13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePovești despre oamenii în halate albe (II)

Povești despre oamenii în halate albe (II)

Sistemul medical românesc este strangulat de interesele „marilor capete“ și ținut la suprafață doar de o mână de oameni care muncesc încă în slujba pacientului. Vorbim de medici care în fiecare dimineață îmbracă halatul alb cu același gând – să salveze vieți – indiferent de piedici. Unii fac intervenții chirurgicale în premieră națională, alții au renunțat la țara natală și luptă să le ofere condiții bune pacienților din spitalele românești.

Dr. Adriana Popa, îngerul salvator al multor copii care acum îi poartă numele

O doctoriță cu „mâini de aur“, așa este cunoscută Adriana Popa, medic specialist Anestezie și Terapie Intensivă. Chipul luminos și privirea caldă ascund o femeie puternică și dedicată profesiei alese, care a scos din ghearele morții mii de copii. Mulți ani a fost singurul medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Craiova care a făcut anestezie și s-a ocupat de toți micuții care ajungeau în ATI, 2.500 pe an. Acum mai are alături un coleg, însă volumul de muncă este în continuare enorm. Multe dintre fetițele cărora le-a redat viața îi poartă numele, pentru că a fost îngerul lor salvator. Adriana Popa a salvat, din 2008 și până acum, mii de micuți ajunși în pragul morții. Unii dintre ei îi poartă numele, iar alții îi trimit mesaje de fiecare dată când au ocazia și îi mulțumesc că le-a redat viața. „Mâini de aur care m-au îngrijit și m-au sprijinit mereu. Un suflet mare și curat. Vă mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce ați făcut pentru mine și pentru toți copilașii pe care i-ați tratat cu toată dăruirea. Vă iubesc și vă respect din tot sufletul din prima clipă în care am văzut că sunteți o persoană minunată. Vă dau o îmbrățișare mare și plină de iubire“, este mesajul scris de Andreea Stancu, una dintre fetițele tratate de Adriana Popa.
De nouă ani de când lucrează la SJU Craiova, dr. Popa nu s-a gândit niciodată să plece să lucreze în străinătate, deși colegii săi au făcut acest lucru și la un moment dat a rămas singurul medic din spital pe specialitatea sa. Nu a cedat și nici nu și-a dorit să părăsească România. Singurele momente în care a fost plecată din țară au fost atunci când a mers să se specializeze, să învețe de la profesioniștii din spitalele europene.

Heedari Hoshang, medicul iranian care luptă pentru pacienții doljeni

Heedari Hoshang este chirurg ortoped iranian, stabilit de ani buni în România. Acum este managerul Spitalului din Segarcea, o unitate medicală în care condițiile s-au îmbunătățit mult de când Heedari este la conducere. Într-o perioadă în care tot mai mulți medici pleacă să profeseze în străinătate, doctorul Heedari dovedește contrariul și luptă ca pacienții din orașele mici să aibă spitale bine dotate și mereu pregătite să îi trateze.
Spitalul din Segarcea încearcă să țină pasul cu cerințele și nevoile celor peste 5.000 de pacienți care anual sunt internați aici. Unitatea sanitară este cunoscută în zonă pentru laboratorul de analize medicale, unul dintre cele mai dotate din regiune. În plus, în ultimul timp, saloanele au fost renovate, fiecare având aer condiţionat, televizor şi frigider. Cu toate că este foarte greu ca managerii spitalelor mici să atragă fonduri, managerul spitalului a reușit să aducă în acest an multe dintre aparatele necesare tratării pacienților. „Avem trei săli de operație și fiecare a fost dotată cu aparate de anestezie, monitor pentru funcții vitale, lămpi scialitice, electrocauter și mese de operație electrice“, spune dr. Heedari Hoshang, managerul Spitalului din Segarcea.
Mai mult, medicul iranian este suporter înfocat al echipei de fotbal Universitatea Craiova și recunoaște că este copleşit de bucurie atunci când își amintește victoriile obținute în fața celebrelor echipe din Europa. Visează la gloria fotbalistică a orașului care l-a adoptat, iar atunci când operează fredonează „Oltenia, Eterna Terra Nova“. Când problemele cotidiene se adună, se relaxează fie în camera sa din spital, fie în cea de acasă, ambele amenajate după placul său: în alb-albastru.

Dr. Alin Demetrian, medicul care a înscris Craiova pe harta premierelor naționale

Trei intervenții chirurgicale în premieră naţională. Peste 100 de operații de chirurgie toracică minim invazivă pe an. Specializări în spitale din marile orașe ale lumii. Mii de bolnavi salvați de la moarte. Dăruire și voință de fier. Doctorul Alin Demetrian este unul dintre cei mai tineri şefi de secţie ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova. După ce a văzut cum se lucrează în Franța, în Germania, în Polonia și în Austria, s-a întors în cel mai mare spital din Oltenia să facă performanță în chirurgia toracică. Și a reușit. A înscris Craiova pe harta premierelor naționale. Dr. Alin Demetrian operează tumorile pulmonare prin tehnici minim invazive, ceea ce înseamnă că pacienţii se recuperează mai repede, spre deosebire de o intervenţie clasică. În comparaţie cu alte ţări, unde aproximativ 50% dintre intervenţii sunt minim invazive, în România puţini bolnavi sunt operaţi în acest mod, pentru că numărul medicilor pregătiţi pentru astfel de operaţii este mult prea mic, iar aparatura necesară lipsește. După ce a făcut specializare la mai multe clinici renumite din Europa pentru a învăţa acest tip de chirurgie, dr. Demetrian a revenit în țară să demonstreze că și aici se pot schimba lucrurile.
În Clinica de Chirurgie Toracică a SJU Craiova, numărul intervențiilor chirurgicale s-a triplat în ultimii ani. Se fac aproape 1.000 de operații pe an, dintre care peste 100 sunt de chirurgie toracică minim invazivă. „În ultimii șapte ani, am reușit să facem intervenții de chirurgie toracică minim invazivă, a fost un pas enorm. În prezent, ne mândrim că avem peste 100 de astfel de operații. Toate cele trei premiere naționale sunt legate de chirurgie toracică minim invazivă“, a spus dr. Alin Demetrian, șeful Clinicii de Chirurgie Toracică a SJU Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS