19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiUnde este România severă?

Unde este România severă?

Când îţi este retezat un sfert din salariu şi praful de pe toba pensiilor se transformă în nimicul din stomac, după ce doi ani ai fost minţit că economia stă bine, eşti îndreptăţit să ieşi în stradă. Când corupţia a crescut ca o ciupercă nutrită la umbra fiecăruia dintre liderii politici postdecembrişti, poţi scrie fără teamă „hoţii“ pe pancarte. Dar, în acelaşi timp, când scandezi „demisia“ la îndemnul unor lideri sindicali îmbuibaţi, când ţopăi pe dansuri puerile la un miting al sărăciei înseamnă că zgomotul îţi obturează gândurile. Gândurile acelea care fac diferenţa dintre o gloată şi un popor. Gândurile acelea pe care le auzi doar când, în linişte, te priveşti în oglindă.

România este un stat rămas din nou cu vistieria goală. Un eveniment deloc excepţional în istoria unei ţări consacrate în rolul de „lanternă roşie“ a Europei. Am fost educaţi să credem că, înainte de 1914, România ar fi fost grânarul Europei. Exporturile româneşti de cereale reprezentau abia 12% din totalul importurilor europene de la 1913. De fapt, avântul economic din perioada vechiului Regat a fost susţinut de împrumuturile externe, Cuza fiind iniţiatorul lor, acestea devenind în 1900 deja o practică obişnuită. Din 1859 până în 1914, bugetul României a crescut de peste 20 de ori, împrumuturile fiind principala cauză. Aceasta a fost perioada în care o carieră în politică sau administraţie a devenit atractivă pentru burghezie, statul fiind deja cel mai important distribuitor al banilor.

Caracterul excepţional al perioadei interbelice ţine şi el de mitologie. Din contră, afirmă istoricii străini, evoluţia economică a României dintre cele două războaie mondiale a fost dezamăgitoare. Ponderea noastră în comerţul internaţional era marginală, iar ţărănimea trăia în continuare în alt secol. Venitul pe cap de locuitor al unui român era de două ori mai mic decât al unui ceh, dar şi în urma maghiarilor sau a polonezilor. Desigur că partea plină a paharului a existat, dar, mai întotdeauna după 1989, s-a ignorat performanţa modestă a României interbelice comparativ cu restul ţărilor europene.

Şi nostalgicii „Iepocii de aur“ vântură doar vorbe goale atunci când vorbesc despre înfloritoarea viaţă economică din comunism. Da, industrializarea ţării nu a fost nicicând atât de intensă, dar efectul, motivaţia fiind una ideologică, ci nu logică, a fost haotic.

S-a ajuns astfel ca, în anii ‘80, România să aibă o producţie de oţel pe cap de locuitor superioară americanilor şi sovieticilor într-o perioadă în care cererea mondială de oţel se prăbuşise deja. În acelaşi timp, doar 15% dintre investiţiile statului erau îndreptate către sănătate sau educaţie, restul fiind băgat în fabrici şi uzine. Rezultatul ni-l aducem aminte cu toţii şi statisticile îl consemnează: România se afla în 1989 pe ultimul loc din Europa în ceea ce priveşte indicatorul dezvoltării umane (chiar şi în urma Albaniei).
Aflăm iată, în urma unei scurte cercetări istorice, că România nu a excelat niciodată în comparaţie cu celelalte surate europene. În remarcabilul său studiu comparativ („România şi Europa“, Ed. Polirom 2010), profesorul Bogdan Murgescu analizează în oglindă modelul de succes al danezilor şi eşecul românilor. Concluzia sa poate şoca: pentru ca ţările sărace să ajungă din urmă prosperitatea celor bogate, esenţială nu este conducerea politică genială şi nici supercreativitatea. Este nevoie de răbdare (astfel de schimbări pozitive se văd abia după două generaţii) şi de evitarea polarizărilor sociale (ceea ce regretabil se întâmplă astăzi, când bugetarilor li se contrapun privaţii). Dar este nevoie mai ales de ceea ce istoricul Alexandru Duţu descria ca fiind „România severă“: „nişte oameni serioşi care-şi văd de treabă, îşi fac datoria, îşi asumă obligaţii pe care le duc la bun sfârşit cu discreţie şi îşi împlinesc vocaţia plini de răspundere“. Câţi dintre noi, privindu-ne liniştiţi în oglindă, vedem un astfel de om?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

22 COMENTARII