17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAlimentaţia corectă a şcolarului

Alimentaţia corectă a şcolarului

O alimentaţie echilibrată este esenţială pentru bunăstarea copilului şi joacă un rol-cheie în creşterea, dezvoltarea psihomotorie şi obţinerea performanţelor şcolare.
 
Copilul şcolar devine din ce în ce mai independent în stilul lui de a mânca, deoarece petrece tot mai mult timp în afara familiei şi poate fi influenţat de climatul social şi cultural. Frecventarea şcolii, joaca şi practicarea sporturilor, lipsa de acasă a copilului şi a părinţilor la orele unor mese principale pot influenţa alimentaţia acestuia.
Mesele neregulate pot afecta comportamentul copiilor. Aceia care nu iau micul dejun au tulburări de concentrare, atenţia lor este mai scăzută, iar problemele care apar în desfăşurarea activităţii la şcoală sunt legate, se pare, şi de hipoglicemia pricinuită de foame.
 
Puneţi accent pe legume verzi ori crudităţi!

Micul dejun, care e bine să fie substanţial, trebuie să conţină un produs cerealier (de exemplu, cereale sau pâine integrale dacă se poate, cu puţin unt, dulceaţa sau miere), un produs lactat (lapte, iaurt sau brânză slabă), un fruct sau un pahar de suc de fructe 100% natural şi apă sau lapte, pentru a se hidrata. Uneori, în absenţa părinţilor sau din lipsă de timp, el poate fi luat în fugă sau chiar omis. La orele când foamea se accentuează, indiferent unde se află, copilul va mânca ce va găsi (biscuiţi, cheps, grisine). Alteori, copilul este foarte preocupat de activitatea lui socială şi uită să mănânce. Când soseşte acasă, fiind foarte flămând, gustă de obicei un aliment cu valoare nutriţională scăzută, care îi diminuează apetitul.
Dejunul, pentru a-i furniza forţele pentru după-amiază, trebuie să conţină derivate din amidon (paste făinoase, orez sau pâine, în funcţie de apetitul copilului), un fruct, un produs lactat, apă la discreţie şi carne, peşte sau ou.
Cina trebuie să fie adaptată dejunului, în sensul stabilirii unui echilibru alimentar de-a lungul unei zile. Astfel, ea poate să nu conţină carne sau peşte dacă şcolarul le-a mâncat la prânz. Dacă va dori să le mănânce şi la dejun, şi la cină, prevedeţi porţii mai mici. Dacă a mâncat produse fierte ori prăjite la prânz, puneţi accent pe legume verzi ori crudităţi seara. În cazul în care nu puteţi să vă informaţi despre ceea ce a mâncat la prânz, este inutil să-l culpabilizaţi! O cină echilibrată va răspunde perfect nevoilor copilului dumneavoastră. Şi nu uitaţi că, pentru a creşte, copilul are nevoie de o alimentaţie echilibrată şi variată, dar şi de mese bine structurate, la ore regulate.
 
Evitaţi să-i daţi ciocolată şi biscuiţi zaharoşi!

Copilul trebuie să servească şi două gustări, în cursul dimineţii, respectiv al după-amiezii, având grijă ca acestea să fie luate cu două ore înaintea prânzului, respectiv, cinei, pentru a-şi păstra pofta de mâncare pentru cele două mese principale. Gustările trebuie să conţină unul sau două alimente din următoarele două sau trei grupe: fructe sau suc de fructe 100% natural, produse lactate, produse cerealiere (pâine, cereale) şi apă, pentru a se hidrata.

Dr. Teodora VĂDUVA, Biroul Promovarea Sănătăţii, DSP Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS