11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateConsumul moderat de bere nu îngraşă

Consumul moderat de bere nu îngraşă

Prejudecata potrivit căreia mărimea burţii este direct proporţională cu cantitatea de bere băută a fost desfiinţată de cercetătorii spanioli.

Consumul moderat de bere, cu sau fără alcool, nu provoacă o creştere în greutate şi nici modificări în masa corporală. Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii spanioli din cadrul Consiliului Superior de Cercetări Ştiinţifice din Madrid şi prezentat în cadrul Conferinţei Naţionale de Medicina Familiei, desfăşurate la sfârşitul lunii iunie la Ploieşti, se arată într-un comunicat al PRAIS Corporate Communications.
Studiul a fost realizat pe un grup de voluntari cu vârste cuprinse între 20 şi 42 de ani, iar perioada experimentală a durat zece săptămâni, timp în care toţi subiecţii şi-au menţinut obiceiurile de viaţă şi alimentaţie. Singura modificare introdusă a fost cea referitoare la consumul de băuturi obişnuite şi consumul de bere cu sau fără alcool.

Studiul

În timpul primei săptămâni de experiment, toţi subiecţii s-au abţinut de la orice consum de băuturi cu alcool. În următoarele patru săptămâni şi în mod aleatoriu, în funcţie de grupul în care au fost desemnaţi, au introdus în dieta obişnuită berea cu sau fără alcool, în cantitatea corespunzătoare unui consum moderat de alcool, şi anume 20-24 g/zi pentru bărbaţi (2 pahare de bere de 330 ml) şi 10-12 g/zi pentru femei (1 pahar de bere de 330 ml). Printre alţi parametri, cercetătorii au analizat modificarea greutăţii, procentul de grăsime corporală şi indicele de masă corporală, ajungând la concluzia că nu se produc modificări ale acestora. De asemenea, s-a realizat o analiză a dietei şi a activităţii fizice a subiecţilor în perioada de studiu şi s-au făcut măsurători ale pliurilor cutanate şi circumferinţelor corporale. „Măsurătorile antropometrice au stabilit că un consum moderat de bere, cu sau fără alcool, nu modifică circumferinţa braţului, taliei şi şoldului; nu s-au înregistrat modificări semnificative în pliurile cutanate“, a declarat dr. Ascensión Marcos, cercetător, director al Grupului de Imunonutriţie al Departamentului de Metabolism şi Nutriţie din cadrul Consiliului Superior de Cercetări Ştiinţifice.
Un argument în favoarea berii ar fi că băutura este preparată din ingrediente naturale: orz, apă, hamei şi drojdie, cu condiţia să fie consumată cu moderaţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII