20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAtenţie la depresia sezonieră!

Atenţie la depresia sezonieră!

Psihiatrii, psihologii, sociologii avertizează că principala problemă de sănătate mentală a viitorului mai mult sau mai puţin apropiat va fi depresia.
Tulburare severă cu un puternic impact personal, familial sau socio-profesional, ea are ca factori favorizanţi deteriorarea unor mecanisme protectoare tradiţionale, creşterea morbidităţii cardio-vasculare şi cerebrale, extinderea poluării.
Simptomatologia depresivă se manifestă prin scăderea atenţiei, concentrării, memoriei, a capacităţii cognitive, imaginative şi creative, dispoziţie depresivă, tristeţe, dezamăgire, scăderea stimei de sine, durere morală. Persoana respectivă îşi pierde interesul şi plăcerea faţă de activităţi care înainte de episodul depresiv erau agreate (profesie, hobby-uri, viaţa sexuală).
Dacă toate aceste manifestări apar în fiecare sezon toamnă-iarnă şi se remit în perioada primăvară-vară, se consideră că depresia are un caracter sezonier.
Tratamentul preventiv ar putea fi exprimat prin formula memotehnică avansată de Institutul de Sănătate WEIMAR: NEW START. Traducerea în limba română a mesajului cuprins în formulă, este următoarea:

N – Nutriţie (alimentaţie) corectă
E – Exerciţii fizice
W- Hidratare adecvată (circa doi litri/zi)

S – Luminozitate adecvată
T – Cumpătare, reducerea abuzurilor, exceselor
A – Aerisire, plimbări în aer curat
R – Relaxare, odihnă suficientă pentru refacere
T – Credinţă, optimism
Dr. Mariana Păsărescu,

Compartimentul Promovarea Sănătăţii
şi Educaţie pentru Sănătate, DSP Dolj

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU