Stimata Redactie,
Am scris, cu 7 ani in urma, articolul ce vi-l retrimit mai jos. Observ ca, ceea ce se petrece acum, in Tara, parca se repeta…. Daca si dvs. vi se pare la fel, va rog sa-l publicati…
De peste Ocean, Ion Cotoi
Dupa o iarna destul de blanda, aici, in Long Island, la fereastra casei, unde locuiesc de aproape 7 ani, a inflorit, ca in fiecare an, iar ciresul. Anul acesta are asa de multe flori, incat m-a facut sa visez ca o sa aiba mult mai multe cirese decat anul trecut. Cel putin de doua ori mai multe. Anul trecut n-a facut niciuna. Acum au inceput sa cante si pasarelele. Ciripo, ciripo…Politica?…. « Dar am promis sa nu mai vorbim azi despre politica…. ». Asa isi incepea D-l Profesor(Cezar Avramescu-nota redactiei), , dar in alt cadru natural, si mult mai frumos decat incerc eu acum, cu o primavara in urma, articolele Sale, cu care ne delecta in fiecare saptamana. Si apoi o dadea pe politica. « Nu sunt un fan al lui Basescu, dar…. ». Intotdeauna exista un dar-conjunctie. Langa acesta, exista insa un alt dar-substantiv. Pe care-l avea numai Domnul Profesor, atunci cand scria cu blandete si ironie ascutita, dar fina, despre cei pe care nici Domnia Sa, dar nici noi nu prea-i iubeam. Provocandu-ne astfel la discutii pe noi, cei care-l citeam si-l comentam. Unii cu mult respct. Altii, mai cu asprime, ii adreseau chiar cuvinte mai dure, pe care eu nu cred ca le merita. Acum regretam pe Cel care, prin plecarea Sa, a creat un mare gol atat in spatiile Gazetei, cat si in sufletul nostru. Eu am apreciat intotdeauna toate comentariile care se faceau pe marginea celor scrise de D-l Profesor. Si am incercat sa inteleg ce ii determina pe acei comentatori sa posteze cu atata regularitate comentarii la acele editoriale. Unul dintre motive ar fi nevoia de comunicare. Nevoia de a intelege mai mult si mai bine ce se intampla in Tara, cu toata departarea de aceasta, a unora, carora D-l Prof. se adresa cu atata intelegere si bunatate in suflet. Am adaugat langa numele meu, dupa virgula, initialele statului New York, NY, numai pentru a marca aceasta departare strict geografica. Pentru ca sunt mult mai mandru ca sunt nascut in Capitala Prazului, decat ca, acum, locuiesc la o azvarlitura de bat de Capitala Lumii, si unde prazul este una dintre legumele cele mai scumpe. Revin. Nici eu nu sunt un fan al lui Basescu. Dar el a inceput « jocul de-a fuziunea »dintre PD si PNL, care nu s-a mai facut. Unii zic pentru ca au doctrine diferite. Pentru ca au sisteme diferite de a minti si de a fura, ar zice, nu fara rautate, altii. Apoi, pentru ca nu s-au mai inteles sa joace impreuna, a aparut « Jocul de-a anticipatele ». Care au fost amanate mereu. Unii zic pentru ca nu putini dintre alesi nu voiau sa-si piarda ciolanul. Indiferent de marimea si grasimea acestuia. Ca marime cat mai lung. Ce? DOUA mandate numai? Cum propuneam eu, mai deunazi. Si cat mai gras ciolanul. Ca sa aiba si copiii si nepotii risipitori. Au urmat scandalurile cu biletelele colorate, alimentate din plin de presa. Timp in care, cealalta parte, stand de o parte, a pregatit prima parte a altui joc, numita mot(iunea) de cenzura, care a trecut usor de parlament. « Jocul de-a suspendarea », care a urmat, prin care cei 322, uniti pentru a divide ca sa stapaneasca, apoi, mai usor, au decis suspendarea celui mai bun jucator din echipa adversa, care era si Presedinte, si fost capitan. Pe timp de 30 de zile. Si nu doua etape. Ca, aici, nu suntem la fotbal. Dupa care este chemat un arbitru, in persoana Alegatorului, pentru a decide daca suspendatul isi va relua locul in fruntea Tarii sau nu. In cazul ca va reveni, unii propun ca cele doua capete : unu Cap-itanu si altu Tare-ceanu, sa se inteleaga. Sa-si omoare, mai intai, cum sunt sfatuiti de D-na Cornea, « balaurul « din ei. Daca nu, jocul va continua ,pana cand vor veni ceilalalti, considerati de unii, a fi mult mai rai. Intre timp, cel care plateste, in loc sa fie rasplatit, este arbitru-ale(r)gator. Eu sunt un cititor ca si Dvs. Si intreb :Eu cu cine votez? Pentru ca din presa aflu numai ca unii sunt mai rai decat altii. Si atunci sunt obligat, cum zicea D-l Avramescu, din doua lucruri rele sa-l aleg pe cel mai putin rau. Mult mai usor mi-ar fi sa ma decid, daca as sti ce lucruri bune au facut si unii si altii. Atunci as putea alege, mai usor, pe aceia care imi inspira mai multa incredere. Pe cei care vor face ceea ce promit. Sa nu fie si ei precum ciresul meu. Care, de cand il stiu eu, decat infloreste si nu rodeste. Citind, bunaoara , am aflat totusi, dintr-un cotidian bucurestean, ca sunt si lucruri bune. Dar nu la noi. Se zice ca Varunina de peste Balta ar fi promis ca va face o propunere prin care cei care au furat « pana acum » sa fie iertati. Nefiind prea clar pana cand se intinde « pana acum », cei in cauza, fiind si prea ocupati sa mai stranga cate ceva,in acest rastimp, l-au facut pe Varunina sa se laude si sa strige , in limba materna, cat il tinea gura, ca sa auda si cei de dincoace de Balta : « Pi mini n-are shini sa ma suspiende , mai Badie! Vorba she : Ghini fashi, ghini gasesti. ( pentru traducere folositi un DLMM.) Pana pe 19 mai, mai sunt cateva zile. Unde ne sunt inteleptii, care sa se adune la sfat si sa ne spuna ce avem de facut, pe 19 Mai?! Cu calm si cu iubire. Cu duhul blandetii, fara ura. In timp ce scriam aceste randuri, pe cealalata sticla ,se anunta un timp frumos pentru Duminica viitoare. Ma gandesc, fiind singura mea zi libera din saptamana, sa fac o plimbare prin parcul ramas din padurea, care a fost la inceput, prin care trec niste sosele de asfalt cenusiu, foarte circulate. Copaceii din parc alcatuiesc veritabile perdele de protectie pentru absorbirea zgomotului si a gazelor nocive. Bietii copacei! Cate agresiuni , facute de mana omului, asupra lor, asupra naturii, pot suporta! Dar, si omul suporta mult(e). Nu numai ce-si face el, cu mana lui. Ci si ceea ce ii fac, direct sau indirect, cu « mintea(!) alesii de meserie ». Care alesi, in loc sa serveasca Tara si pe Alegator, mai intai, se servesc pe ei insisi. Zice o vorba : « Sa nu-i dea Dumnezeu omului cat poate sa duca ». Cat poate sa suporte. Asa cum m-ati suportat si Dvs. pe mine, in incercarea mea, nu stiu cat de reusita a fost, de a rezolva un paradox : Cum sa umpli un gol cu nimic. Cu nimicuri!?
