Lenea, criza şi populismul stângist

Când îi rogi frumos să iasă de sub măslin şi să pună osul la muncă, singura soluţie reală de ieşire din criză, bugetarii greci răspund cu pietre şi sticle incendiare. Două decenii de lenevie finanţată de stat sau de la bugetul UE, trândăvie hrănită politic intensiv cu populisme şi iluzii stângiste, au născut est-europeanul asistat, leneş, cleptoman, dar extrem de harnic şi guraliv când e să-şi apere lenea şi plăcerea banilor câştigaţi uşor. El, leneşul-descurcăreţ, este supravieţuirea şi transformarea sub capitalism a lui homo-sovieticus, strămoşul indiferent şi perfect inutil al noii specii de est-european somnolent în muncă, dar sprinten la furat.
Tabloidul german Bild l-a întâmpinat pe 6 martie pe premierul grec, aflat în vizită la Berlin, cu o scrisoare deschisă. Printre rândurile ei se citea exasperarea nemţilor faţă de indolenţa grecilor: „Dacă citiţi această scrisoare înseamnă că sunteţi într-o ţară diferită de a dumneavoastră. Sunteţi în Germania. Aici, oamenii lucrează până la 67 de ani şi nu au al 14-lea salariu pentru funcţionarii publici. Aici, nimeni nu trebuie să plătească 1.000 de euro mită pentru a obţine un pat în spital. Benzinăriile noastre au case de marcat, şoferii de taxi taie chitanţă, iar fermierii nu păcălesc Uniunea Europeană pentru a obţine subvenţii de milioane cu plantaţii de măslini care nu există. Germania are şi ea datorii mari, dar le putem duce. Asta pentru că ne trezim devreme şi muncim toată ziua. Dorim să fim prietenii grecilor. Din acest motiv, după aderarea la euro, Germania a dat ţării voastre 50 de miliarde de euro“.  
Dacă am fi Bild, scrisoarea către delegaţia FMI, încă la Bucureşti, ar suna cam aşa: „Dacă citiţi această scrisoare înseamnă că n-aţi plecat încă din România. Ca să ieşim din criză, aţi dat ţării noastre 20 de miliarde de euro. Noi v-am păcălit cu statistici falsificate, cu surse la buget inexistente sau nerealiste, n-am redus cheltuielile publice şi nici n-am concediat pe nimeni. Aici, cei 1.400.000 de bugetari mun-cesc câteva ore pe zi, patru zile din săptămână, vinerea e zi scurtă, iar lunea nici iarba nu creşte. Aici, oamenii mor în spitale cu şpagă cu tot, iar din cele şase milioane de pensionari, câteva sute de mii au în jur de 40 de ani. Ceva case de marcat avem, chitanţe la fel, dar banii nu prea ajung în buget, iar cei care ajung sunt repede furaţi. Dacă veţi creşte taxele sau cota unică, tot degeaba. Banii se vor scurge ca apa în nisip. Asta pentru că mulţi dintre noi se trezesc la prânz şi muncesc câteva ore. Dorim să fim prietenii FMI şi UE, dar dacă ne puneţi la muncă iese tămbălău ca în Grecia“.  
Cum tema eticii occidentale, mimată de noile democraţii din Est, depăşeşte aria tabloidă, ea merită o analiză ceva mai serioasă.
Prin urmare, care să fie explicaţia că guvernul Boc şi-a respectat prea puţine din angajamentele luate în faţa FMI şi UE? Incompetenţa? Lipsa de curaj? Ideea că-i mai simplu să-ţi tragi pe sfoară partenerii occidentali decât să tai în carne vie? Groază de greve şi proteste sociale? Sperietoarea grecească? Interesele şi ambiţiile miniştrilor din cabinetul Boc? Nepotismul şi clientelismul din sistemul public? Legile proaste? Insti-garea zilnică la revoltă socială, manipulările din presă, isteria de la Realitatea TV şi Antena 3? Din toate câte puţin. Însă, marea problemă rămâne specia-parazit, cocoloşită de toate guvernele, inclusiv de cabinetul Boc.
Nici un om raţional n-a pretins măsuri impopulare de la un guvern aflat în plină campanie electorală. Dar asta s-a încheiat în decembrie 2009. De atunci, nu s-a întâmplat nimic. Ce a oprit cabinetul Boc să dea afară din sectorul public 10.000 de oameni în luna ianuarie, 20.000 în februarie, alte câteva zeci în luna următoare şi tot aşa? De ce să plătim mai departe o administraţie publică obeză şi ineficientă?
  Una dintre explicaţiile de la Cotroceni, via Sebastian Lăzăroiu, ar fi că guvernul conduce cu ochii pe televizor. Altfel spus, că-i slab de înger. Adevărat, Realitatea TV şi Antena 3 sunt astăzi ciomagul media închiriat de PSD şi PNL. Ambele partide se arată preocupate de soarta pensionarilor, şomerilor, de viitorul funcţionarilor de la stat. În opoziţie fiind, PSD şi PNL nu-şi bat capul cu identificarea resurselor, nu caută soluţii reale pentru depăşirea crizei economice. Cele două partide se limitează la ţipete stridente şi lacrimi pe umerii asistaţilor şi bugetarilor. Atât.
  Adevărat, guvernarea este responsabilitatea guvernului. Dar, în vremuri de criză cumplită, opoziţia ar putea arăta ceva mai multă decenţă.
  La fel ca în anii ‘90, şi presa, cu rarisime excepţii, se poziţionează împotriva reformelor structurale. Televiziunile adoptă un discurs ultrapopulist care, speră ele, le va aduce mai multă audienţă. Pe lângă asta, televiziunile de ştiri au devenit parte a sistemului anti-reforist.
  L-am auzit, de pildă, miercuri, pe domnul Emil Hurezeanu vorbind la Realitatea TV argumentat şi, ca de obicei, pătrunzător, despre problema inadaptării Estului la modelul capitalist occidental. Etica ortodoxă pare mai puţin compatibilă cu spiritul capitalismului. S-ar putea, mai spunea dl Hurezeanu, că protestele violente din Grecia să ridi-ce chiar problema eşecului aderării Estului la zona euro, tocmai pentru că în Est munca şi respectul faţă de regulă capătă alt sens.
  Poziţia d-lui Hurezeanu ar fi demnă de comentarii mai ample dacă n-ar fi subminată, în mod ridicol, de poziţia Domniei sale de şef peste ceva putred şi foarte balcanic. În calitate de preşedinte al trustului Realitatea Caţavencu, domnul Hurezeanu semnează proteste că televiziunea controlată de Sorin Ovidiu Vântu e controlată de fisc. Las la o parte tăcerea totală, lipsa de ecou  – altfel fireşti. Nu te poţi solidariza cu un trust suspectat de evaziune fiscală pe scară industrială. Nu te poţi solidariza cu un trust administrat de lideri sindicali care, pe de o parte, latră în stradă că guvernul creşte taxele, iar pe de altă parte sunt cercetaţi penal că au furat milioane de euro şi n-au plătit taxe la stat. Aşa ceva în Germania – ţară în care domnul Hurezeanu a făcut o vreme carieră de dizident înainte de 1989 – ar fi de neimaginat.
 Închizând paranteza: da, presiunea uriaşă a opiniei publice, exercitată prin televiziunile de ştiri, va fi speriat, poate, guvernul Boc. Dar un guvern condus de talk-show-urile de la televizor nu merită puterea. Se cheamă că e un guvern slab, fricos, ineficient. Altfel se explică, poate, neputinţa guvernului Boc în faţa crizei. Cei mai mulţi dintre miniştrii săi gândesc ca în anii ‘90, stângist, populist şi cu ochii pe sondaje. Ar lua orice măsuri care să răcorească poporul (vezi nerozia stângistă a lui Berceanu cu supraimpozitarea posesorilor de Q7), dar să menajeze specia leneşului-descurcăreţ, să-l ţină în viaţă. Or, grija unui adevărat guvern de dreapta n-ar trebui să fie protecţia socială, ci producţia, expandarea sectorului privat şi diminuarea cheltuielilor în sectorul public. Să se ocupe stânga de bugetari şi pensionari. Însă PD-L n-a schimbat încă generaţia de lideri crescuţi la şcoala de gândire iliesciană, care a dominat ultimele două decenii. Băsescienii n-au ajuns încă să facă masă critică, iar calitatea multora lideri din noua generaţie lasă de dorit.
  Apoi, PD-L se zbate sub presiunea alegerilor interne. Miniştrii cu ambiţii politice în interiorul partidului nu pot fi imaginaţi riscând măsuri nepopulare care le-ar periclita cariera. Viitorul lui Emil Boc depinde de greii partidului, greii partidului fug de reforme din spirit de autoconservare. În acest timp, ţara se prăbuşeşte din cauza unor interese meschine. Cu astfel de guverne, România e condamnată la moarte sigură.
  Leneşul-descurcăreţ român, ceva mai bleg totuşi decât confratele sau grec, populează astăzi întreg sistemul public, sector ţinut în viaţă de un procent mic de oameni dedicaţi şi muncitori. Specia a proliferat şi în jurul afaceriştilor de partid, cu dinţii înfipţi în resursa publică. Etica muncii, conştiinţa lucrului bine făcut, transpiraţia asiduă şi respectul faţă de reguli nu intră în setul ei de valori.
  Concedieri masive în sectorul public şi întărirea mecanismelor de sancţiune şi control, de ordin fiscal şi juridic, par astăzi singurele măsuri care ar putea evita, pe termen lung, grecizarea României. Creşterile de taxe – adică bani luaţi de cei puţini din sectorul privat care înţeleg să respecte reguli minimale ale eticii capitaliste – vor hrăni mai departe, cot la cot cu populismul stângist, noua specie din Est. Muncă şi lege. Şi specia rea se poate stinge peste câteva generaţii.