7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMihăilă: Resursele pentru vaccinare vor fi direcţionate către mediul rural

Mihăilă: Resursele pentru vaccinare vor fi direcţionate către mediul rural

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat, vineri, la Craiova, că resursele umane şi materiale pentru campania de vaccinare vor fi direcţionate în următoarea perioadă către mediul rural, unde numărul persoanelor vaccinate este mult mai redus, având în vedere şi faptul că a scăzut adresabilitatea populaţiei în centrele mari urbane.

Mihăilă se află într-o vizită de două zile în judeţul Dolj, unde se întâlneşte cu reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, cu medici de familie şi cu asistenţi medicali comunitari.

„Am discutat cu reprezentanţi ai Universităţii din Craiova despre ce a realizat instituţia în domeniul imagisticii şi al gastroenterologiei, dar şi despre planurile de viitor, având şi noi şi universităţile acelaşi scop: de a creşte calitatea actului medical printr-o reformă a formării profesionale a personalului din domeniul sanitar. Am avut întâlnire cu managerii celor două spitale aflate în subordinea MS şi cu doamna director care este coordonatorul campaniei de vaccinare din partea DSP, am discutat despre problemele din spitale şi cum putem grăbi şi eficientiza deschiderea spitalelor pentru a creşte accesul pacienţilor non-covid la servicii medicale, despre cum putem reorganiza activitatea de vaccinare, aşa încât, văzând că adresabilitatea la centrele mari urbane a scăzut, să direcţionăm resursele umane şi materiale spre mediul rural, unde deocamdată procentul persoanelor vaccinate este mult mai redus”, a spus ministrul Sănătăţii într-o conferinţă de presă.

Ioana Mihăilă a mai afirmat că, pe lângă discuţiile privind campania de vaccinare, va discuta cu medicii de familie şi cu asistenţii medicali comunitari şi despre problemele asistenţei medicale primare şi comunitare şi ce soluţii sunt pentru a le rezolva, pentru că urmează investiţii din PNRR care sunt alocate asistenţei medicale primare, dar şi asistenţei medicale comunitare.

„Dorim să ne consultăm cu ei să vedem cum putem implementa mai rapid şi mai eficient aceste măsuri din PNRR”, a afirmat Mihăilă.


Subprefectul judeţului Dolj Iustin Dumitrescu a menţionat că Centrul de vaccinare de la Sala Polivalentă din Craiova era acum câteva săptămâni în topul centrelor din ţară cu cel mai mare număr de persoane vaccinate. „Sperăm ca vizita doamnei ministru să ne impulsioneze să continuăm şi să avansăm în acest proces de vaccinare, pentru că ştim bine că aceasta este singura variantă prin care vom depăşi pandemia cât mai repede”, a spus Dumitrescu.

Directorul DSP Dolj, Valeria Andreescu, coordonatorul campaniei de vaccinare din judeţ, a afirmat că, din datele instituţiei, în judeţ acoperirea vaccinală este în jur de 21% şi în Craiova – de 30%.

„La un moment dat, Centrul de la Sala Polivalentă era pe locul I pe ţară în ceea ce priveşte numărul de persoane vaccinate în 12 ore – 240 de persoane. Lucrurile nu mai stau aşa, motiv pentru care am reorganizat activitatea, echipele mobile din centrele fixe funcţionează în zonele rurale în fiecare zi. Poate trebuie mult mai mult promovat cât de importantă este această vaccinare, ca oamenii să înţeleagă că este necesar să se vaccineze, pentru că această pandemie încă nu este încheiată, nu ştim ce se aşteaptă şi trebuie să fim pregătiţi. Nu putem fi pregătiţi doar cu spitale care la un moment dat, la cazuri foarte multe, ajung să nu mai facă faţă. Trebuie să fim pregătiţi pentru a rezista în faţa acestui virus. În acest moment avem echipe mobile în 60 de comune”, a spus Andreescu.

Potrivit directorului DSP Dolj, echipele mobile s-au dus în mediul rural şi pentru 10-15 persoane. „Am considerat că va fi un nucleu de la care oamenii pot lua exemplu şi la rapel mai vin alţi 10-15 pentru doza 1. Le-am solicitat asistenţilor comunitari să meargă din poartă în poartă să promoveze vaccinarea şi să ne raporteze această activitate şi câte persoane au fost convinse să se vaccineze, cu nume şi prenume, pentru a-i introduce într-o bază de date şi să trimitem o echipă mobilă pentru vaccinare”, a adăugat Andreescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS