28.4 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024

Alte alegeri

Aproape totul lasă impresia apropierii unui moment cosmic în viaţa politică românească: vânzoleala înverşunată prin ţară, tonul dramatic al propagandei, agresivitatea adversarilor, neliniştea presei. Iese Boc, câştigă Blaga? Merge Băsescu sau lucrează din umbră? Se rupe partidul? Ai zice că naţia aşteaptă cu sufletul la gură ziua de 15 mai. Convenţia Naţională a PDL va umple o sală, dar interesul va fi neglijabil în afara ei. Vagi emoţii vor trăi, poate, trei oameni: Boc, Blaga şi Băsescu. Mai interesant decât mişcările din interiorul PDL – previzibile şi plictisitoare – arată, parcă, cele din afara lui.
Mai aruncaţi o privire pe lista completă a candidaţilor la funcţiile de conducere din PDL publicată de HotNews.ro. Găsiţi mai mult de trei-patru nume noi şi rezonabile intrate în cursă? Ce vă spun toţi ceilalţi? Din cele 50 de figuri, care sunt marile speranţe ale reformei interne? Veţi arăta, poate, către Baconschi, interesat de eşalonul doi de putere (prim-vicepreşedinte), către Macovei sau Voinescu, abonaţi la eşalonul trei (vicepreşedinţi) sau către Paleologu, înscris la toate poziţiile posibile (preşedinte, prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte). Mai departe?
Cum pot face câţiva oameni, priviţi chiorâş, cu indiferenţă sau chiar dispreţ de restul partidului, masa critică necesară recuperării încrederii publice? Cum o poate recâştiga Boc, un premier uzat, sau Blaga, un politician trecut? Uneori, nu vă miroase a blat, a înţelegeri pe sub masă, a regie menită să proiecteze o competiţie pe viaţă şi pe moarte? Boc învinge zmeul, întărindu-şi astfel muşchii fleşcăiţi de politician. Emoţionant, dar totuşi inutil.   
Pe cine vedeţi capabil să facă din PDL altceva decât este azi: un partid despre care chiar Traian Băsescu spunea cândva că s-a bolşevizat şi se poartă la fel ca PSD când era la putere. Unde vedeţi competenţele, unde oamenii timpului lor, unde CV-uri muncite, unde performanţă din sectorul privat, unde vizionarii, unde onestitate şi dedicaţie concentrate în grupuri mari? Ce altceva s-ar putea întâmpla în afara dizolvării câtorva feţe noi într-o mare de nume vechi şi ponosite? Cu un face-lift chinuit, PDL nu va putea să-şi refacă imaginea desfigurată de măsurile impopulare luate de guvernul Boc, de stângăciile şi erorile sale, de scandaluri, acuzaţii de corupţie etc.
Întrebarea fundamentală – singura de interes public major – este dacă al treilea mare partid de pe scena politică românească este capabil să se reformeze, după ce alte două au eşuat lamentabil? PSD şi PNL au ratat momentul, în opoziţie fiind, în ciuda alegerii lui Crin Antonescu, în martie 2009, în fruntea liberalilor şi a lui Victor Ponta, în februarie 2010, în fruntea pesediştilor. Va reuşi ceva PDL? Ar fi o premieră ca un partid aflat la putere să se reformeze radical, în absenţa presiunii exercitate de un nou val de politicieni.
Răspunsul îl avem deja, înainte chiar de rezultatul alegerilor interne din 15 mai. Consultaţi din nou lista candidaţilor. Veţi înţelege mai bine sila alegătorilor de politică, alegeri, partide. Tot de acolo aflăm de ce absenteismul creşte, de ce înfruntările electorale au ajuns, în ultimii ani, interesante doar pentru activiştii şi clientela partidelor.
Cine alege Boc ştie că şansele câştigării alegerilor în 2012 sunt infime, dar totuşi speră că „Băsescu are un plan“. Cine alege altfel ţine cu Blaga, desigur, dar nu se ştie exact de ce. Pe scurt, n-ar fi prea multe de spus despre alegerile interne din PDL şi şansele reformării interne, risipite sub cei şapte ani trecuţi de la instalarea lui Emil Boc la şefia partidului. Vor fi, aşadar, încă nişte alegeri, altele, dar totuşi la fel.
Convenţia Naţională din 15 mai va consfinţi finalul unei epoci, falimentul unor instituţii politice construite piramidal şi la fel de strâmb după ‘90, dar în cădere abruptă de audienţă în ultimii ani. Odată cu ele se prăbuşesc şi televiziunile care n-au înţeles că au devenit cutia de rezonanţă a neantului.
Doar din acest punct de vedere, vom marca, pe 15 mai, un moment semnificativ pentru istoria politică din România. PDL nu poate spera, în mod realist, la un scor bun în 2012, nu mai poate continua în mod credibil cu o elită ultraminoritară, proocidentală şi proreformistă, propulsată de mecanisme corupte, nu mai poate păcăli scoţând în vitrină una-două figuri luminoase, pretinzând că astfel s-a primenit şi curăţat. Adică poate, dar va ţine mai departe 70% dintre alegători în afara interesului pentru politică şi politicieni – iar procentul lor va creşte.
Ce vor face Patriciu, Lăzăroiu, Diaconescu, Tokes, Tăriceanu, Orban&co, cum vor evolua câteva ONG-uri, guvernatorul BNR, câteva nume din multinaţionale, da, toate astea pot deveni, la un moment dat, interesante. Ce va face, până la urmă preşedintele Traian Băsescu, cu proaspăta sa lipsă de încredere în politicieni?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU