16.2 C
Craiova
vineri, 27 mai, 2022
Știri de ultima orăSanatateMama si copilulDr. Lorena Dijmărescu, despre valul 4 în maternitate şi riscurile Covid la gravide

Dr. Lorena Dijmărescu, despre valul 4 în maternitate şi riscurile Covid la gravide

Infecţia cu Sars-Cov2 la gravide poate implica riscuri serioase atât pentru mamă, cât şi pentru copil. Recent, Societatea Română de Obstretică şi Ginecologie a lansat un set de recomandări referitoare la vaccinarea pacientelor gravide anti Covid, pentru a evita complicaţiile şi pentru a proteja cele două vieţi care pot fi puse în pericol de Covid: pe cea a mamei şi pe cea a copilului său.

Dr. Lorena Dijmărescu, Medic Primar în Obstetrică-Ginecologie şi director medical la Spitalul Clinic Municipal „Filantropia” din Craiova, spune că numărul pacientelor gravide a crescut considerabil în maternitatea unităţii medicale odată cu izbucnirea valului 4. Niciuna dintre pacientele pozitive nu era vaccinată. Deşi majoritatea cazurilor au fost uşoare sau medii, au existat şi situaţii nefericite, soldate cu decesul mamei sau decesul copilului.

GdS: Cum a arătat cel de-al patrulea val Covid în maternitatea Filantropia?

Dr. Lorena Dijmărescu: În valul 4 numărul pacientelor pozitive a crescut considerabil faţă de valurile anterioare, probabil şi din cauza lipsei de interes faţă de vaccinare. Procentual, numărul este aproape dublu faţă de valurile anterioare. În total, în perioada Covid, în maternitate au fost în jur de 120 de paciente pozitive.

GdS: Care a fost evoluţia cazurilor Covid din rândul pacientelor?

L. D.: În general, cazurile au fost uşoare şi medii. Însă am avut şi cazuri grave, două dintre ele soldate cu decesul mamei, şi două cazuri de copii morţi in utero la vârste gestaţionale destul de înaintate, în jur de 34 de săptămâni, deşi mamele nu au avut forme grave. Au rămas la domiciliu, au fost monitorizate de la distanţă şi în momentul prezentării în maternitate au primit diagnosticul de făt mort ante partum.

Evoluţia este absolut imprevizibilă, nici măcar nu putem vorbi de o corelaţie directă între forma infecţiei la mamă – uşoară, medie sau severă – şi evoluţia copilului. Impactul asupra acestuia este greu de estimat, nu ştim la ce să ne aşteptăm. De aceea, monitorizarea pacientelor gravide încă de la primele simptome este extrem de importantă. Avem de monitorizat două vieţi, nu una. Este important să se prezinte la spital pentru evaluarea parametrilor hematologici, care ne pot indica anumite probleme, cât şi pentru radiografii pulmonare. Sunt multe paciente care au refuzat aceste evaluări, dar toate protocoalele care au apărut în ultimul timp pentru monitorizarea pacientei cu Covid permit şi efectuarea de radiografii. Cu măsuri de precauţie suplimentare, bineînţeles, dar sunt foarte importante. Pentru că pot oferi informaţii privind evoluţia mamei, cât şi a copilului.

Cazurile care au fost corect evaluate şi de la început au avut, în general, o evoluţie bună, sub tratament specific. Nu am avut niciun copil pozitiv la naştere. De menţionat că niciuna dintre gravidele pozitive care s-au prezentat în maternitate nu era vaccinată.

GdS: Aţi constatat vreo schimbare de atitudine privind vaccinarea în ultima perioadă, după apariţia noilor recomandări?

L. D.: Există o reorientare a pacientelor. Este adevărat că, neexistând nişte recomandări, ghiduri, protocoale pentru această categorie de paciente nu am putut susţine nici noi, medicii, concret vaccinarea, însă acum au fost emise recomandări de către Societatea Naţională de Obstretică Ginecologie. Încurajăm gravidele să se vaccineze şi le consiliem. Poate şi din acest motiv, dar şi prin prisma mediatizării acestor recomandări, numărul pacientelor gravide care ne adresează întrebări în acest sens şi care vor să se vaccineze a crescut notabil.

GdS: Există contraindicaţii importante pentru gravide? De exemplu, este contraindicat vaccinul în cazul gravidelor care au risc de naştere prematură?

L. D.: Nu. Vaccinarea este recomandată mai ales în trimestrul al treilea, dar este recomandată pe toată perioada naşterii. Există un set de analize care intră în screening-ul gravidei şi pentru primul, dar şi pentru ultimul trimestru. Printre acestea, hemoleucograma, care poate oferi nişte informaţii importante, există de asemenea anumite patologii în cazul cărora trebuie prudenţă, dar care se pot corecta printr-o terapie specifică, dar contraindicaţii majore pe sarcină nu există.

Noi am făcut o statistică a copiilor născuţi în maternitate şi nu am avut niciun copil infectat din mame pozitive, iar aceşti copii s-au născut cu anticorpi Covid, ceea ce este un lucru foarte bun. Probabil acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul mamelor vaccinate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Primăria Craiova: găinile, caprele, oile, caii să dispară din...

S-a decis. Craiovenii nu mai au voie să crească...

ȘTIRI GdS