22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateSorina Pintea: Examenul de rezidențiat se amână pentru 8 decembrie

Sorina Pintea: Examenul de rezidențiat se amână pentru 8 decembrie

Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii a anunţat vineri că examenul de rezidențiat, care ar fi trebuit să aibă loc pe 17 noiembrie, se amână pentru data de 8 decembrie.

Totuși, data de 8 decembrie a fost aleasă astfel încat rezidentii să nu fie afectați și să poată semna contractele cu unitățile sanitare în luna ianuarie, a precizat ministrul Sănătății.

„Ne aflăm într-o situație fără precedent. Pentru prima oară concursul de Rezidențiat este în pericol de a nu se mai desfășura, iar 5684 de absolvenți ai promoției 2019 în medicină, medicină dentară și farmacie riscă să nu poată continua pregătirea într-o specialitate. „, spune Sorina Pintea.


Examenul de rezidențiat s-a mai amânat o singură dată, în anul 2004, însă atunci, amânarea a fost solicitată atât de o parte dintre candidati, cât și de Comisia Națională de Rezidențiat. Candidații au spus atunci ca nu au avut timp suficient să se pregatească, din cauză că ultimele volume cu teste fuseseră tipărite cu puțin timp în urmă. Un alt motiv pentru care s-a impus atunci amânarea cu o lună a examenului a fost faptul că doi dintre rectorii care făceau parte din Comisia de Rezidențiat s-au recuzat, fiind necesară înlocuirea lor.

Sorina Pintea a precizat că Ministerul Sănătății a întocmit toate actele necesare, dar, din cauza faptului că nu există în acest moment un ministru al Educației, examenul nu se poate desfășura la timp. Sorina Pintea a explicat că pentru organizarea examenului este necesară emiterea a 7 ordine de ministru, dintre care 3 comune – Ministerul Sănătății și Ministerul Educației. Primul ordin comun vizează chiar metodologia examenului.

Sorina Pintea a adăugat că soluția unei Ordonanțe de Urgență, soluție vehiculată în spațiul public, nu este posibilă.

Ministrul Sănătății a acuzat faptul că președintele Klaus Iohannis putea numi un ministru al Educației, dar a refuzat să o facă. Sorina Pintea mai spune că Viorica Dăncilă i-a cerut din nou, ieri, lui Klaus Iohannis să numească un ministru al Educației.
Sorina Pintea mai spune că această amânare nu va afecta foarte mult examenul. „Studenții s-au pregătit pentru data de 17 noiembrie și nu e normal să aibă incertitudini. Dacă este să fac o glumă, studenții au două săptămâni în plus să învețe.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS