Am fost surprins de valul de comentarii apărute în presa românească – reacţie la decizia populistă a parlamentarilor de a mări cu 50% salariile profesorilor. De o săptămână încoace, aproape toţi editorialiştii vorbesc despre acest subiect, minunându-se fără încetare de inconştienţa membrilor parlamentului, care formează, cel puţin oficial, crema clasei politice din România. Verdictul general: întreaga noastră clasă politică este incompetentă şi coruptă. Şi atunci, de ce să mai mergem la vot peste două luni? Doar pentru a-i reconfirma pe membrii aceleiaşi cleptocraţii?
Pentru bursele din întreaga lume, ziua de ieri a fost mai neagră decât fundul unei cratiţe afumate. Dar asta îl interesează prea puţin pe românul de rând, afectându-l direct cel mult la nivel psihologic. Mult mai importante sunt ajutoarele de întreţinere, menţinerea gratuităţii educaţiei, feluritele subvenţii sau asigurările medicale complete. De unde vin toate acestea? De la stat, un stat care în România este construit pe modelul social european. Adică un stat protecţionist, care intervine în situaţii de criză şi acoperă mizeria făcută de copiii proşti ai sistemului. Astăzi, copiii proşti sunt oamenii din sistemul bancar şi, prin urmare, guvernul britanic va naţionaliza o parte din băncile cu probleme, cabinetul de la Berlin sare şi el în ajutorul sectorului financiar, iar irlandezii şi austriecii oferă garanţii nelimitate pentru depozitele bancare. Nu este pentru prima dată când guvernele europene intervin fără reţineri: în anii ’80, guvernul francez oferea împrumuturi cu dobândă mică şi intervenţii politice pentru a favoriza producătorii locali împotriva celor externi, iar în Marea Britanie, datoriile firmelor de stat erau frecvent şterse de la buget.
Acest model nu funcţionează însă şi în Statele Unite. Plasa de siguranţă oferită în Europa de guvernele protecţioniste are ochiurile rărite în SUA din cauza transferului controlului financiar către instituţii private. Guvernul american a oferit şi el bani pentru redresarea sectorului financiar, bani pe care îi va împrumuta însă de la Federal Reserve. Dar Rezerva Federală americană este controlată de organisme financiare private. Prin urmare, pentru a ieşi din criză, statul american se va îndatora şi mai mult chiar la acele instituţii care au declanşat criza. Rezultatul este întărirea controlului asupra statului prin intermediul mecanismelor financiare. Control aflat în mâna unor bancheri puternici, de obicei necunoscuţi marelui public.
Pentru ţările europene, şi pentru România într-o mare măsură, bugetul de stat echivalează cu un fond comun din care guvernul statului protecţionist îi va ajuta pe cei intraţi în necazuri, fie ei bancheri, profesori sau pensionari. Dar cei care decid către cine şi în ce cantitate sunt îndreptate ajutoarele poartă un nume cunoscut populaţiei din Europa. Pentru că ei sunt politicienii care depind într-o anumită măsură de votul nostru, al celor obişnuiţi.
De ce să votăm peste două luni? Pentru că, deşi mulţi dintre parlamentarii români se folosesc de fondurile publice în interese private, existenţa lor garantează însăşi funcţionarea acelui stat protecţionist specific Uniunii Europene, care mai mult sau mai puţin va sări în ajutorul fiecărei clase profesionale. Înainte de a fi un vot pentru un partid sau altul, votul nostru va garanta funcţionarea în România a unui stat de model european. Statul nostru este condus, din păcate, de politicieni corupţi… Dar tocmai această corupţie ne oferă al doilea motiv pentru care va trebui să votăm. Despre asta însă, săptămâna viitoare.
