Avem o victorie. Și nu știm cum să o interpretăm

Este uimitor cum evenimente istorice diferite generează aceleași reacții în presa scrisă.
USL a câștigat alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 cu 60% – scor anunțat de mai toate sondajele de peste o jumătate de an. PP-DD a intrat în parlament – eveniment anunțat de toate sondajele de doi ani încoace.
Și totuși, comentatorii presei scrise se întorc un deceniu-două în urmă și scriu de parcă s-ar fi născut ieri. Cei mai mulți au rămas la dilema veche: e poporul defect sau elita stupidă? (copie după dl. Sorin Ioniță, și dânsul pendulând între năuceală și dorința de emigrație). Nici poporul nu este cel pe care îl vedeți voi, nici elita nu e elită.
Regăsim aceleași teorii despre votul negativ. Cu iertăciune scriem din nou că nu există vot negativ. Dacă ar fi să stăm în această pereche de noțiuni, votul este totdeauna pozitiv – adică pui ștampila pe ceva, nu tai din lista de candidați pe toți cei pe care nu-i vrei. Cel mult motivația unui vot poate fi negativă, respectiv te duci să-l votezi pe X pentru a bloca ascensiunea lui Y. Dar nu prea există argumente de cercetare în România că acest fenomen este permanent. S-ar putea ca la turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2000 să fi fost un asemenea fenomen – cel puțin declarativ.
Că au fost votați beizadele, penali, condamnați cu suspendare, foști informatori ai fostei poliții politice, dame de consumație și bărbați aproape analfabeți. Aceasta este esența votului. Votul este o operațiune partizană (deci influențată de opinii și atașamente emoționale) de alegere între opțiunile unei liste. Dacă partidul X a pus pe listă alcoolici, partidul Y corupți, partidul Z trasesiști, incompetenți și beizadele, atunci parlamentul va fi compus din alcoolici, corupți și traseiști. Electorul nu scrie un alt nume alături – deși am văzut buletine de vot pe care scrie „eu votez cu Regele Mihai, dar nu l-ați pus aici“. Aceste buletine sunt anulate. Răspunderea pentru calitatea listei revine partidelor – în nici un caz alegătorului. Actul votului nu este nici diagnostic privind starea mintală, nici test-grilă de moralitate, nici expresia matricii protoculturale – sau cum se vor fi numind perorațiile despre electoratul îndobitocit care votează dobitoci. Electoratul este normal. Partidele propun. Alegătorul alege. Dar cu aceste trei propoziții nu poți face un editorial plătit de parcă ar fi profețiile lui Nostradamus.
Alegătorul alege în funcție de atașamentul său emoțional – „eu sunt cu PSD, eu sunt liberal sau eu votez cu domnu’ Dan“ – dar și cu speranța că, de data aceasta, agenda sa colectivă va fi măcar parțial respectată.  Actul  primordial al votantului este prezentarea la vot. Dacă are încredere că favoritul său va face ceva în direcția  rezolvării unor probleme de pe agenda publică, atunci se duce la vot. Și chiar se duce. Alianța dintre PSD și PNL ar fi obținut 3,5 milioane de voturi la alegerile parlamentare din 2008 și a obținut 4,3 milioane la alegerile parlamentare din 2012. Pare o creștere importantă, dar nu și dacă știm următoarea serie de cifre. PSD a obținut 3 milioane de votanți în 1992, 3,9 milioane în 2000, 3,7 în 2004, dar numai 2,2 milioane în 2008, când speranța că PSD-ul domnului Geoană va putea face ceva semnificativ pentru electorat era la cel mai redus nivel. Cele 7-10 milioane de electori/prezentați la vot din 18 milioane aflați pe liste cred că politicul are o influență asupra rezolvării agendei lor. Cei care nu vin la vot (când 8, când 10 milioane) nu cred că politicul are de a face cu viața lor.  Din experiența altor societăți știm că ponderea celor care cred că e bine să mergi la vot crește, pe măsură ce politicul intervine în tot mai multe domenii ale vieții private. Probabil vom ajunge și noi la 12-13 milioane de electori la un tur de alegeri, așa cum am avut în 1990-1996. Dacă vom mai rămâne atâția pe aici….
Aceste alegeri au confirmat câteva avertismente date de cercetători și probabil ignorate de mulți.
1. USL s-a dovedit o construcție electorală solidă, bazată pe relația dintre doi-trei lideri tineri, care nu datorează nimănui nimic în afara datoriei către public. Dacă va fi și o construcție legislativă și executivă performantă – rămâne de văzut. Dar nu am fi avut șansa să vedem dacă partizanii PSD și PNL nu ar fi ieșit la vot și nu i-ar fi votat. Loialii acestor partide au încredere în liderii lor și ne-au dat posibilitatea să vedem ce pot face la muncă.
2. Referendumul – din care au ieșit pierzători și inițiatorii și subiectul său – nu a avut nici un efect asupra opțiunilor de vot la alegerile parlamentare.
3. Jumătate din votanții PDL din 2008 s-au dus la urne, dar au votat PP-DD, despre care cercetătorii spun de ani întregi că este „punga“ unde se refugiază pediștii dezamăgiți. Mulți maghiari au ieșit la vot, dar au votat USL sau PP-DD. Adevăratul adversar al PDL a fost PP-DD, partidul-televizor, Elodia, cum vreți să-i spuneți. Aici a ajuns speranța că statul va fi reformat și corupții trași în țeapă: să fie îngenunchiată de o garsonieră din care se transmit vorbe pe bani.
4. După o perioadă destul de lungă în care electoratul românesc a fost profund indecis (între 2004 și 2012 s-au câștigat alegeri în România la câtimi de procent), în decembrie 2012 electoratul s-a hotărât. Iar când s-a hotărât nimic nu-i mai stă în cale.