14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePericolele aerului condiţionat asupra sănătăţii

Pericolele aerului condiţionat asupra sănătăţii

Deşi, din punct de vedere calendaristic, vara se apropie de sfârşit, temperaturile ating şi 37 de grade Celsius în sudul ţării. În aceste condiţii, mulţi dintre noi suntem tentaţi să dăm mai tare aerul condiţionat şi chiar să ne poziţionăm „în bătaia lui“. Medicii avertizează însă că pericolele aerului condiţionat asupra sănătăţii sunt extrem de mari. Dacă o persoană se așază fix în bătaia aerului condiționat, se poate confrunta cu dureri toracice nespecifice, care pot să-i dea o stare de agitație.

Sunt anunțate temperaturi caniculare până la sfârșitul acestei săptămâni. Căldura excesivă afectează toate persoanele, în special copiii, vârstnicii și persoanele cu probleme cardiace. 
Dr. Cristian Udroiu, medic primar cardiolog la Spitalul Universitar de Urgență București, a explicat, pe pagina de Facebook a unităţii medicale, ce probleme pot apărea, în această perioadă, pentru pacienții cardiaci și nu numai.

„În primul rând, căldura dă o stare de disconfort generală, care agită pacientul. Cresc valorile tensionale, în ciuda unui tratament corect urmat până atunci, așadar crește incidența accidentului vascular coronarian sau cerebral. Dacă se adaugă și o umiditate excesivă, atunci pierderea de căldură a organismului prin transpirație este împiedicată, ceea ce poate duce, de asemenea, la precipitarea evenimentelor vasculare“, a spus dr. Cristian Udroiu.

Aveți grijă la aerul condiționat!

Din dorinţa de a scăpa de căldură, mulţi dintre noi suntem tentaţi să dăm mai tare aparatele de aer condiţionat. Medicii avertizează însă că pericolele aerului condiţionat asupra sănătăţii sunt extrem de mari.

„Dacă o persoană se așază fix în bătaia aerului condiționat, se poate confrunta cu dureri toracice nespecifice (junghiuri), care pot să-i dea o stare de agitație. Persoana respectivă poate deveni anxioasă, iar durerea să o ducă cu gândul la infarct. Ceea ce este greșit, însă. Durerea toracică în stânga, în dreptul inimii, nu este periculoasă. Ea trebuie diferențiată de „angină”, durerea de inimă, care apare în mijlocul pieptului“, a adăugat dr. Cristian Udroiu.

Consumați trei litri de lichide pe zi!

Altă recomandare a medicilor este să consumați trei litri de lichide pe zi, dacă nu aveți contraindicații medicale. „Există multe persoane cărora nu le place să bea apă. Și asta nu e bine. În condiții de caniculă, lipsa unui consum de apă duce la deshidratare, la pierderea de apă și electroliți, la hipotensiune severă cu „leșin“.

Pur și simplu, oamenii se simt amețiți și ajung să cadă pe stradă, fără să-și explice. În fond, explicația este foarte simplă și tratamentul și mai simplu: apa. Aceasta trebuie consumată în cantitate de minimum doi litri pe zi. Vara, se pot consuma chiar și trei litri, dacă pacientul nu are contraindicații medicale“, adaugă dr. Cristian Udroiu, medic primar cardiolog la Spitalul Universitar de Urgență București.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS