5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiAdevărul e şi el tot opţional, dragă ARACIS?

Adevărul e şi el tot opţional, dragă ARACIS?

Un fior al stupefacţiei i-a străfulgerat, în aceste zile, pe profesioniştii din domeniul comunicării şi al relaţiilor publice, după ce Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a scos disciplinele Deontologie și Legislație media/Dreptul comunicării din lista disciplinelor obligatorii pentru programele de comunicare și relații publice.

Într-o epocă în care informaţia falsă circulă în voie, iar senzaţionalismul devine din ce în ce mai agresiv, cei care pun parafa pe calitatea comunicării ne transmit că deontologia nu mai e o valoare fundamentală, marginalizând principiile care stau la baza democraţiei şi adevărului.

Peste 40 de profesori universitari și reprezentanți ai mai multor ONG-uri solicită ARACIS, într-o scrisoare deschisă, reintroducerea explicită a disciplinei Deontologie în rândul disciplinelor obligatorii și a disciplinei Legislație media/ Dreptul comunicării în rândul disciplinelor recomandate, pentru toate programele de comunicare publică din România. „Solicităm ARACIS să își asume public protejarea valorilor democrației, pieței libere și ale statului de drept“, spun semnatarii scrisorii, cărora sperăm să li se alăture şi profesori ai Universităţii din Craiova.

Cu adevărat paradoxal este că Deontologia şi Dreptul comunicării lipsesc din lista de materii obligatorii pentru Ştiinţele Comunicării, de care ar fi trebuit să fie legate printr-un cordon ombilical, dar apar în continuare în Standardele de calitate ARACIS din 2019 la toate celelalte domenii coordonate de către Comisia 4 a ARACIS, de la domeniul Asistență socială la cel de Științe militare.

Să lipseşti domeniul Comunicării şi Relaţiilor Publice de chintesenţa sa morală este ca şi când ai priva un trup de coloana vertebrală. Ce semnal dă ARACIS viitorilor specialişti în comunicare, oameni care pot ajunge să influenţeze publicul în masă prin mesajele lor? Să fii moral şi drept e opţional. Să fii responsabil pentru ceea ce transmiţi este la latitudinea ta.

Adevărul necesar devine adevăr facultativ

În facultate, am avut de parcurs un volum de peste 600 de pagini la cursul de Dreptul Comunicării. Am părăsit băncile şcolii cu sentimentul că deontologia este un principiu de importanţă biblică pentru orice specialist în comunicare. Acum, însă, un document care stabileşte standardele de urmat în domeniul Ştiinţelor Comunicării omite această disciplină şi transformă adevărul necesar într-un adevăr facultativ.

Primele efecte sunt deja palpabile şi îngrijorătoare. Consiliul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării al Universităţii din București a votat deja excluderea disciplinelor Deontologie și Drept din programa de licență pentru specializările Publicitate și Comunicare și Relații Publice. Conform edupedu.ro, pozițiile exprimate de cei care au votat în acest fel sunt argumentate prin faptul că disciplinele Deontologie și Drept nu sunt considerate fundamentale în Standardele ARACIS pentru domeniul Științelor comunicării, eliminarea celor două discipline a fost cerută de studenți, iar examenul de licență trebuie să fie în acord cu piața muncii (care, în consecință, nu are cerințe legate de cunoștințe de legislație și deontologie).

Ce să înţelegem de aici? Că deontologia devine irelevantă. Că, deşi fenomenul fake-news escaladează continuu, iar oamenii au dificultăţi din ce în ce mai mari în identificarea informaţiilor reale, profesioniştii în comunicare sunt îndepărtaţi cu bună ştiinţă de idealul unei comunicări responsabile. Să nu ne mirăm că, într-o lume în care goana după câştig alterează din ce în ce mai mult moralitatea şi corectitudinea, vom ajunge să avem specialişti în comunicare a căror misiune se va transforma din adevăr în minciună. Pentru că minciuna vinde uşor şi bine, iar adevărul este incomod şi, iată, opţional. E destulă minciună în aer deja. Nu faceţi din ea o normă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS