12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateOctavian Jurma: Vom vedea valori zilnice peste 20.000 de cazuri noi, săptămâna viitoare

Octavian Jurma: Vom vedea valori zilnice peste 20.000 de cazuri noi, săptămâna viitoare

Medicul Octavian Jurma susține că ultimele date referitoare la pandemie arată că cele două variante – Delta şi Omicron – pot coexista foarte bine, săptămâna trecută unul din patru cazuri fiind dat de varianta Delta, informează News.ro

Jurma afirmă că sâmbătă e posibil să depăşim recordul din valul 4-Delta, iar săptămâna viitoare vom vedea valori zilnice peste 20.000 de cazuri noi. Numărul de internări va creşte, iar ”presiunea pe spitale va fi foarte mare”.

Aproximativ 14.000 de cazuri din cele 59.000 de săptămâna trecută au fost provocate de Delta

Medicul Octavian Jurma afirmă, marţi seară, într-o postare pe Facebook, că aproximativ 14.000 de cazuri din cele 59.000 de săptămâna trecută au fost provocate de Delta.

„Faptul ca 1 din 4 cazuri au fost Delta e un motiv suplimentar de prudenta in aceasta perioadă“

”Avem astfel o confirmare ca cele doua versiuni pot coexista o perioada şi că cele două valuri continua sa crească împreună (val in val). Faptul ca 1 din 4 cazuri au fost Delta e un motiv suplimentar de prudenta in aceasta perioadă”, afirmă medicul.

Acesta vorbeşte şi despre scenariul care ne aşteaptă în perioada următoare: ”Presiunea ascendenta va face ca numărul zilnic de cazuri sa crească până la sâmbătă când e posibil să depăşim recordul din valul 4-Delta. Săptămâna viitoare vom vedea valori zilnice peste 20,000 de cazuri noi înca de marţi şi e posibil să trecem şi de pragul de 25,000 de cazuri noi care era vârful prognozei optimiste”.

„Omicron se dovedeşte mai periculos decât Delta pentru copii“

Medicul crede că, până la finalul săpămânii, vom depăşi vârful de internări în rândul minorilor din valul Delta.

”Omicron se dovedeşte mai periculos decât Delta pentru copii (…) Dacă rata de creştere a internărilor copiilor se menţine, săptămâna viitoare e posibil să vedem chiar depăşirea pragului de 1.000 de copii internaţi in medie pe zi. Tot în aceasta săptămână vom vedea şi o creştere abrupta a internarilor in rândul adulţilor, iar de săptămâna viitoare presiunea pe spitale va fi foarte mare”, a mai scris medicul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS