Bula imobiliară, apărată cu buldozerele

Nebunia bancaro-imobiliară nu cunoaşte limite. Ca şi elanul distructiv al industriei financiare de pe Wall Street, care împinge economia globală în cea mai mare criză de după cel de-al Doilea Război Mondial. Pârjolirea capitalului depăşeşte acum faza alocării defectuoase şi trece în cea a ruinei nemijlocite. Apelul a fost dat de către fostul şef al Rezervei Federale Americane, Alan Greenspan. Acesta a declarat într-o intervenţie recentă pentru CNBC că soluția cea mai ieftină pentru relansarea pieţei imobiliare este distrugerea caselor. Părintele bulei rezidenţiale recomandă guvernului cumpărarea de locuinţe şi demolarea acestora, ca fiind alternativa cu cel mai scăzut cost. Doar în măsura în care statul va reuşi să ia unităţile locative de pe piaţă va putea fi împiedicată scăderea preţurilor. În opinia lui Greenspan, această variantă este de dorit şi singurul ei neajuns îl constituie faptul că nu este viabilă politic.
Aşadar, bula imobiliară, după ce a produs distorsiuni majore în escaladarea ei – prin creşterea nesustenabilă a stocului datoriilor şi alocarea greşită a capitalului – ar trebui să pulverizeze totul în cale şi la prăbuşirea ei.
Nu este vorba numai de o viziune singulară a celui care a condus politica monetară a SUA timp de două decenii. Bank of America chiar a trecut la fapte. Buldozerele au început să intre peste casele redobândite de la datornicii executaţi silit. Operaţiunea a început mai timid, cu unele case care se află într-un stadiu mai avansat de degradare, însă acesta pare a fi un balon de încercare pentru a verifica reacţia opiniei publice americane. Deocamdată, au început lucrările de demolare la 150 de case, ceea ce nu pare mult, având în vedere că numai în primul trimestru din acest an Bank of America a intrat în posesia a 40.000 de locuinţe pe care debitorii cu apa la gât au fost nevoiţi să le returneze. Costul mediu de demolare a unei locuinţe, pe care îl achită instituţia de credit, este de 7.500 de dolari, potrivit Bloomberg. Un reportaj realizat de CNBC la Chicago arată că Bank of America a trecut la dărâmarea unor case pentru care numai în urmă cu cinci ani cumpărătorii plătiseră peste 100.000 de dolari.
Preţurile ridicate rămân reper pentru industria financiară de la New York şi de aceea varianta demolării este preferată soluţiei de bun-simţ a economiei de piaţă, care spune că preţurile trebuie coborâte până la nivelul unde se pot efectua tranzacţii. Culcarea la pământ a locuinţelor nu numai că nu este economică sau morală, dar în mod normal ar trebui să fie ilegală. Faptul că o bancă potenţial insolventă are posibilitatea de a distruge bunuri reprezintă o dovadă a faptului că întregul sistem financiar-bancar din SUA este stricat. La o primă vedere, s-ar putea spune că proprietarul locuinţei poate dispune de ea după cum doreşte, inclusiv prin arderea ei. Problema este însă aceea că Bank of America, precum alţi giganţi financiari americani, a fost salvată în 2008 cu banii contribuabililor. O statistică prezentată în august de Bloomberg cu privire la ajutorul de stat primit de instituţiile bancare indică faptul că Bank of America a beneficiat de capitalizarea statului, prin două injecţii în valoare de 45 de miliarde de dolari ale Trezoreriei SUA. Acestora li se adaugă facilităţile eliberate de Rezerva Federală Americană, Bank of America beneficiind de un vârf de finanţare de 91,4 miliarde de dolari şi de un acces mediu de 20,7 miliarde de dolari pentru un număr total de 519 zile în care a fost datoare la Fed.
Este, aşadar, total de neînţeles ca o instituţie care se susţine cu perfuziile de la banca centrală şi care a pierdut numai de la începutul anului mai bine de 50% din valoarea capitalizării bursiere să aibă dreptul de a distruge active care se află vremelnic în custodia sa. În cazul în care capitalismul ar fi funcţionat, Bank of America ar fi fost în faliment, iar casele ar fi mers – la preţurile sustenabile – către cei care au nevoie de ele.
În SUA sunt suficienţi muşterii pentru inventarul de case care se eliberează, ne spun studiile recente. „Sindromul cuibului plin“, adică fenomenul tinerilor care locuiesc cu părinţii, a ajuns la niveluri nemaiîntâlnite de la încheierea celui de-al Doilea Război încoace. Astfel, 52,8% dintre adulţii cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani stau încă sub acoperişul părinţilor, se arată într-un raport întocmit la sfârşitul anului trecut de un grup de cercetători de la Columbia University din New York. De asemenea, datele publicate la începutul lunii august a.c. de U.S. Census Bureau şi preluate de CBS arată o creştere la 5,9 milioane a numărului adulţilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani care locuiesc împreună cu părinţii, faţă de 4,7 milioane înaintea recesiunii.
Soluţia pentru o utilizare optimă a resurselor din domeniul locativ, în paralel cu rezolvarea problemei sociale enunţate mai sus, ar fi aceea de a lăsa mecanismul pieţei să descopere singură preţul, la valori net inferioare. Acest lucru nu este însă dorit de sistemul financiar întrucât ar duce la colapsul instantaneu al mai multor bănci, dar şi la ruinarea unui model care a adus venituri uluitoare industriei, prin promovarea creditului pe 30 de ani.
Capitalismul pare însă a fi înlocuit de o gândire economică strâmbă, care ia în calcul inclusiv distrugerea nemijlocită a brumei de resurse de pe o planetă tot mai pustiită. În vreme ce serviciile secrete americane scotocesc grotele din Afganistan după „terorişti“ desculţi, establishmentul se ghidează după „eminenţe cenuşii“ precum veritabilul incendiator Greenspan sau laureatul premiului Nobel pentru economie Paul Krugman, care declara în august că relansarea economiei s-ar putea realiza printr-un război de anvergură.
Fundătura în care ereziile economice succesive ne împing a fost subliniată şi de către Peter Schiff, preşedinte al companiei Euro Pacific Capital, care a comentat, pentru show-ul său radio, declaraţiile lui Greenspan. El spune că balonul imobiliar a condus la o alocare greşită a capitalului, când resursele preţioase ar fi trebuit direcţionate către alte zone. Cel puţin, însă, acest bubble ne-a lăsat cu un inventar de locuinţe ce poate fi utilizat pentru următoarele decenii. Ceea ce este însă cu adevărat o nebunie este ideea de a distruge ceea ce s-a consumat din resursele limitate de care dispunem. „Ipotecile nu vor dispărea. Deci să avem toată datoria bulei imobiliare, dar nu şi casele?! Ce prostie mai mare?!“, a spus Schiff. Bunul-simţ economic şi elanul creator par, însă, a fi înlocuite ireversibil de pornirea spre distrugere a unei industrii financiare parazite.