17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiSummit bucureştean

Summit bucureştean

Uneori, comedia vieţii noastre politice atinge climaxul. Aşadar, vineri seară, liderii PSD şi PNL s-au întâlnit în secret pentru a pune la punct câteva lucruri. Fiecare parte a avut un interes specific, că altfel stăteau acasă, în familie, cu berica, nevasta şi copiii. Şi priveau cam strâmb la Tănase&Dinescu. Au discutat întâi de toate despre supravieţuirea guvernului, subiect de care Călin Popescu Tăriceanu este extrem de interesat. Asta dinspre liberali. Staff-ul PNL nu este preocupat de altceva, decât să rămână acest cabinet în funcţie până la iarnă. Nu îl va scoate nimeni pe premier din fotoliu sau din Palatul Victoria. A dat multe bătălii grele ca să rămână şi nu se va lăsa sedus nici de Geoană&Iliescu&Co. Ambele tabere au venit vineri la summit mulţumite că au trecut dând mână de la mână „legea votului uninominal“. Cu ocazia asta au reuşit să ne tragă o cacealma de zile mari. De fapt, nu e nici o „lege a votului uninominal“, ci numai un sfert. Partidele nu au vrut cu nici un chip să îşi lase din mână clientela politică, nici reţelele de interese. Aşa că s-au prefăcut că ne trimit la urne să votăm persoane. Fapt care pentru ele ar însemna sinucidere. Au scos un iepuraş din joben şi au zis că este un porumbel. Vom merge să votăm nişte nume, dar numai pe sfert. Se votează pe nume, e drept, dar după ce fraierul a băgat votul în urnă, grangurii de la partid decid cine intră şi cine nu în viitorul parlament. O minte diabolică a inventat jucăria asta care nu se mai foloseşte nicăieri în lume. Dacă nu ai luat din prima 51 de voturi (şi foarte puţini vor reuşi din prima), te duci matale cu gentuţa la partid şi te rogi, cu voturile tale – câte ai luat 23%, 43% -, să fii tu cel care, în jocul dintre şmecheri, adică alţi candidaţi din partidul tău sau din alte partide, să ajungi tu la Bucureşti în parlament. În felul acesta, liderii centrali&baronii locali îşi menţin controlul asupra partidelor lor. Se creează iluzia că s-a terminat cu listelele şi cu dictatura partidelor, dar, de fapt, e doar o iluzie, o scamatorie. Sigur, zic unii, e mai bine decât nimic. Sigur, este un experiment, zic alţii: dacă nu merge bine, schimbăm sistemul. Nu ni se spune şi când? Peste câte generaţii? Laşitatea, conservatorismul, pocherismul clasei noastre politice au atins „noi culmi de civilizaţie şi progres“, vorba propagandei comuniste.
Liberalii şi pesediştii – aşa-zisul guvern şi aşa-zisa opoziţie – aveau motive să fie fericiţi şi să negocieze într-o atmosferă plină de satisfacţie de sine. Dacă liberalii sunt interesaţi, cum am văzut, să rămână la guvern morţi – copţi (mai mult morţi decât vii), pesediştii au şi ei socotelile lor. Să mai introducă moţiune de cenzură, să pretindă public că vor să răstoarne guvernul? PD-L e în coastă cu arma în bandulieră, oricând gata să participe la orice tentativă de dărâmare a guvernului. Asta e alternativa unei înţelegeri cu PNL şi mijlocul de presiune, asul din mânecă la purtător, cu care Geoană &Co au venit la masa discuţiilor. Dacă nu batem palma, dărâmăm guvernul! Alte chestiuni: se fac alegerile parlamentare şi locale odată, da sau nu?  Se poate încheia o alianţă electorală şi de guvern anti-PDL&Băsescu? Da sau nu? Acestea au fost întrebările mari, pe care liberalii şi social-democraţii şi le-au pus. Lucrurile au ajuns departe dacă amândouă partidele au ţinut să se prezinte la o întâlnire la vârf cu delegaţii numeroase şi cu oamenii cei mai puternici.
Nu ştie nimeni la ce concluzii s-a ajuns, dar spectacolul nu stă în secretul întâlnirii, ci în ce a urmat. Presa a observat că mişcă ceva şi a aflat părţi de adevăr. Zvonurile au început să circule ca la balamuc prin redacţii. Până la urmă, au atacat luni frontal la reuniunea PSD. Geoană a recunoscut că s-ar fi întâlnit, cam cu o jumătate de gură. Oricum, a păstrat tăcerea cu privire la subiectele abordate. A dat-o şi pe limbi străine, de tot hazul. Liberalii au negat că ar fi existat o întâlnire. Rezultatul este stupefiant: liderii PSD s-au întâlnit cu nişte fantome şi au negociat ceva ce nu se ştie. Bucureşti este capitala absurdului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII