17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCum se manifestă sindromul bradului de Crăciun

Cum se manifestă sindromul bradului de Crăciun

Brazii naturali încă sunt la mare căutare, chiar dacă, începând cu anii ‘2000, din ce în ce mai multe persoane optează pentru brazii artificiali. Brazii naturali au un miros specific ce amintește multor persoane de copilările, însă, totodată reprezintă un pericol pentru sănătate.

Ar trebui să aducă bucurie în case, la sfârșit de an. Pentru unii, însă, proximitatea sa nu e deloc o fericire. Sindromul bradului este o afecțiune mai puțin cunoscută. Bradul de Crăciun vă poate face necazuri, pentru că este alergen, potrivit digi24.ro.
Alergia poate fi declanșată atât de mucegaiurile care se găsesc pe ace și trunchi, cât și de prezența polenului în scoarța copacului. Pot apărea rinită, tuse, senzație de sufocare, nas înfundat, ochi iritați, lacrimi, astenie, dureri toracice și chiar și tulburări de somn.

Sindromul bradului de Crăciun, identificat de specialiști abia în 2011

Specialiștii și-au dat seama relativ recent de acest pericol. Sindromul bradului de Crăciun a fost identificat de specialiști abia în 2011. În urma cercetării a zeci de eșantioane de scoarță și ace de pin s-au descoperit 53 de tipuri diferite de mucegai, care pot declanșa crize de astm, strănut și rinite.
Mucegaiurile se dezvolă inițial în copac, în aer liber. Apoi, când este adus în casă, bacteriile profită de căldură pentru a se înmulți. Asta reprezintă o explicație în plus pentru înmulțirea cazurilor de boli respiratorii în perioada Sărbătorilor.
Medicii atrag atenţia că la aceasta se poate adăuga și potențialul alergenic al unor produse de conservare, pulverizate pe brazi, cum ar fi zăpada artificială.

Brazii naturali nu sunt recomandați în caz de sensibilitate respiratorie

Cea mai bună soluție în rezolvarea acestei probleme, în cazul persoanelor care se știu alergice, este să renunțe la pomul de Crăciun. Brazii naturali nu sunt recomandați în caz de sensibilitate respiratorie, astm, alergii la mucegai, la polenul pinaceelor sau în cazul unor eczeme severe și alergii la rășini.
Altă soluție ar fi spălarea bradului afară cu jet de apă, acolo unde este posibil. Tot afară trebuie lăsat să se usuce. Apoi trebuie plasat într-un loc unde persoanele sensibile nu sunt expuse direct. Mai este, evident, şi soluția brazilor artificiali.
În ultimii ani, au apărut și alte idei, mai „ecologice“: brazii desenați pe un perete. Aceştia pot fi făcuți din cărți, din butuci de lemn, din perne sau din alte materiale textile. Cu imaginație, puteți avea un brad original. Singurul aspect mai greu de înlocuit este mirosul specific.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS