Legile huliganilor

Nici nu începuse bine sezonul fotbalistic din România şi deja mai-marii fotbalului românesc aruncau în stânga şi în dreapta cu propuneri şi hotărâri administrative, care să liniştească huliganii din această ţară. Nu le picaseră deloc bine federalilor incidentele din ultima etapă şi de la finala Cupei. Şi asta pentru că, în momentul în care Dragomir şi-a văzut promulgată celebra sa lege (singurul lucru pe care l-a făcut efectiv în fotbal), acesta avea impresia că o să pună lucrurile la punct. Nu suntem noi, românii, o naţie de războinici, dar mediul fotbalistic a rămas propice exprimării tuturor frustrărilor din viaţa reală. Astfel, Mitică a văzut cum, într-un an în care toţi s-ar fi gândit că „huliganii“ aveau să se potolească şi să devină majoreto-susţinători, cei vizaţi de lege s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie. Fenomenul, ca orice chestie prohibită tinerilor, a prins mai ales la puşti, aşa că amenzile şi dosarele penale au curs pe bandă rulantă.
Înnebuniţi şi speriaţi că proscrişii or să le dea „foc“ la scaunele sus-puse, şi-aşa şubrezite de mizeriile şi şmecheriile făcute în trecut, federalii au mai băgat un proiect. Acesta dă liber abuzurilor jandarmeriei şi le taie cluburilor orice legătură pe care acestea ar fi putut-o avea cu propriii suporteri în exterior. Prin legătură nu mă refer la finanţarea deplasărilor sau orice alte ajutoare primite ca să mănânce şi gura „frăţicilor“ ceva. Prin legătură vreau să indic situaţia cluburilor care nu-şi abandonează suporterii prin secţiile de poliţie sau modul prin care oficialii se interesează de propria galerie, când bodyguarzii sau firmele de pază ale finanţatorului gazdă fac practică pe ea şi chiar şi momentele când cluburile au măcar bunul-simţ să nu îşi lase neprotejată galeria în fieful celor mai mari rivali, asigurându-i o protecţie decentă.
Prin ultima hotărâre, Mitică şi ai lui au dat de fapt liber la „măcel“. Şi am pus între ghilimele acest ultim cuvânt fiindcă a devenit  laitmotivul din mass-media actuale atunci când se face referire la huliganii ţării.
Nu spune nimeni că în rândul fanaticilor sunt numai sfinţi sau că unii nu şi-o caută cu lumânarea, dar e deja altă poveste să califici un schimb de replici sau o torţă pasată între galerii drept măcel. A trebuit să vină băieţii aceia chelioşi şi tatuaţi din Ungaria ca televiziunile să vadă cum arată, vizual vorbind, nişte huligani. Dar ce contează invenţiile? Până la urmă, ideea este să iasă ratingul şi să se vândă ştirea, indiferent dacă ea transmite o minciună sfruntată.
Ce o să rezolve această hotărâre? La prima vedere, am putea spune că huliganii or să fie puşi cu botul pe labe, dar, în mare, această lege va altera libertatea de circulaţie, libertatea de asociere şi orice fel de libertate incidentă situaţiei analizate, câştigate de câţiva nebuni când cei care dau legile acum erau de partea cealaltă a baricadei. Concret, suporterii se vor bate între ei în goana oaspeţilor după bilete, jandarmii vor ciomăgi suporterii aflaţi în căutarea de bilete, mass-media vor vinde „masacrele“, federalii or să grohăie satisfăcuţi, iar fanii or să umple secţiile şi buzunarele miliţienilor. Ăsta să fie fotbalul dorit?
Nu ştiu ce proiecte vor urma sau ce legi or să mai propună adevăraţii huligani din România, dar nu văd prea curând pasiunea suporterilor oprită de astfel de baraje legislative. Ce zici, Mitică, nu mai bine aplici metoda ’89 şi scapi societatea actuală, plină de valize şi de bişniţari, de nişte proscrişi cu torţe?