Calcule cinice

România e la pământ în aceste săptămâni şi nu a trebuit să vină FMI ca să aflăm, guvernul şi goarnele sale încearcă să ne liniştească în fel şi chip că situaţia e sub control. Adevărul este exact pe dos. Situaţia a scăpat de sub control. E suficient să citeşti cifrele oficiale vânturate în aceste săptămâni şi viteza cu care ele se schimbă. Dar nu trebuie să ajungem aici. Orice negustor, cât de mic, poate să ne spună că băncile stau, creditul e scump şi nu se dă, că guvernul ia tot potul, că piaţa a făcut implozie, că nu se vând şi cumpără decât produse de strictă necesitate, comenzile la export sunt de mult un vis. Iar dacă întrebi, în administraţie, ameninţarea cu incapacitatea de plată este majoră. Toţi stau cu frica în sân şi nu ştiu dacă vor fi daţi afară sau, în caz că nu, dacă vor primi salariile şi, mai ales, cât la sută din ele. 50%, 80%? Marian Sârbu a zis acum vreo două luni, nu prea băgat în seamă, că speră să aibă bani pentru pensii şi salarii până la sfârşitul anului. Era prima dată când în această zonă se recunoştea gravitatea situaţiei. Asta implică faptul că e posibil şi să nu aibă. Este exact ce aflăm acum, odată cu vizita delegaţiei FMI la Bucureşti.
Bugetul statului nu are bani să plătească nici salarii, nici pensii şi se împrumută aproximativ 50 de milioane pe zi, de la băncile private, în condiţii proaste, adică scump. Guvernul a preferat să ia de la FMI bani mai ieftini, ca să acopere gaura. Este o soluţie disperată şi ne arată un guvern cu spatele la zid, cu buzunarele goale. Ajuns la ananghie, cred că are şi o memorie scurtă. Ne-a spus în repetate rânduri că nu se vor folosi aceşti bani pentru salarii şi pensii, ci vor ajunge la BNR pentru a elibera băncile să dea credite şi pentru investiţii, care ar asigura locuri de muncă şi relansarea economică. Ăsta era motorul ieşirii din criză de care ni se vorbea cu fast prin ianuarie. Când preşedintele Băsescu ne spunea că împrumutul la FMI e ultima soluţie! Nu ştia ce spune, ca de foarte multe ori, sau minţea cu bună ştiinţă. Iată că guvernul îngenuncheat de violenţa crizei, de propria lui incompetenţă (deja scandaloasă) şi de certurile din coaliţie face exact pe dos decât a spus de atâtea ori. Aş putea spune că Băsescu&Boc s-au specializat să nege azi ce au afirmat ieri, în a ne da asigurări solemne pe care le uită repede. Debandada şi haosul sunt trăsăturile specifice ale acestei guvernări. Corabia nu are cârmaci, surprinzător, date fiind meseria preşedintelui şi imaginea sa preferată despre ce înseamnă să fii şef, şi încă şef de stat.
De ce a apărut această nouă întorsătură? Explicaţia economică e simplă: Nu sunt bani! Activitatea economică fiind aproape de zero, nu se strâng destui bani la buget pentru a acoperi cheltuielile. Adică e faliment. Delegaţii români se milogesc la FMI să ne dea bani ca să poată ţine situaţia sub ameninţarea unei crize sociale, adică lumea pe stradă cerându-şi drepturile. Banii de la FMI, 1,2 milioane, ajung însă numai pentru o lună. Dar o lună mare. În vara asta, guvernul „s-a scos“ cu vacanţa şi verziturile de sezon. La toamnă trebuie achitate facturile, lumea se întoarce la lucru fără bani, verziturile se termină. Încep şcolile, vremea se răceşte, recolta e proastă etc. Presiunea va creşte exponenţial. Factorul perturbator este că România se duce cu repeziciune spre alegerile prezidenţiale. Banii de la FMI au rolul esenţial să ţină populaţia liniştită, să dea iluzia că o să ne descurcăm, să ne mai mintă câteva săptămâni. Ideea este ca guvernul să menţină calmul până când ne ducem la urne să decidem cine va fi şef la Cotroceni, după aceea poate să se întâmple orice. Pariul lui Băsescu aici este. Reuşeşte să menţină situaţia până atunci sau nu? Tranşa FMI e o gură de oxigen pentru el, dar şi pentru Geoană, şi el în coaliţie, şi el candidat. Dacă situaţia se prăbuşeşte, Băsescu nu va candida. Dacă o va face, va încerca să joace rolul de salvator al situaţiei, de om providenţial. Întrebare: Ce va fi în 2010? Va fi ceasul adevărului.