Mesajul de pe două pancarte, purtate de protestatarii din Piaţa Universităţii din Bucureşti, mi-a atras în mod special atenţia. Pe una scria „Băsescu = Ceauşescu“, iar pe alta era scris cu majuscule „CAPITALISM“, tăiat de o bară roşie. Democraţia înseamnă libertate, dialog, comunicare, respectarea drepturilor omului. În 1990, politologul Silviu Brucan ne avertiza că avem nevoie de 20 de ani pentru a învăţa. Au trecut 22 de ani şi dialogul dintre Putere şi Popor nu funcţionează, intoleranţa a rămas, dreptul la viaţă, la sănătate, la muncă etc. este încă limitat în rândul populaţiei şi nesigur. Din aceste motive, după o răbdare de două decenii, s-a ajuns la protestele colective de astăzi.
Deci, după 22 de ani de eforturi pentru a instaura capitalismul în România, acesta a devenit falimentar prin efectele produse şi trăite de cetăţeni: şomaj, nivel de trai scăzut, conducere politică străină de interesele poporului. De fapt, eşecul nu este al sistemului capitalist, ci al politicianismului care s-a instalat în ţara noastră după 1990. Filozoful C. Rădulescu-Motru considera că politicianismul este forma degenerată a activităţii politice normale în cadrul căreia politicienii, în loc să se pună în slujba celor care i-au ales, se gândesc mai mult la interesul personal.
La noi, capitalismul s-a dezvoltat, în cea mai mare parte a lui, pe seama bugetului de stat şi, de aceea, interesul candidaţilor politici era, de fapt, şansa de a accede cât mai uşor la banii publici şi, pentru ca aceştia din urmă să satisfacă o masă cât mai mare de solicitanţi, s-au majorat considerabil taxele şi impozitele, în detrimentul calităţii traiului majorităţii populaţiei.
Faptul că după mai bine de două decenii de experimentare a democraţiei de tip capitalist occidental în România s-a ajuns din nou la tiranie prezidenţială ne face să credem că noi nu ştim să ne apărăm rânduielile democratice, câştigate în decembrie 1989. Românii reacţionează greu la fărădelegile Puterii autocratice, însă atunci când o fac sunt radicali. Actualele proteste colective din principalele oraşe ale ţării, la care s-au asociat mitingurile de solidaritate ale românilor emigranţi din Spania, Portugalia, Anglia, Austria, Belgia etc., au adunat o mulţime de oameni şi categorii socioprofesionale, fiecare cu păsul şi nemulţumirea sa, însă toate persoanele prezente au cerut, la unison, demisia guvernului şi a preşedintelui. De ce au ieşit oamenii în stradă? Un răspuns firesc a oferit la această întrebare un protestatar al Pieţei Universităţii din Bucureşti: „Pentru că nu ne lasă Boc şi Băsescu să trăim“. Şi, am adăuga noi, pentru că actuala Opoziţie politică nu a reuşit să cenzureze şi să stopeze excesele şi greşelile echipei guvernamentale, iar poporul, lipsit de interese politice, s-a simţit dator să-şi asume apărarea propriilor drepturi. Banii de care era nevoie în sistemul de sănătate ori de învăţământ, de pildă, au fost dirijaţi pentru a construi obiective economice care nu erau de strictă necesitate (telegondole, piscine şi parcuri rurale etc.), iar gestul cinic şi discreţionar al preşedintelui Traian Băsescu, care l-a demis în direct la TV pe dr. Arafat, a umplut paharul răbdării colective.
Ce este de făcut? Răspunsul şi soluţia se află, în mod paradoxal faţă de situaţia creată de alţii – politicienii actuali ai Puterii, tot la noi, cei care i-am trimis în Parlament să ne reprezinte interesele şi aşteptările noastre. Noi alegeri ar putea aduce începutul unei noi reformări a clasei politice, direct răspunzătoare de cum arată societatea românească azi. O reformă morală este imperioasă, de asemenea, pentru că întreg organismul social este infestat de răutate, ură, invidie, răzbunare, lăcomie, desfrâu ş.a.
După 22 de ani de capitalism s-au distrus clasa ţărănească şi clasa muncitoare, care sunt fundamentale în orice societate. Ambele pot fi renăscute dacă ar exista o politică adecvată de investiţii prioritare în domenii care ne-ar ajuta să scăpăm de consecinţele dure ale crizei economice; agricultură (cum ar fi dotarea fiecărei localităţi cu echipamente agricole necesare cultivării pământului şi care pot fi închiriate, aşa cum este în Israel); infrastructură rutieră (reabilitări de drumuri şi construcţii de autostrăzi); construcţiile de locuinţe (în special sociale şi pentru tineri); stimularea producţiei pentru export.
Dumitru Otovescu
