Converşii, blugii skinny şi căştile colorate au un concurent puternic printre tineri: lehamitea. Tot mai multor tineri inteligenţi, sofisticaţi şi informaţi li se rupe de alegeri. Starea de lehamite şi dispreţ faţă de clasa politică s-a instalat comod, indusă de sloganul anului 2012 – „Toate partidele, aceeaşi mizerie“. E comod, e la modă, aduce like-uri pe Facebook şi priviri admirative în birourile răcoroase şi aseptice din corporaţii. Dar lehamitea nu e gratis, ea se plăteşte scump. Cu vieţi şi cariere distruse.
În anii ‘90, ei, foştii comunişti, ajutaţi de fraţii securişti, au vrut să confişte ţara. Atunci au început să distrugă ce mai era de distrus din sănătate, educaţie, justiţie. Au acaparat posturile-cheie din care se distribuie banii, onorurile, viaţa. Dar tinerii de atunci nu au stat degeaba: au făcut ce-au putut în Piaţa Universităţii şi la mitinguri-mamut.
În ‘96 s-a întâmplat prima breşă în sistem. Au urmat reveniri ale sistemului corupt, apoi lupte zdravene în politică, justiţie şi media. Mulţi dintre tinerii anilor ‘90 au emigrat, sufocaţi de sistemul care le refuză egalitatea de şanse în viaţă şi-i privilegia pe cei corupţi. Le-au urmat cei plecaţi în anii 2000, mulţi dintre ei membri ai elitelor profesionale, o pierdere uriaşă pentru noi, cei rămaşi.
De fiecare dată, sistemul a avut aliaţi de nădejde, vorba unui clasic în viaţă. Tot ce vrea sistemul corupt e să vă fie lehamite. Vă vrea îndepărtaţi de politică, exilaţi în lungi discuţii încheiate cu constatarea unei stări generale de alienare. Vă vrea cu căştile bine îndesate pe urechi, surzi şi dezinteresaţi de treburile Cetăţii.
Pentru asta sunt folosite zeci de stratageme ascunse sub manipulări de manual. A început în 2012, când toate partidele au fost declarate în stradă egale în ceea ce priveşte mizeria dinăuntrul lor. A continuat cu campanii sofisticate de presă şi de manipulare pe reţelele sociale, toate având acelaşi interes: să vă scârbească şi mai mult, să vă arate că nu mai există soluţii viabile.
Or, lucrurile nu stau chiar aşa. Nu toate partidele sunt la fel, asta e prima constatare. Sigur că toate partidele au făcut greşeli uriaşe, au căzut în patima populismului, şi-au ignorat votanţii. Dar între ele există diferenţe.
Unele partide au încercat să împiedice lupta anticorupţie, altele au lăsat-o liberă, chiar şi scrâşnind din dinţi. Unele s-au dovedit mai nocive în ultimii ani, altele au încercat să stopeze iniţiative dezastruoase. Unele partide au vrut să pună sub semnul întrebării direcţiile mari ale României – NATO şi UE, altele s-au ţinut corect pe aceste direcţii.
Unele partide au arătat că nu vor decât să-şi ţină electoratul pauperizat şi dependent de redistribuirea resurselor de către stat, altele au încercat să privilegieze iniţiativa privată. Unele partide au mimat reforma, altele au încercat să o facă, aşa cum s-au priceput. Ce le-a ieşit? Vom putea vedea la vot. Dar nu putem pune semnul egal între ele.
E foarte posibil că cetăţenilor antipartide să nu le fie suficiente cele de mai sus. Ei au şi opţiunea independenţilor. Mulţi dintre ei sunt produse reale ale societăţii civile, care au făcut lucruri concrete, palpabile în comunităţile lor. Sigur că şi aici putem găsi umbre-n soare: că au discursuri prea radicale sau prea moi, că nu au experienţă. Dar ei sunt o opţiune reală pentru votanţii scârbiţi de partide.
Opţiuni există. E un sofism să spui că toţi sunt la fel până când nu-i votezi şi nu-i vezi la lucru. Cred că e păguboasă respingerea în bloc a candidaţilor doar pentru că aşa-i la modă, pentru admiraţia prietenilor şi a colegilor de corporaţie. Mergi la vot, nu merge cu trendul. Votează, nu posta statusuri pline de spleen, că spleen-ul nu se potriveşte cu Bucureştiul.
Nu ne permitem luxul de a nu vota. Un vot în minus al vostru, al celor educaţi, al celor sofisticaţi, al celor informaţi înseamnă un vot în plus pentru cei needucaţi, pentru cei neinformaţi, pentru cei nesofisticaţi.
Ce pierdeţi dacă nu votaţi? Ce pierdeţi prin absenteism? Posibilitatea de a-i vedea la lucru, de a-i testa. E că la cumpărarea converşilor: de unde să ştii care model e mai bun până nu încerci? O nondecizie e mai proastă decât orice decizie.
Sub presiunea voastră au început câteva reforme importante. De frica voastră au instalat un guvern care abia a început să urnească lucrurile în sănătate, la fondurile europene şi, cu forcepsul, la educaţie. Opriţi-vă din votat şi se vor opri şi ei din reformat, că partidele ştiu acum doar de sancţiunea votului şi a străzii.
Ştiu că lehamitea e mare. Credeţi-mă că ştiu, de 19 ani fac meseria asta şi zi de zi văd mizerii peste mizerii făcute de politicieni, mizerii pe lângă care filmele lui Puiu şi Mungiu par scrise de scenarişti în pană de imaginaţie. Dar nu-mi permit luxul să mă acresc. În aceşti 19 ani am văzut cum ţara a mers înainte sub presiunea voastră, a celor informaţi, educaţi şi sofisticaţi. Nu e momentul să vă opriţi din votat doar pentru că e la modă.
