Românii, între primitivismul barbar şi creştinismul mântuitor

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti a făcut public, săptămâna trecută, raportul de cercetare sociologică „Ştiinţă şi societate. Interese şi percepţii ale publicului privind cercetarea ştiinţifică şi rezultatele cercetării“. În presa românească s-au făcut numeroase comentarii asupra datelor oferite de acest raport. S-a scris mai ales despre incultura de care dau dovadă românii, conform raportului. Într-adevăr, câteva informaţii sunt incredibile pentru secolul XXI, secolul internetului şi al zborului cosmic: 42% dintre respondenţi cred că Soarele se învârteşte în jurul Pământului, nu invers, iar 20% sunt de părere că planetei noastre îi trebuie o perioadă de doar o lună să înconjoare Soarele. Adevăruri elementare rămân necunoscute pentru mulţi români.
Totuşi, cercetarea sociologică ne oferă ceva mult mai important, chiar dacă prin cifre statistice seci, şi anume chipul controversat în care românii îşi percep propria religie şi relaţia lor cu modernitatea. Într-o ţară în care numărul utilizatorilor de internet a ajuns la 12 milioane de persoane – ocupăm locul opt în Uniunea Europeană, cu 53,9% din totalul populaţiei -, peste 40% dintre respondenţii la cercetarea în discuţie cred că „unele numere sunt deosebit de norocoase pentru anumiţi oameni“, 46% afirmă că este bine să ţinem cont de zicala „Dacă te mănâncă palma stângă, vei primi bani“, iar 55% dintre respondenţii din mediul rural şi 47% dintre respondenţii din mediul urban ţin cont de faptul că deochiul ar putea fi prevenit cu ajutorul culorii roşii. Un paradox şi nu este singurul.
Aparent, românii sunt conştienţi de importanţa cercetării ştiinţifice şi ar susţine ştiinţa modernă. Aproximativ 73% dintre respondenţi afirmă că ştiinţa este importantă în viaţa lor de zi cu zi, 82% declară că cercetarea ştiinţifică trebuie susţinută de guvern şi 43% cred că toate problemele pot fi rezolvate prin mecanisme utilizate de ştiinţă şi tehnologie. În ciuda acestor procente, mai mult de jumătate dintre români cred că oamenii de ştiinţă sunt periculoşi, iar 59% consideră că ne bazăm prea mult pe ştiinţă şi prea puţin pe religie.
Românii sunt însă un popor credincios. 95% dintre români cred în Dumnezeu şi 88% cred în puterea rugăciunii. 73% dintre români se roagă cel puţin o dată pe săptămână, iar 53% merg la biserică măcar o dată pe lună. Aproximativ 80% dintre români cred în existenţa unor miracole aflate dincolo de explicaţia ştiinţifică şi 56% declară că există oameni posedaţi de diavol. Aceste date ar argumenta că românii noştri sunt credincioşi. Există însă câteva informaţii care alterează concluzia. Astfel, 64% dintre români consideră că prin cuvântul „biserică“ se indică locul unde se ţin slujbele religioase şi doar 14% consideră că acest cuvânt desemnează „Trupul lui Hristos“. 50% dintre români cred în existenţa Iadului şi 72% în existenţa Raiului, o diferenţă de procent cel puţin bizară. În cazul în care cercetarea ar fi pătruns mai adânc în detaliile de dogmă şi de cult ale credinţei românilor, mă tem că am fi descoperit răspunsuri mult mai descurajante. Procentele privind credinţa religioasă a românilor trebuie să fie completate şi cu două informaţii esenţiale, care ne arată nivelul de asumare concretă a valorilor creştine de către români. Ţara noastră ocupă locul întâi în ceea ce priveşte numărul naşterilor înregistrate în rândul mamelor minore şi locul trei în clasamentul avorturilor comise în Uniunea Europeană.
Vă mărturisesc că nu pot fi un susţinător fără rezerve al ştiinţei moderne. Sunt prea multe ororile provocate de oamenii de ştiinţă imorali. De aceea, cred cu tărie că ştiinţa modernă lipsită de o viziune morală, creştină asupra omului şi Universului va eşua şi va provoca mai degrabă apocalipsa societăţii noastre decât progresul acesteia. Dar nu pot accepta că, în secolul XXI, doar unul din zece români dispune de o cultură ştiinţifică activă  şi consolidată, cum iarăşi nu pot accepta că pentru prea mulţi români înţelegerea şi asumarea valorilor veritabile ale credinţei creştine sunt pervertite de superstiţii barbare, necreştine şi de patimi sângeroase, aşa cum este uciderea de prunci. În Biblie am aflat două dintre numeroasele versete care ne oferă pe deplin înţelegerea curată a relaţiei dintre ştiinţă şi credinţă: „Cu ştiinţa înţelegerii i-a umplut pe oameni şi le-a arătat şi bune, şi rele. Pus-a ochiul Său peste inimile lor, ca să le arate mărimea lucrurilor Sale“ (Eclesiasticul 17, 5-6). Mulţi dintre români încă sunt prizonierii formalismului religios, ai unui melanj pseudocreştin şi ai utilizării egoiste a ştiinţei moderne. Douăzeci de ani de rătăcire în pustiul falsei democraţii ne pot transforma în primitivii Europei. Deci, să luăm aminte!