15.6 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăOpiniiŢapul ispăşitor

Ţapul ispăşitor

Coaliţia a început stângaci guvernarea. La atâtea forţe adunate la un loc, peste 70 de procente în parlament, te aşteptai să aibă un pas mai ferm şi este exact pe dos. Ordonanţa nr. 230 a probat graba şi improvizaţia. Întârzierea formării bugetului, măsurile contradictorii anunţate arată bâjbâieli pe care nişte politicieni cu experienţă mare, cum sunt cei mai mulţi membri ai echipei lui Emil Boc, ar fi putut în mod normal să le evite. De unde vin aceşti paşi de dans greşiţi? Întâi de toate, de la incompatibilitatea celor două partide. Au electorate diferite, militanţi de o cultură politică diferită. Au dus de ani buni (din 1992, când s-au desprins din FSN) multe bătălii unii împotriva altora, care au lăsat urme. Memoria acestor lupte politice („şi dăi, şi dăi, şi luptă, şi dăi…!“, vorba lui nenea Iancu) îi îndeamnă pe unii împotriva celorlalţi. E dificil în câteva săptămâni/luni ca toate asperităţile să fie rezolvate, înjurăturile de mamă, cucuiele şi cicatricele vindecate. O fi dorinţa mare de a înfige dinţii în ciolan, de a tăia felii din plăcinta bugetului şi a fondurilor UE, dar şi rivalităţile sunt pe măsură. Neîncrederea pesediştilor în pedelişti şi invers este maximă. Şi încă nu s-a ajuns la împărţeala posturilor până jos. Şi aici vom avea nişte pricini brave de ceartă. Când se va ajunge la bani, ho, ho, va fi tragicomic! În asemenea cazuri se ajunge în proporţie de 99% la divorţ, nu înainte de a sărbători mediatic o serie de scandaluri politico-financiare. Cazul Oprea a fost floare la ureche, dacă ne gândim bine, în comparaţie cu ce vine.

Totuşi, până la alegerile prezidenţiale, va fi linişte relativ, chiar dacă va mai ieşi câte un prost din baie să zica una şi alta. E de făcut o împărţeală laborioasă şi abia apoi începe treaba. Totul depinde de răspunsul la întrebarea: Ce aranjament secret este în acest moment între Băsescu şi Geoană? S-a obligat Geoană să îl sprijine pe Băsescu, direct sau indirect (să pună un candidat de paie, de exemplu) la alegerile din decembrie? Ce ar da Băsescu la schimb? Susţinerea candidaturii lui Geoană la preşedinţie în 2014! Sau altceva? Din câte ştiu eu, Geoană se visează mare şef la Bruxelles. Vrea neapărat să facă o carieră internaţională. Deci, nu i-ar strica deloc o trecere pe la Cotroceni. De ce ar amâna-o pentru 2014? Dacă joacă bine, ar putea şi acum să îi ia locul lui Băsescu. Acesta din urmă a avut interes să colaboreze cu PSD, tocmai pentru a anihila un adversar puternic. Desigur, postura de partener de afaceri cu Băsescu îi mai taie lui Geoană din şanse, dar nu de tot – depinde ce partitură va executa partidul său în 2009. Se va poziţiona Geoană&PSD anti-Băsescu ca la „suspendare“ sau se va merge „la pace“ ? E de văzut! Pe de altă parte, nu sunt convins că ei controlează atât de strâns jocurile pe cât s-ar părea. Dimensiunile crizei, conflictele latente din partidele pe care le conduc, interesele divergente vor produce mai multe tărăşenii greu de prevăzut chiar în acest an. La prima veste proastă economico-financiară, ambii vor încerca să dea vina unul pe celălalt, să „ia faţa“ mediatic ca să puncteze. Băsescu îşi va face obişnuitul lui joc: „de-a ţapul ispăşitor“. Nu ştiu dacă PSD se va lăsa aşa uşor arătat cu degetul şi dacă va dori să achite nota de plată, oricât de drag i-ar fi Băsescu lui Geoană şi cât de înţeles ar fi cu PD-L. De data asta, s-ar putea ca Băsescu însuşi să fie ţapul ispăşitor al crizei care a venit, iată, peste România şi al neînţelegerilor din coaliţie. El şi-a asumat rolul de jupân, de naş al actualei puteri. În caz de eşec, lumea îl va considera vinovat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII