Mă uit la acţiunile guvernului şi mă minunez.
Domnul prim-ministru Emil Boc convoacă o şedinţă fulger sâmbătă la 3.00 după-amiază şi face o conferinţă de presă prin care transmite următorul mesaj: „Cine nu se ocupă de combaterea evaziunii fiscale trebuie dat afară“. Multe am văzut în guvernarea României şi credeam că nu mă mai poate surprinde nimic. M-am înşelat. Nu mă pot dezbăra de naivităţi structurale.
Cum să te ocupi de combaterea evaziunii fiscale: te scoli dimineaţa, te duci la birou, îţi strângi salariaţii şi le spui: „Azi combatem evaziunea, că altfel ne dă afară“? Unde e evaziunea? E cumva baricadată într-un bloc pe strada Speranţei, colţ cu Virtuţii? Poate fi atacată cu mascaţii?
Evaziunea fiscală este în fiecare celulă a societăţii româneşti contemporane. Nu pot spune că este înscrisă în matricea antropologică a românilor, pentru simplul motiv că nimeni nu ştie din ce este compusă această matrice.
Evaziunea fiscală este în ţigările de cinci lei pachetul pe care le fumează şoferul tău. Este în cornul de un leu pe care îl cumperi în drum spre serviciu. Evaziunea fiscală este în cele două espresso de şapte lei fiecare pe care le plăteşti la cafeneaua din colţ. Evaziunea fiscală este în toate complexurile de buticari de la marginea tuturor oraşelor din România.
Evaziunea fiscală este în comerţul cu cereale, combustibili, fructe, legume, lapte, ouă, carne, peşte. Evaziunea fiscală este în toate vămile, porturile şi aeroporturile internaţionale ale României.
Evaziunea fiscală este în apartamentul vecinului tău, unde trei persoane au ajutor de şomaj şi muncesc la negru în brutăria din colţ, unde sunt, de fapt, patroni. Evaziunea fiscală este în tichetul de parcare tras la xerox pe care îl primeşti ca dovadă că ai plătit parcarea. Evaziunea fiscală este în biletele de meci ciudat de asemănătoare cu cele reale, pe care le primeşti după ce ai plătit 100 de lei la casieria stadionului. Evaziunea fiscală este în banii pe care îi plăteşte Tanti Aglaia profesorului care îl meditează pe podoaba de fi-su, profesorul fiindu-i diriginte la clasă, de altfel. Evaziunea fiscală este în taxa pe care o plăteşti la unele universităţi particulare care nu înregistrează aceste sume ca venituri impozabile, ci drept donaţii. Evaziunea fiscală este în maşinile cu număr de Silistra care se plimbă prin Călăraşi, Giurgiu, Bucureşti, Slobozia. Evaziunea fiscală este în chitanţa cât un timbru pe care o primeşti la dentist, cu gura încă umflată după extracţie. Evaziunea fiscală este în plăţile „din mână“ pe care le fac politicienii către presa locală şi centrală în timpul campaniilor electorale. Evaziunea fiscală este în cutiile cu râme ale sutelor de mii de pescari care merg la bălţi private în fiecare weekend şi plătesc gestionarilor taxele stabilite. Evaziunea fiscală este în milioanele de hectolitri de ţuică, vin, vişinată, caisată, afinată care se comercializează anual în fiecare comună şi oraş din România. Evaziunea fiscală este în cele peste două sute de mii de firme cu datorii la stat pe care fiscul nu mai este în stare să le localizeze, dispărând ca fumul.
Pe care din aceste evaziuni pe urmăreşte domnul prim-ministru?
Emil Boc a reuşit o performanţă. A adus încrederea publicului în guvern la nivelul la care fusese pe vremea lui Victor Ciorbea. Dar şi Traian Băsescu a reuşit o performanţă. Nici în cele mai negre zile ale mandatului său, Emil Constantinescu nu avea sub 25% grad de încredere. Dacă Traian Băsescu spune că va tăia pensiile cu 15% şi salariile cu 25%, numai unul din patru români îl mai crede.
Ca să nu mai spunem că aceste tăieri nu vor putea fi aplicate. Şi, deci, se vor mări TVA-ul, taxele şi impozitele. Aşa că evaziunea fiscală se va lărgi.
Oricâte şedinţe fulger de sâmbătă după-amiaza ar face primul-ministru.
