11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSanatateAstenia de primavara

Astenia de primavara

Astenia de primavara este acea stare de oboseala generala insotita de slabiciune fizica. Ii afecteaza pe multi dintre noi la inceputul primaverii, desi organismul este sanatos. Poate fi adesea confundata cu diferite boli, din cauza simptomelor: stare de oboseala sau chiar epuizare.


Astenia poate avea diverse cauze si se poate prezenta sub diferite aspecte, afectând in mod preponderent sfera psihica, fizica, intelectuala sau sexuala. Dar rare sunt cazurile in care toate aceste forme nu interactioneaza. Scaderea potentialului fizic duce la scaderea potentialului sexual, iar o mica depresie psihica poate provoca o scadere a capacitatilor intelectuale si sexuale. Primavara este un anotimp „mai dificil“ pentru unii dintre noi. Deoarece organismul este epuizat, lipsit de vitalitate si forta din cauza carentelor alimentare (iarna se consuma multe alimente conservate, cu un aport redus de vitamine si saruri minerale), oricine se resimte o data cu venirea anotimpului cald.


Astenia nu este aceeasi cu oboseala dupa un efort fizic sau intelectual, ci apare in urma unei diminuari profunde a resurselor energetice din organism. In acest caz, cele mai mici eforturi epuizeaza resursele fizice, iar starea sufleteasca este modificata in sensul iritabilitatii, indispozitiei si nesigurantei. Desigur ca astenia de primavara apare si din cauze externe. In acest anotimp, mecanismele psihologice ale fiintei umane se schimba. Ne adaptam la alt stil de viata, ne imbracam altfel, ne bucuram de venirea caldurii, de razele soarelui, ba chiar ne comportam diferit. Intervine o readaptare a organismului la mediul extern.


Alimente recomandate


Modul in care ne hranim este foarte important pentru intarirea organismului. Pentru persoanele care sufera si de anemie este indicat sa recurga la plante medicinale care contin multa clorofila, saruri de fier si vitamina C. In plus, consumul de legume proaspete, de primavara, bogate in vitamine, saruri metalice diferite, activatoare de metabolisme, ajuta pe cale naturala la combaterea anemiei.


Dintre fructele, legumele si verdeturile care trebuie consumate primavara mentionam migdalele, sparanghelul, arahidele, bananele, morcovul, telina, varza, curmalele, spanacul, mararul, smochinele, lintea, fasolea, portocalele, patrunjelul, papadia, merele, prunele, orezul, soia, untisorul, salata verde de gradina, fructele de macese si de catina.


Cura de vitamine


Tot in aceasta perioada pot fi consumate urzicile, importante pentru organism prin complexul de saruri de fier, vitamina C, vitamina A, care creste rezistenta la infectii si imbunatateste vederea, vitamina B12, care si ea este antianemica, vitamina K antihemoragica si saruri minerale diverse. Salata verde sau laptuca este sedativ al starilor de hiperexcitabilitate sexuala, regenator al pielii, aplicata extern in comprese, contine produsi hormonali (estrogeni), vitamine hidrosolubile (cele din complexul B, precum si vitamina C). Toate aceste plante verzi, precum si loboda alba si rosie contin vitaminele din complexul B si sarurile minerale necesare sistemului nervos, pentru refacere. Loboda are in plus o actiune diuretica si depurativa.


Dr. Delian Ionescu, medic medicina generala, Policlinica Elga Craiova


Remediu


Fructele de catina sunt produse de un arbust, Hypophae rhamnoides, sunt de culoare galben-portocaliu, sunt acre, se matureaza la sfârsitul anului, contin foarte multe vitamine ca B1, B2, C, PP, acid folic si substante carotenoide, precursori ai vitaminei A, care dau culoarea fructelor; reprezinta un remediu pentru tratarea anemiilor, convalescentilor si suferinzilor de diferite afectiuni nervoase. Se folosesc sub forma de ceai, decoct sau tinctura.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS