Acasă Opinii Medicii români își caută dușmanii. Cine sunt aceștia și ce se poate...

Medicii români își caută dușmanii. Cine sunt aceștia și ce se poate face împotriva lor?

-

Luna următoare este un moment cheie în care vom vedea dacă medicii români au evoluat de la starea de turmă la statutul de breaslă. Există în prezent o pronunţată nervozitate în rândul lor. Nu mă refer la şefii de clinici sau la marii profesori; ei sunt bine, au conturile pline, cariera solidă şi viitorul sigur. Ci la numeroşii rezidenţi, tineri specialişti sau medici din spitalele mici de provincie care câştigă şi de 50 de ori mai puţin decât colegii lor aflaţi în vârful piramidei ierarhice.
Ei sunt grosul medicinei din România, iar decizia celei mai importante instanţe judecătoreşti din ţară i-a şocat. Acum îşi caută duşmani, uneori unde ei nu există, se agită şi discută despre o grevă.
Ar fi prima oară în ultimul deceniu când medicii români ar avea tot dreptul moral şi legal să declanşeze o grevă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că a primi o recompensă/un plic de la un pacient este caz penal. Imediat, preluând discursul de tristă amintire a fostului preşedinte al Colegiului Medicilor din România, unele voci medicale i-au identificat pe judecători drept inamicii publici ai halatelor albe. Nimic mai fals. Înalta Curte a luat singura decizie corectă posibilă.
Are pacientul dreptul să-şi exprime material recunoştinţa faţă de medicul care l-a tratat?, s-au întrebat judecătorii. Mai ales atunci când există un aliniat dintr-o lege (nr. 46/2003) care spune clar că se poate aşa ceva, dar „cu respectarea legii“.
Cu respectarea cărei legi?, s-au întrebat din nou judecătorii. Cea care guvernează activitatea profesională a medicilor din România şi care este legea funcţionarului public. Judecătorii afirmă, în decizia lor, că „dreptul pacientului la recunoştinţă“ ar putea intra în discuţie şi în alte profesii: atunci când poliţistul sau pompierul salvează o potenţială victimă sau când elevul unui profesor, datorită educaţiei primite, câştigă concursuri internaţionale care-i deschid o carieră strălucită. Cu toate acestea, pentru aceste categorii profesionale nu este niciunde prevăzută posibilitatea primirii de recompense. Prin urmare, a concluzionat Înalta Instanţă, nu se poate institui o excepţie de la legea funcţionarului public special pentru medici, o atare excepţie fiind de natură să încalce principiul egalităţii în faţa legii şi să-i discrimineze pe ceilalţi funcţionari publici.
Mai exact: dacă statul român tot îşi bate joc de mulţi dintre angajaţii săi, trebuie măcar să-şi bată joc de ei în mod egal.
Înalta Curte a fost nevoită să stopeze o ambiguitate legislativă veche de 12 ani care era exploatată imoral de o minoritate medicală, acceptată tacit şi de nevoie de majoritate şi folosită de politicieni pentru a-şi perpetua uriaşa minciună servită electoral alegătorilor: că statul român îşi asigură cetăţenii pentru majoritatea nevoilor lor medicale. Ca politician este extrem de nepopular să explici oamenilor că, deşi doresc spitale ca în Vest, plătesc asigurări de sănătate de zeci de ori mai mici decât în Vest. Prin urmare, politicieni din toate partidele şi guvernele au perpetuat această situaţie în care diferenţa dintre propaganda lor găunoasă şi realitatea dură a fost acoperită de plicurile pacienţilor.
Dar această legislaţie gri a creat condiţiile pentru un grav abuz asupra pacienţilor: condiţionarea actului medical. Situaţia este descrisă foarte limpede în motivaţia judecătorilor de la Înalta Curte: dacă „personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare a supus pacientul oricărei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze, inclusiv prin menţinerea în cadrul unităţii sanitare la nivel de zvon public, prin lipsa oricăror acţiuni de combatere, a faptului că pentru acordarea serviciilor medicale este necesară efectuarea de plăţi de către pacient“. Să fim clari (şi majoritatea medicilor vor fi de acord cu mine): să condiţionezi vindecarea unui om de o sumă de bani, stabilită la bunul plac al unui individ, este nu doar imoral, dar şi împotriva principiilor de bază ale vocaţiei medicale.
E greu de explicat de ce unii medici se reped să-i identifice pe judecători drept duşmani. Înalta Curte nu putea face altceva decât să declare penală o situaţie care favorizează apariţia unui abuz atât de grav. Dar nu judecătorii sunt duşmanii reali ai medicilor. Şi, oricât de paradoxal ar suna, nici procurorii. Dimpotrivă, procurorii sunt instrumentul de curăţare a unei profesii care, din cauza organizării sale piramidale, a avut întotdeauna dificultăţi să-şi facă curăţenie în propria curte. Toate cazurile incredibile de corupţie anchetate în ultimul an nu fac parte dintr-o prigoană „stalinistă a halatelor albe“. Ci pedepsirea medicilor hoţi şi fără scrupule care au împrăştiat ruşine peste o profesie nobilă şi colegii lor cinstiţi. Ei sunt duşmanii adevăraţi ai medicilor.
Duşmanii reali ai breslei medicale din România sunt acei reprezentanţi ai companiilor farmaceutice care ispitesc, în cunoştinţă de cauză, un medic obosit, frustrat şi cu dorinţe omeneşti, cerând la schimb reţete preferenţiale. Duşmanii reali sunt toţi acei profesori care nu-i învaţă meserie pe rezidenţii lor şi îşi umilesc pacienţii. Pentru astfel de cazuri nu există nici o scuză: nici bugetul mic al ţării, nici ţinta impusă de vânzări, nici stresul specific meseriei.
Dar cei mai mari şi nocivi duşmani ai medicilor români sunt parlamentarii şi politicienii care găsesc bani să-şi mărească salariile, care îngroapă miliarde în şosele furate, dar nu găsesc o sută de milioane anual pentru a-i stimula pe medicii tineri să rămână în ţară sau pe medicii de familie să profeseze în rural.
Aici colcăie un puroi în care sunt amestecaţi, de-a valma, politicieni populişti şi moguli medicali care doresc perpetuarea acestui sistem gri în care medicul e slujbaş la stat şi pacientul un fraier plătitor de bir la stat şi plic la privat. L-aţi auzit pe preşedintele Colegiului Medicilor din România să pună, în public, degetul pe acest puroi? A ieşit în faţă vreun mare rector care, cu cinste şi cuminţenie, să spună adevărul? Aţi auzit de la vreun ministru sau politician implicat în sistemul medical şi altceva decât clasicele braşoave?
Guvernul şi Parlamentul României au, în acest moment, două opţiuni.
Prima: scoate medicii de sub legea funcţionarilor publici şi oficializează, fără să se ascundă, privatizarea deja de facto a sistemului medical românesc; dar nu în interesul unor moguli medicali, ci protejând pacienţii şi asigurând medicilor libertatea de a-şi practica individual profesia.
A doua: menţine un sistem etatist, pe model britanic, dar în care salariile tuturor medicilor sunt urgent dublate, în caz contrar urmând să intrăm într-o gravă criză de resurse umane.
Şi nu, nu-i credeţi pe alarmiştii care spun că vom rămâne fără medici în România. Nu asta e problema: producem cei mai mulţi absolvenţi de medicină la o mie de locuitori din Europa şi oricând se vor găsi moldoveni sau sirieni care să practice medicina în România. Problema e că statul român investeşte şase ani în pregătirea unei generaţii de medici din care cei mai motivaţi şi cei mai talentaţi pleacă să profeseze în altă ţară. Sau, dacă rămân cumva aici, nu vor lucra în nici un caz într-un spital al statului. Nu este asta subminarea programată a siguranţei naţionale, domnule preşedinte Klaus Iohannis?
Tare mă tem însă că şi guvernul, şi parlamentul vor evita să adopte clar una dintre cele două opţiuni posibile. Vor încerca să perpetueze actuala situaţie din care este câştigată doar o minoritate caracterizată nu neapărat de competenţă, ci de şmecherie şi tupeu. Şi atunci da: medicii români trebuie şi vor intra în grevă. Dar doar dacă au evoluat de la starea de turmă la statutul de breaslă.

ȘTIRI VIDEO GdS

Olt. Incendiu la o casa din Balș

O locuință a fost distrusă aproape în totalitate din cauza unui incendiu izbucnit, cel mai probabil, din cauza jarului căzut din sobă. Incendiul...