8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFără "pile și relații" la angajările în spitale

Fără „pile și relații” la angajările în spitale

Ministerul Sănătăţii a decis să schimbe regulile de angajare pentru medici, asistenţi, farmacişti şi moaşe, pentru a se face încadrări fără „pile și relații”. Concursurile nu vor mai fi organizate de fiecare unitate medicală în parte, ci centralizat, pe regiuni. Ministrul crede că, astfel, vor fi eliminate suspiciunile care planează în acest moment asupra acestor angajări în sistemul de sănătate.

Cine vrea un post de medic sau de asistentă într-un spital trebuie să susțină examinarea în unitatea respectivă. Astfel că nu puţine au fost dăţile în care au apărut suspiciuni că sunt angajaţi apropiaţi ai managerilor ori ai doctorilor. Concret, vor fi înfiinţate 8 centre regionale.
Direcţiile de Sănătate Publică din acele zone vor prelua de la spitale posturile vacante şi vor organiza concursurile o dată pe trimestru.

Pe site-urile DSP-urilor vor fi publicate în jur de 2.000 de teste grilă. La examen, concurenţii vor primi aproximativ 50.
Ministerul vrea ca aceste concursuri să fie înregistrate audio-video, însă cu acordul candidaţilor.
Personalul auxiliar va fi angajat în continuare pe bază de concurs, de către fiecare spital.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS