9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎn Clinica de Cardiologie, medicii operează de doi ani în frig

În Clinica de Cardiologie, medicii operează de doi ani în frig

Medicii cardiologi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova se plâng că operează de doi ani în frig, la 10-12 grade Celsius, în Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară. Clinica a fost inaugurată în 2018 în urma unei investiţii de aproape zece milioane de euro a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj. Dar standardele europene şi dotările moderne nu îi încălzesc deloc pe medici şi pacienţi. La propriu. Aceştia se încălzesc cu aeroterme şi calorifere electrice, iar temperatura, în timpul iernii, nu depăşeşte 14 grade Celsius.

Reprezentanţii CJ Dolj ne-au transmis că sursa de căldură a Clinicii de Cardiologie a fost, până acum, centrala spitalului. Dar, pentru că nu făcea faţă, la finalul anului trecut au demarat construcţia unei centrale separate, care va fi gata în aproximativ o lună.

Răspunsul SJU, întârziat şi pe lângă întrebare

În toamna anului trecut, redacţia GdS a primit mai multe sesizări legate de temperatura scăzută din clinică. Cadrele medicale discutau neoficial despre problema frigului pe holurile spitalelor, când protestau la adresa conducerii. Acolo, pe un culoar al unităţii medicale, am auzit o infirmieră vorbind despre cum sunt încălziţi pacienţii cu sticle cu apă caldă.

Aşa că în data de 13 noiembrie 2019 am transmis o solicitare de informaţii de interes public, conform Legii 544/2001 către conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova pentru a afla care este motivul temperaturii scăzute din Clinica de Cardiologie. Deşi legea prevede obligativitatea de răspuns în maximum 30 de zile, am primit răspunsul după două luni. Răspunsul este mult spus, căci conducerea SJU Craiova nu ne-a răspuns la întrebarea formulată clar. Aşa cum ne-a obişnuit, a transmis o frază care mai mult ne derutează decât să arunce lumină asupra situaţiei.

La punctul: „Există sesizări că temperatura din interiorul Clinicii de Cardiologie este foarte scăzută. Care este motivul acestei situaţii?“, răspunsul SJU Craiova a fost: „În momentul de faţă se desfăşoară lucrări de reabilitare de către Consiliul Judeţean Dolj“.

Medicii glumesc amar: „Aşteaptă încălzirea globală“

Medicii cardiologi spun că au operat doi ani la rând la temperaturi de 10-12 grade Celsius. „De la început nu au făcut încălzirea. Au făcut, în schimb, inaugurări. Şi iarna trecută a fost frig. Sunt doi ani de când lucrăm la 14 grade, cu calorifere electrice. Ştiau că este această problemă şi au stat toată vara fără să facă nimic. S-au apucat acum, în toiul iernii, să lucreze“, ne-au transmis mai mulţi cardiologi de la SJU Craiova. Aceştia adaugă că pe pasarelă e mai frig şi decât afară, se face şi patinoar când e ger, iar pacienţii aleargă cu gecile pe ei după ce îşi pun stenturi.

Doctorii ne-au transmis că se lucrează cam din luna decembrie a anului trecut la o centrală separată pentru clinică. „Lucrurile stau pe loc. Unii dintre noi au investit enorm în specialitate, în profesia asta. Să ţii un doctor la 10 grade înseamnă să îl umileşti. E bătaie de joc la adresa medicilor, la adresa pacienţilor, la adresa cetăţenilor din banii cărora se fac toate aceste lucruri şi nu se fac cum trebuie“, au transmis mai mulţi doctori cardiologi, atât cei care operează în clinica nouă, cât şi colegi din Secţia de Cardiologie care se solidarizează cu aceştia.

Făcând haz de necaz, medicii glumesc că nu s-a făcut instalaţie pentru încălzire pentru că se aşteaptă încălzirea globală.

Doctorii au povestit că au avut cazuri în care pacientul a avut de suferit din cauza frigului. De exemplu, un pacient căreia i s-a pus un stimulator cardiac pe o temperatură de vreo 5-6 grade se învineţise de frig.

CJ Dolj: Se lucrează la o centrală separată

Am încercat să obţinem clarificări de la conducerea spitalului, care ne-a redirecţionat către CJ Dolj. Vicepreşedintele Cosmin Vasile spune că a fost căldură în Clinica de Cardiologie, pentru că era legată de centrala spitalului, dar, pentru a nu o suprasolicita, în prezent se montează o centrală termică independentă de spital. Lucrările se vor termina în 30 de zile conform firmei care a câştigat licitaţia, mai spune acesta. „Am alocat undeva la 500.000 de euro pentru această centrală, încă din toamnă, se lucrează. Totul va intra în normal“, a transmis vicepreşedintele CJ Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS