Nu o să vorbim de agricultură, de însămânţări şi praşile, cum aparent spune titlul. Ne ocupăm de lansarea în ultimul weekend a candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. A fost o petrecere cu zurgălăi, cu discursuri fioroase, strigate în microfoane prost reglate. S-au folosit play-back în draci şi benzi cu muzică militaro-mobilizatoare. S-a aplaudat la comandă ca în studiourile TV emisiunile cu public, când sunt aduşi figuranţi plătiţi. Când se aprinde becul: aplauze! Se reped să bată din palme până când se stinge becul. Sau tropăie, sau scandează ceva, un text, şi el apărut cu litere de o şchioapă pe ecrane. Cum fac câinii din experienţele lui Pavlov cu privire la reflexele condiţionate. Televiziunile nu prea s-au înghesuit la „marile evenimente“ electorale de vineri şi sâmbătă. Unele au avut decenţa să transmită alte programe, filme, show-uri de divertisment etc. Altele însă au acordat spaţii generoase acestor ceremonii organizate numai pentru a arăta forţa partidului X sau Y. Se probează privitorului că se reuşeşte umplerea unei săli, că există militanţi entuziaşti care îşi amintesc sloganurile şi refrenele. Nu cred că este cineva curios din afara acestor reţele politice să asiste la aşa ceva. Toată şmecheria e organizată numai pentru că se ştie că e transmisă de televiziuni. Se proiectează un supraom, care se răsteşte de la tribună, vorbeşte cadenţat, arată pumnul spre liderii partidelor adverse. Se râde odată cu mulţimea, se lansează baloane, panglici, se declanşează un delir, o fericire colectivă demnă de o cauză mai bună. Urmează micii, berea şi sucul în pauză. Apoi, chefuri în norocoasele oraşe asaltate de atâţia granguri politici centrali şi locali, veniţi de aiurea, spre mulţumirea patronilor de hoteluri şi cârciumi, care îşi fac suma aşa, într-o ţară săracă la vreme de criză. Televiziunile propagă acest produs artificial, în ciuda dezinteresului manifest al publicului, cum apare în audienţe. Dispărut în aceste zile călduroase de început de vară prin parcuri, păduri, bucuros să lase în urmă la plecare stive de sticle de plastic cu apă, altele purtând urme de vin, ambalaje de toate felurile etc. Civilizaţia autohtonă, în plină desfăşurare… Fiecare, cu necazurile lui. Aşa va fi şi pe 7 iunie… Indiferenţa generală pe de o parte şi comedia politicianistă pe televizoare, pe de alta.
Liderii se străduiesc mult să capteze atenţia noastră prin intermediul televiziunilor. Au obosit de campania door-to-door. Au obosit să strângă mâini prin târguri, să adune lumea prin case de cultură, să ţină discursuri. E mai simplu să apari la TV şi să zici nişte vorbe, să dai din mâini, să priveşti camera teve şi atât. E mai ieftin şi mai eficient. Imaginea va conta mai mult ca orice în 2009. Nu contează programele, proiectele. Nici ce promite să facă respectivul candidat, nici ce îşi propune, nici dacă ştie ce are de făcut. S-a văzut şi în acest weekend: nimeni nu are idei despre asta, nici despre cum ieşim din criză, cum rezolvăm cu intrarea în zona euro la termen, cum scăpăm cu bine de raportul de ţară din iunie, care se anunţă critic. Cum salvăm locurile de muncă sau cum păstrăm puterea de cumpărare a oamenilor. Se zâmbeşte telegenic, se ridică braţele, se scandează lozinci. La atât s-a redus în ultima vreme limbajul discursului politic azi. Totul se bazează pe zgomot şi furie. Pe fanfare, aplauze la comandă, pe spectacol şi imagine. E un limbaj simplificat, bun pentru copii, naivi, făcut pentru iluzia că e înţeles din prima. Dar fără substanţă. Este o orientare generală a partidelor şi staff-urilor lor de campanie. În acest sens, între ele nu există diferenţe de ton şi strategie.
