Poporul român se poartă ca o femeie afectată de retardul unei adolescenţe întârziate sau, mai direct spus, cu riscul de a fi mustrat de naţionaliştii de ocazie, ca proasta satului. Se îndrăgosteşte constant de câte un flăcău, priveşte la el ca la Făt-Frumos, îi dăruieşte trupul şi sufletul. Apoi, după nopţi de tăvăleală fierbinte în şura de fân şi promisiuni de fericire şi bunăstare şoptite dulce şi viclean sub clar de lună, se trezeşte părăsită, ignorată, ba chiar şi bătută un pic de fostul Făt-Frumos. Proasta satului stă şi plânge, fără să reacţioneze întru apărarea onoarei pierdute, şi se împacă repede cu soarta. Îşi suflă mucii şi pleacă în căutarea altui cuceritor de inimi sensibile, că e plin satul de flăcăi voinici şi dornici de drăgosteală. Poporul român este veşnic neconsolat şi mereu trădat de cei în braţele cărora credea că şi-a aflat liniştea şi bunăstarea. Încep să bănuiesc că îi şi place.
În vremea alegerilor prezidenţiale am privit amuzat la certurile dintre susţinătorii celor doi candidaţi. În presă, dar şi la scara blocului, românii îşi susţineau cu patos candidatul favorit. Mogul contra mogul, vecin contra vecin. Apoi, a venit trezirea la realitate. Mogulii s-au întors la afacerile lor. Se negociază discret dosarele penale, se împart, reîmpart resursele, simpatiile politice, susţinerea mediatică. Românii de rând, părăsiţi de Făt-Frumos, văd însă cum li se taie din pensii şi salarii. Totuşi, s-au împăcat şi cu asta. De câteva zile, unii dintre români sunt loviţi, teribilă dramă, de o altă mare dezamăgire. „Televiziunea poporului“ şi-a pierdut vedeta şi patronul. DD zace în arest. Se simţea nevoia, nu-i aşa, de o nouă reprezentaţie de circ. Indivizi ieşiţi din fundătura mahalalelor au fluturat lozinca „Free DD“, mâzgălită neîndemânatic pe cartoane de ambalaj, şi au plâns în direct, la televizor, după idolul lor. OTV a reuşit cea mai mare performanţă din istoria mass-media româneşti: ediţia ad-hoc a emisiunii „DD în direct“, realizată cu DD cel încătuşat, ca personaj principal, a fost preluată şi transmisă de majoritatea posturilor TV din ţară. DD a fost eroul unei extraordinare puneri în scenă, aşa cum nu a visat el nici măcar în vremea celebrului serial otevist „Elodia“. Qui prodest?
Este şocant cum românii se îndrăgostesc întotdeauna de derbedeul satului. Politicianul băgat până la gât în hoţii şi jafuri, candidatul cu apucături de mahalagiu şi „băiat de cartier“, primarul ipocrit care oftează privind la sărăcia oraşului pe care-l administrează, cocoţat pe sacii de bani furaţi din bugetul local, toţi aceşti neanderthalieni nesătui cărora le-ar fi locul în puşcărie sau, cel mult, în grădina zoologică şi nu prin parlament, guvern sau primării, reuşesc să smulgă voturile şi iubirea românilor. Tot ei, românii, fac rating „jurnalistului“ care ne aduce în casă, prin articole de ziar sau emisiuni de radio şi TV, toate scursurile societăţii, de la desfrânate şi isterice care se spurcă şi se păruiesc „live“ pe la aşa-zise „reality-show-uri“, până la şefi de şatră, manelişti şi cocote masculine, care ne sfidează cu averea lor făcută pe seama prostiei umane. Când descoperă adevărul din spatele cortinei, românul protestează de parcă nu el ar fi complicele, instrumentul de îmbogăţire al celor pe care, până mai ieri, îi privea ca fiind „salvatorii neamului“, iar azi îi înjură ca „duşmani ai poporului“.
Mă întreba, zilele trecute, un coleg din presa locală, la emisiunea TV pe care o realizează, ce soluţie cred eu că ar fi pentru ieşirea din acest marasm în care rătăcim de atât amar de vreme. I-am spus că nu am soluţii, însă cred că românii au eşuat în a se defini ca popor. Cine suntem noi, românii? Dacă nu vom răspunde sincer la această întrebare şi dacă nu vom acţiona cu seriozitate şi onoare, pornind de la răspunsul găsit, nu vom avea alt viitor decât ghena istoriei. Tu, cititorule, te-ai întrebat vreodată cum te poţi defini ca român? Ce ai putea spune despre tine? Cine eşti tu? Trăim în mimetism şi dedublare, adică într-un fel de schizo-frenie la nivel de masă. Ne lăudăm cu credinţa ortodoxă, cu sutele de mânăstiri şi cu miile de biserici, însă mimăm credincioşia, căci asumarea esenţei credinţei noastre, iubirea de oameni şi de Dumnezeu, este doar o aminti-re ferecată în paginile prăfuite ale unor cărţi uitate. Ne mândrim că am fi buni gospodari, că românul este harnic şi priceput, dar ţara se scufundă în mizerie, nepăsare şi faliment. Unde ne sunt românii? Cine ne sunt românii?
Într-un univers al adevărurilor absolute, DD nu ar fi fost arestat pentru că el a devenit simbolul unui popor a cărui existenţă nu este altceva decât un etern „talk-show“ la OTV. Rămâneţi aproape, că nici nu mai ştiţi ce pierdeţi!