Guvernul FMI

Negocierile pentru desemnarea primului-ministru s-au încheiat. De fapt, nu au fost cu adevărat nişte negocieri. Mai mult un dialog între nişte ipocriţi afectaţi de surzenie. Dincolo de aspectele urâte, specifice vieţii politice româneşti, observăm că în parlament s-a constituit o majoritate în jurul PD-L. Boierii care vor sta la masa împăratului vor fi stabiliţi în zilele următoare.
Mă surprinde, deopotrivă, bucuria cu care PD-L se repede să constituie guvernul şi tristeţea care îi determină pe unii dintre baronii PSD să ceară capul fostului candidat Geoană. „Portocalele“ sunt cuprinse de frenezie. Vom guverna! Vom administra resursele! Se dă dezlegare la afaceri. Ura! „Roşiile“ sunt aproape bulion. Am pierdut accesul la resursele naţionale. Am investit bani în campania lui Geoană şi ne-am ales cu câţiva ani de opoziţie. Afacerile intră în pierdere. DNA ne bate la poartă cu dosarele penale. Doar PNL rămâne, aşa cum le-a fost şi candidatul. În afara jocului, pregătindu-se de o aşa-zisă opoziţie de dreapta!
Atât bucuria PD-L, cât şi tristeţea PSD dovedesc lipsa de viziune politică şi parvenitismul politicienilor români. Guvernul Boc va fi un guvern lipsit de libertate. Traseul economic şi implicit social-politic al ţării este deja stabilit de FMI şi Comisia Europeană. Ne aşteaptă o călătorie plină de necazuri, de nedreptăţi. Şomaj, falimente, instabilitate politică, criză morală şi alte felurite nenorociri se vor abate asupra României. Surprinzător, Traian Băsescu nu a ascuns această realitate. I-a avertizat pe politicieni, inclusiv pe cei din PD-L, că destinul ţării este hotărât de creditori, ai căror bani ne vor ajuta să trăim, deocamdată, la limita subzistenţei.
Mulţi se bucură că FMI ne acordă simultan două tranşe de împrumut. Bucuria politrucilor este justificată de speranţa că din aceşti bani vor putea hrăni clientela politică. Armata de activişti, sponsorii oficiali şi neoficiali ai campaniei electorale aşteaptă cu disperare accesul la fondurile publice. Nimeni nu ne spune însă că aceşti bani trebuie plătiţi, achitaţi la FMI, Banca Mondială şi la băncile private de unde i-am luat. Cum vom plăti aceşti bani? România nu mai produce. Forţa de muncă este deprofesionalizată. Mediul de afaceri este bolnav. Împrumutăm bani doar pentru a supravieţui.
Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI, a declarat ca FMI şi Comisia Europeană au stabilit cu guvernul parametrii bugetului preliminar pe 2010. Ţinta principală este un deficit bugetar de 5,9 la sută din PIB. Atingerea acestui obiectiv presupune aplicarea unor măsuri severe de reducere a cheltuielilor bugetare. Aceste măsuri reprezintă 2,5 puncte procentuale din PIB. Traian Băsescu a declarat că pe 17 februarie 2010, România poate încasa concomitent ambele tranşe de la FMI, cea de-a treia, în valoare de 1,5 miliarde de euro, iar cea de-a patra, în valoare de 830 de milioane de euro. Suma totală de 2,3 miliarde de euro se va împărţi în două. Jumătate din sumă va merge la Banca Naţională, jumătate la Ministerul Finanţelor Publice, pentru susţinerea deficitului bugetar. Împrumutul pe care România îl are de la FMI este acordat în opt tranşe, vreme de doi ani, şi are o valoare totală de 12,95 miliarde de euro. Până acum am încasat două tranşe, în valoare de 6,9 miliarde de euro. FMI se spală pe mâini de problema concedierilor din sistemul bugetar. Concedierea câtorva sute de mii de bugetari, îngheţarea, reducerea salariilor sunt în răspunderea guvernului, FMI nu se amestecă.
Într-un astfel de context, discuţiile că majoritatea din parlament sau că guvernul ar fi de dreapta, că PSD sau PNL vor face opoziţie de stânga sau de dreapta sunt nişte discuţii pe cât de ipocrite, pe atât de penibile. Emil Boc, din loialitate pentru Traian Băsescu, îşi asumă rolul de samurai kamikaze. Guvernul pe care îl va conduce va fi obligat să respecte „la sânge“ măsurile stabilite de creditori, adică de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. Nu avem altă soluţie sau, mai corect spus, nu mai avem. Cei douăzeci de ani de jaf sistematic, de înstrăinare a avuţiei naţionale, de înfeudare a economiei româneşti de către companiile transnaţionale, trădările comise de clasa politică au ca efect aruncarea noastră la margine de prăpastie.
Vom trăi şi vom vedea ce se va alege. Până atunci, să ne reamintim, măcar pentru o clipă, de cei care au fost asasinaţi în Decembrie 1989, copii, tineri, bătrâni, bărbaţi şi femei, şi să le aducem omagiu o picătură de lacrimă. Şi să nu uităm că asasinii lor trăiesc şi se află printre noi!