promova, față de 60%, cum era în anii trecuți, conform unui Ordin al miniștrilor Sănătății și Educației pus în dezbatere publică.

În Metodologia de concurs se precizează că decizia de a crește punctajul minim de promovare de la 60% la 65% a fost luată după discuții cu rectorii universităților de Medicină și Farmacie din țară, conform hotnews.ro.

  • „În ziua de 7 sept.2023 și în ziua de 18 sept.2023 au fost organizate videoconferințe cu rectorii universităților de medicină și farmacie București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Tg. Mureș și Timișoara. Această întâlnire a avut ca scop stabilirea unor probleme organizatorice, precum și finalizarea proiectului Metodologiei de concurs.
  • În urma acestor întâlniri s-a stabilit ca alegerea unui loc sau post să fie condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 65% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. În acest sens cele 6 universități de medicină și farmacie și-au exprimat acordul scris”, se arată documentul pus în dezbatere publică.

Candidații primesc 200 de întrebări grilă

Examenul de rezidențiat va avea loc în 19 noiembrie. Candidații primesc 200 de întrebări grilă, iar timpul de rezolvare este de patru ore.

În 2023, situația absolvenților pentru Medicină, Medicină Dentară și Farmacie a fost următoarea:

  • Medicină – 3.6740;
  • Medicină Dentară – 1.183;
  • Farmacie – 893.

Înscrierile la examenul de rezidențiat se fac prin direcțiile de sănătate publică din fiecare județ și a municipiului București sau prin ministerele cu rețea sanitară proprie, după următorul calendar:

  • 11-24 octombrie – depunerea dosarelor de înscriere, în zilele de luni până joi, între orele 9:00-16:00 și vinerea între orele 9:00-14:00.

Dosarele de concurs pot fi transmise și prin poștă sau servicii de curierat, în aceeași perioadă.

Anul trecut au fost scoase la concurs 5.800 de posturi. Peste 600 însă au rămas neocupate, deși au fost peste 10.300 de candidați înscriși.

Citeşte şi: Copil legat de scaun cu bandă scotch de către învățătoare

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS