11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateCeaiuri pentru corp, minte şi suflet

Ceaiuri pentru corp, minte şi suflet

În fiecare secundă, în lume se beau 15.000 de ceşti cu ceai. Zilnic, două miliarde de oameni degustă ceai, fie el alb, roşu, negru sau verde, fierbinte sau cu gheaţă, cu sau fără lapte.

 

Leacul potrivit la oful potrivit! Fie că eşti obosit, surmenat, stresat, deprimat, nervos, apatic, anemic, nu te lăsa copleşit! Bea un ceai autohton!

Ceaiurile din fructe de măceş, cătină şi frunze de urzică sunt indicate în caz de avitaminoze şi stări de oboseală. Ghimbirul şi sunătoarea alungă grijile şi tensiunea. Dacă eşti furios, alege mentă, soc, sunătoare, valeriană, roiniţă, pelin, muşeţel, măghiran. Dacă eşti deprimat, menta, rozmarinul şi valeriana au efect anti-melancolic. În insomnii, sunt recunoscute pentru efectul lor calmant ciuboţica cucului şi florile de tei. Problemele de concentrare se rezolvă cu ceai de urzici proaspete.

 

O adevărată terapie

 

Ceaiul este nu numai o băutură, ci şi un aliment şi deopotrivă tratament. Să pregăteşti şi să bei un ceai bun devine un exerciţiu de cunoaştere de sine şi a lumii în care trăieşti, care se aprofundează cu fiecare ritual. Este un leac pentru spirit. Când participi la ceremonia ceaiului, te detaşezi de toate preocupările şi grijile mărunte de zi cu zi, de rutina zilnică şi te bucuri cu adevărat de întâlnirea cu ceilalţi. Ceremonia este o transpunere a sensibilităţii tale interioare în gesturi şi atitudini. Mişcările sunt armonioase şi uşoare. Gesturile lente induc un sentiment de pace interioară şi facilitează comuniunea cu ceilalţi. Aranjarea spaţiului de ceremonie, ustensilele, puritatea, tăcerea, comunicarea prin gesturi te ajută să-ţi adânceşti starea de calm interior şi să o transmiţi celor din jur. Acest ceremonial este elaborat pentru a împlini nevoia spirituală de calm sufletesc a omului. Ceremonialul contribuie la o armonizare a fiinţei noastre la nivel emoţional, mental, fizic.

 

Ceaiul şi grupa sanguină

 

Ştiaţi că există şi ceaiuri potrivite fiecărei grupe de sânge?

Dacă aparţii grupei de sânge A, pui mult suflet în ceea ce faci. Suprasolicitările ameninţă să îţi epuizeze resursele energetice şi să îţi zdruncine imunitatea, dar ceaiul verde îţi menţine tonusul.

Dacă aparţii grupei de sânge B, echilibrul este trăsătura care te defineşte. Pentru o mai bună armonizare a emoţiilor, ceaiul de sunătoare este leacul cel mai bun.

Dacă aparţii grupei de sânge AB, eşti mai degrabă misterios şi rezervat. Stresul intelectual te oboseşte. Pentru ca randamentul să nu scadă dramatic, nu uita că aliaţii tăi sunt ceaiurile de măceşe şi de muşeţel.

Dacă aparţii grupei de sânge 0, preferi un stil de viaţă activ. Când te simţi obosit şi tensionat, bea ceai verde. Vei observa cum puterea de concentrare şi rezistenţa la oboseală vor creşte şi vei fi surprins că ai atâta energie.

Indiferent cărei grupe sanguine aparţii, ceaiul verde îţi va mări rezistenţa la stres. Totodată, ceaiul negru te va stimula excesiv, aşa că ar fi bine să îl eviţi sau să îl consumi cu măsură, dimineaţa, la începutul zilei.

Material realizat în colaborare cu dr. Mariana Păsărescu, consilier superior Autoritatea de Sănătate Publică Dolj

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS