Imposibila coabitare. Câteva soluții

Curtea Constituțională a invalidat, marți, 21 august, referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Se închide astfel cea mai gravă criză politică de după ’89, începută pe 6 iulie, când parlamentul l-a suspendat, dar se deschide perspectiva unui conflict exasperant. Ostilitățile se pot încheia după alegerile parlamentare din toamnă sau abia în 2014. Victor Ponta a promis că va încerca să colaboreze cu șeful statului. Potrivit unor surse diplomatice, și-a reluat angajamentul la coabitare în fața unor parteneri externi chiar în ziua invalidării referendumului. L-a încălcat pe loc, declarând război total președintelui înainte să scoată măcar un zgomot. Cum va arăta, așadar, coabitarea așteptată? Cum poate fi adusă România, pe termen lung, înapoi în ordinea europeană? Ce forțe ne pot tracta spre lumea civilizată?
În realitate, Dan Voiculescu și Crin Antonescu dictează astăzi termenii relației cu Traian Băsescu. Premierul Ponta este în mod evident captiv, controlat total de partenerii săi din USL. Din acest motiv, nu-i rămâne decât dublul discurs: una spune pentru urechile sensibile de afară și cu totul alta la televizor.
Neîmpăcați cu gândul că au pierdut, că au fost la un pas să stăpânească țara, triumviratul care a speriat Occidentul continuă să instige la revolte, să execute linșaje mediatice la adresa procurorilor și judecătorilor de la Curtea Constituțională, să manipuleze. Deși susțin formal că respectă decizia Curții, Ponta și Antonescu lovesc fără scrupule în credibilitatea judecătorilor, chiar și în cei propuși de PSD, cheamă populația în ajutor pentru a-l alunga pe Traian Băsescu de la Cotroceni, chiar cu prețul scufundării României în marasm economic.
În numele celor 7,4 milioane de voturi împotriva lui Traian Băsescu, triumviratul toxic pentru democrația de tip occidental solicită oprirea anchetelor procurorilor în cazul fraudelor la referendum și forțează numirea Monei Pivniceru la Ministerul Justiției. În jurul triumviratului s-a coagulat o pseudo societate civilă, un amestec personaje anarhice, cu discurs vădit antioccidental, alături de toți apostolii naționalismului izolaționist.
Mesajul lor se îndreaptă astăzi în mod explicit împotriva implicării Statelor Unite în medierea unei crize izbucnite într-o țară în care Washingtonul are interese strategice, împotriva guvernanței europene și împotriva oficialilor de la Bruxelles. În sfera patologiei politice, Crin Antonescu l-a depășit pe Vadim Tudor la incontinența verbală și delir antioccidental. Când ajungi să te crezi în competiție cu Departamentul de Stat și țipi la cancelarul Angela Merkel din studioul Antenei 3 nu mai e mare lucru de făcut.
Rămâne un mister cum oameni raționali din societatea civilă, ca Zoe Petre, Michael Shafir sau Liviu Antonesei, care au făcut în trecut destule servicii democrației românești, se alătură astăzi sinistrului cor de inspirație vadimistă dirijat de o mână de borfași. De ce consimt ei la revoluția penalilor? De ce pun umărul la insurecția penalilor? Nu văd și ei limpede că, pentru adunătura de interese ilegitime din USL, ieșirea din Uniunea Europeană ar fi astăzi un mare câștig?
Nu li se pare și lor că Voiculescu, Antonescu și Ponta vor să exercite în mod arbitrar puterea, că doresc să scape de neplăcuta constrângere de a respecta cu strictețe reguli, valori și parametri economici? Exercitarea puterii în mod arbitrar le oferă apoi un acces nestingherit la resurse în vremuri de criză economică, elimină competitorii externi de la o masă tot mai săracă în bucate și le oferă garanția impunității totale, pierdută odată cu încarcerarea fostului premier Adrian Năstase.
Cu cine să coabiteze, în consecință, Traian Băsescu? Cu forțe antioccidentale și antidemocratice? Așa dictator cum îl prezintă USL s-a bucurat pe durata suspendării sale de sprijin masiv din partea puternicilor lumii civilizate: Washingtonul a trimis un emisar special la București, președintele Comisiei Europene și alți comisari i-au sărit în ajutor, cancelarul Angela Merkel așișjderea, marile publicații au pus la zid abuzurile guvernului Ponta etc. Numai Vocea Rusiei s-a auzit răspicat împotriva sa, distonând astfel de restul mesajelor externe.
În consecință, vă place sau nu, Traian Băsescu reprezintă mai departe, cel puțin pentru Occident, garanția menținerii României pe orbita sa. Cum să coabiteze atunci două forțe cu interese diametral opuse? Cum vă imaginați că vor putea sta la aceeași masă două tabere care și-au definit clar pozițiile în aceste luni de foc, manifestându-se în mod explicit pro sau împotriva democrației și Occidentului, unii propunând respectarea legii, ceilalți anarhia și haosul.
Am crezut, înainte de invalidarea referendumului, că judecătorii Curții Constituționale vor amâna o decizie până spre alegerile din toamnă, situație perfect convenabilă pentru USL. În acest context, am afirmat că o soluție ar putea fi demisia lui Traian Băsescu, retragerea sa din funcție pentru a ieși dintr-o situație de blocaj profitabilă doar pentru adversari. Invalidarea referendumului și reinstalarea lui Traian Băsescu la Cotroceni schimbă însă datele problemei.
Deși coabitarea nu pare posibilă, misiunea lui Traian Băsescu devine acum alta. Cu riscul de a-și sacrifica ultimele fărâme de popularitate, președintele are obligația să rămână în funcție pentru a apăra instituțiile-cheie (justiție, CSM, servicii secrete, birou electoral), care încă mai pot echilibra sistemul. Chiar dacă o mai poate face o lună, două, trei, mai importantă este soarta unei țări decât viitorul unor politicieni. Pe scurt, Traian Băsescu poate prelungi sau scurta destinul european al României și cu asta va rămâne, probabil, în istorie.
Sigur că va fi un război exasperant, evident că populația se va dezgusta de prelungirea circului politic. Sunt chiar șanse să se termine totul foarte prost. Însă alternativa este liniștea instalată mâine, după o demisie care nu ar rezolva nimic. Demisia lui Traian Băsescu, cerută isteric de Crin Antonescu, ajută doar USL să-și atingă scopurile enunțate mai sus. Liderii europeni ar trebui să înțeleagă că, dacă nu vor să repete scenariul Greciei, dacă nu vor să-și piardă complet autoritatea, vor trebui să intervină mult mai energic în România.
În lipsa unor sancțiuni exemplare, puciul de la București deschide precedente periculoase. Există riscul contaminării zonei cu euroscepticismul agresiv și dublul discurs practicat de guvernul Ponta. Abuzul de putere din Ungaria lui Victor Orban pare o glumă în comparație cu anarhia totală propusă de Ponta și Antonescu la București, în comparație cu „grupul infracțional organizat“ care a regizat lovitura de stat.
Pe scurt, soluția propusă de unii politicieni germani încă de la începutul crizei din România pare corectă și urgentă. Dacă lucrurile vor scăpa iarăși de sub control, României ar trebui să-i fie suspendat temporar dreptul de veto în Consiliul European și aplicate, în trepte, alte sancțiuni dure (suspendarea temporară a dreptului la libera circulație, munca, introducerea unor taxe comerciale etc). Articolul 7 din tratatul de aderare n-a fost niciodată aplicat până acum, dar întrebarea este la ce folosește dacă nici acum nu se justifică invocarea sa.
Toată lumea a văzut cum în România s-au încălcat grav valori, Constituție, legi, a avut loc o sinistră tentativă de lovitură de stat. S-au întâmplat evenimente fără precedent și incompatibile cu statutul de membru UE. Ce ar mai trebui să se întâmple ca articolul 7 să fie acționat? Războiul civil profețit în mod total nefericit de Monica Macovei? Revoltele de stradă programate iresponsabil de Crin Antonescu?
Numai când cetățenii vor simți pe pielea lor cum îi izolează liderii USL de UE și de lumea civilizată, tot acest discurs antioccidental se va întoarce împotriva liderilor care-l promovează. Numai când cetățenii vor realiza că pierd bani, drepturi și un statut există șansa unei treziri, numai atunci vor înțelege poate că plătesc un preț prea mare pentru ambițiile personale ale unor Antonescu, Ponta și Voiculescu. O eventuală aplicare a art. 7 nu trebuie înțeleasă ca o sancțiune împotriva cetățenilor, ci ca o soluție extremă gândită să-i ajute să înțeleagă mai bine ce li se întâmplă. Dacă nici așa nu merge, atunci România își merită soarta și chiar nu are ce căuta în Europa.