14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCentru pentru pacienţii cu boli inflamatorii intestinale, deschis la Craiova

Centru pentru pacienţii cu boli inflamatorii intestinale, deschis la Craiova

Centru pentru pacienţii cu boli inflamatorii intestinale, deschis la Craiova. În Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova a fost lansat, astăzi, Centrul Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale, structură creată în cadrul Centrului de Cercetare în Gastroenterologie și Hepatologie al UMF.

La eveniment au participat rectorul Universității de Medicină și Farmacie – prof. univ. dr. Dan Gheonea, directorul Centrului de Cercetare în Gastroenterologie și Hepatologie – prof. univ. dr. Tudorel Ciurea, șeful Clinicii Gastroenterologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni – prof. univ. dr. Mircea Diculescu, precum şi conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Dolj. În acest context, Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj, a vorbit despre implicarea instituției în modernizarea și dezvoltarea sectorului sanitar, precum și despre viitoarele inițiative pregătite în acest domeniu.

Cosmin Vasile: Ne dorim ca și pe viitor să ne sprijinim reciproc în astfel demersuri

„Prezența noastră, a Consiliului Județean Dolj, alături de mediul universitar din Craiova constituie o politică pe care am urmărit-o în mod consecvent în ultimii ani. De altfel, colaborarea între autorități și învățământul superior reprezintă un model de bună practică în toată Europa. Ne dorim ca și pe viitor să ne sprijinim reciproc în demersuri care urmăresc binele comunității.

«Investim în sănătate!» nu a rămas un simplu slogan pentru Consiliul Județean. În anii care au trecut, o parte semnificativă din bugetul pe care l-am avut la dispoziție a fost direcționată către domeniul sanitar. Putem aminti de o clinică de cardiologie ridicată de la zero de către CJ Dolj, de faptul că ne-am preocupat de extinderea și modernizarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență, structură care va fi recepționată, cel mai probabil, la sfârșitul lunii viitoare. De asemenea, de-a lungul timpului, cu o sumă de circa 5 milioane de euro, am reabilitat, etaj cu etaj, toate saloanele și cabinetele, precum și casele scărilor de la SCJU Craiova, iar unitățile spitalicești din subordinea CJ de la Leamna și Dăbuleni au beneficiat de investiții consistente“, a afirmat Cosmin Vasile.

Centru pentru pacienţii cu boli inflamatorii intestinale, deschis la Craiova. Ce investiţii se mai pregătesc

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a mai precizat că la Spitalul de Pneumftiziologie Leamna se are în vedere un proiect pentru extindere, iar la cel din Dăbuleni va fi refăcută clădirea principală, în care sunt primite cazurile urgente. „Am demarat deja lucrările de reabilitare a clădirii în care funcționează Clinicile de Oncologie și Dermatologie de la SCJU și am inițiat demersuri pentru a reface imobilele în care se află Institutul de Medicină Legală, dar și Policlinica Sportivă. Nu neglijăm nici componenta socială și, prin intermediul fondurilor nerambursabile, într-un demers care cred că se constituie într-o premieră la nivel național, vom achiziționa laboratoare mobile pentru a facilita accesul persoanelor vulnerabile din comunitățile doljene la un întreg set de analize medicale, laboratoare care vor ajunge în fiecare comună, în fiecare cătun din județ“, a afirmat Cosmin Vasile.

Preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, la conferinţa de lansare la Craiova a Centrului Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale
Preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, la conferinţa de lansare la Craiova a Centrului Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale

„Cu susținerea mediului universitar, intenționăm să abordăm noi proiecte, sens în care ne dorim ca la UPU să înființăm primul compartiment pentru mari arși, pe care îl vom dota cu toată aparatura necesară. Totodată, vrem ca la Oncologie, pe lângă acest proces de reabilitare, să construim o aripă nouă, care să fie prevăzută inclusiv cu săli de operație, pentru a răspunde cât mai bine acestei provocări determinate de creșterea incidenței cancerului în zona noastră“, a conchis președintele CJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS