Cine câștigă în 2012? Și ce va face ? (1)

Situația politică internă de acum aduce mult cu toamna anului 1999. Ca și atunci, guvernul este obligat să urmeze o direcție executivă impusă de FMI. Ca și atunci, guvernul are majoritate în parlament, dar sondajele arată că opoziția deține controlul asupra spiritului public. Ca și atunci, președintele încearcă să revitalizeze încrederea publică, folosind singura platformă reală de care dispune, mass-media oficiale sau oficioase.
Totuși, similaritățile se opresc aici. Spre deosebire de toamna anului 1999, acum România este parte a Uniunii Europene și toate problemele acesteia se reflectă mult mai repede și mult mai profund în viața românilor și a României decât în urmă cu 12 ani. Procesul de aderare la UE a rezolvat temporar o problemă chinuitoare a politicienilor români – incapacitatea de a genera locuri de muncă reale. Sute de mii, dacă nu milioane de oameni în vârstă de muncă din România, care trăiau aici la limita subzistenței, au găsit de lucru în spațiul european, în medii mai tolerante (Spania, Anglia, Irlanda, Ungaria) sau mai intolerante față de români (Italia, Franța). Emigrația pentru muncă din ultimii ani a salvat societatea românească de la tensiune socială, a făcut să crească resursele financiare și materiale ale societății civile și a îmbunătățit balanța de plăți a statului. În același timp, emigrația pentru muncă a accentuat problemele sistemului de pensii, amenință societatea românească cu îmbătrânirea prematură și accentuează presiunea asupra unui sistem de sănătate salvat doar de competențe individuale remarcabile.
Sondajele actuale arată clar că opoziția, compusă în esență din social-democrați și liberali, are întâietate în spiritul public. Democrat-liberalii, deși guvernează o treime din administrația locală, deși au guvernul, majoritatea în parlament și președinția, nu reușesc să treacă de 10-15% după șocul din 6 mai 2010. Ne aducem aminte cu toții de acest eveniment: fără nici o pregătire prealabilă, președintele Băsescu a ieșit seara la televiziune și a anunțat reducerea pensiilor cu 15% și a salariilor din sistemul public cu 25%. Nimeni nu a crezut că va fi posibil – nici FMI, care a luat imediat distanță față de această intervenție (complet în afara cadrului de negociere, căci partenerul FMI este guvernul, nu președinția), nici presa internațională, nici societatea românească. De altfel, nici nu s-au putut face. Pensiile s-au redus prin impozitări și corecții succesive (dar nu la nivelul de 15%), iar salariile din sistemul public s-au redus cu circa 12% în volum, mai mult prin reduceri de personal decât prin tăieri nominale. Aceste reduceri au afectat de fapt partea cea mai prost remunerată a ambelor categorii, trimițând în sărăcie circa 6% dintre români, în mai puțin de un an.
Astfel, avem de fapt două bătălii politice interne: bătălia USL (alianța dintre social-democrați, liberali și conservatori) pentru a atinge 50% plus 1 din locurile parlamentului și bătălia președintelui Băsescu de a face să revină PDL la 30%, procent care i-ar permite să joace un rol executiv în mandatul 2012-2016. Mizele acestor două bătălii sunt guvernarea la nivel național după 2012 și funcția de președinte al României din 2014.
Cele două bătălii sunt strict politice, nu se referă la guvernarea României, privatizare, lupta împotriva corupției, poziția României pe plan internațional sau oricare altă componentă a agendei publice. În ciuda a ceea ce spun sociologii amatori, sfera politică este relativ independentă de societatea civilă, economia privată și de stat și de alte componente ale societății. Independența sferei politice îi permite să aibă reguli proprii, obiective proprii, fenomene specifice, care uimesc uneori lumea din afara politicii. De aceea este atât de greu pentru cineva din justiție, economia privată sau societatea civilă să se adapteze regulilor, normelor și tabuurilor politice.
Cele două bătălii – cea a USL (folosesc această denumire, deși nici acum, în august 2011, alianța nu este înregistrată la tribunal) pentru menținerea și chiar majorarea unui bazin istoric de circa 45% și cea a președintelui Băsescu pentru recuperarea bazinului de 30% pentru PDL – sunt similare într-un singur punct: ambele forțe trebuie să convingă electoratul. Un electorat care nu mai are deloc încredere în politicieni, care este într-o stare cronică de indecizie (din 2004, alegerile se câștigă la câtimi în România, iar guvernarea se aranjează în culise, nu pe teren electoral) și pe care mass-media îl zugrăvesc în culori deloc măgulitoare. Pe nedrept, dar aceasta este o altă poveste.