Acum aproximativ două săptămâni scriam despre un grup de tineri care au ucis o pisică, transformând-o în minge de fotbal. Imaginile şocante filmate de tinerii criminali cu un telefon mobil au îngrozit telespectatorii din întreaga ţară. Totuşi, printre cunoscuţii mei s-au găsit unii care să-şi exprime fie nepăsarea – „Ce subiect ai găsit şi tu! Mare lucru, au omorât o pisică, aşa sunt tinerii!“, fie indignarea că am pomenit acolo anumite instituţii precum şcoala, statul sau Biserica – „Vai, se poate să vorbiţi aşa de urât despre onorabilii, respectabilii slujitori ai instituţiei noastre!“.
Iată că presa acestor zile relatează cum doi tineri din Bucureşti au asasinat cu sânge rece un alt tânăr, pe motiv că acesta era mai bun decât ei la un joc video, pe computer. L-au lovit în cap, l-au legat de mâini şi de picioare, au încercat să-l sugrume cu un cablu. Apoi, pentru că tânărul refuza să moară, i-au astupat gura cu nişte cârpe şi o pernă şi l-au bătut timp de trei ore până ce acesta şi-a dat duhul. Pur şi simplu, l-au masacrat! Nu cred că putem să ne închipuim ce a simţit acel tânăr când a fost legat, aruncat pe jos şi bătut până la moarte în propria-i casă, la timp de noapte! Nu cred că putem înţelege ce a fost în mintea şi sufletul tinerilor care l-au omorât în bătaie!
Instituţiile comunităţii româneşti – mă refer la Familie, la Biserică, la Şcoală şi la Stat – tratează superficial soarta copiilor şi a tinerilor noştri, tineri care reprezintă marele eşec comun al acestor instituţii. Părinţii pleacă peste mări şi ţări în căutarea unui loc de muncă plătit decent, îşi abandonează copiii, îi lasă aproape orfani. În România există aproximativ 200.000 de copii care trăiesc fără unul sau chiar fără ambii părinţi pentru că aceştia sunt plecaţi în străinătate. Peste 20% dintre aceşti copii sunt convinşi că părinţii i-au părăsit şi trăiesc astfel o cumplită dramă a însingurării cu toate efectele nocive pe care le poate avea un astfel de sentiment la vârsta lor fragedă.
Însinguraţi în familie, tinerii merg la şcoală pentru a afla acolo nu un mediu care să-i pregătească pentru viaţă, ci doar un loc străin, prilej de a se constitui în găşti şi de a pierde vremea, aşa cum fac şi în cartier, la scara blocului. Şcoala nu are puterea să ofere tinerilor un model de viaţă, o cale pe care, urmând-o, tinerii să devină oameni adevăraţi, apţi să se afirme în societatea secolului XXI. Biserica este încremenită în tipare vechi şi puţinele ei iniţiative de comunicare cu tinerii rămân insule izolate de lumină într-o mare de întuneric. Pentru majoritatea tinerilor noştri, Hristos este doar o legendă, o poveste, un necunoscut sau cel mult pretext ca de Paşti şi de Crăciun să organizeze cu gaşca un bairam scăldat în alcool.
Despre Stat este inutil să vorbim. Conducătorii noştri se ţin de scandaluri şi de afaceri mizerabile. Jefuiesc şi calcă totul în picioare, ne aruncă în mahalaua Europei şi la canalul Istoriei. Soarta tinerilor români le este indiferentă…
Cu două săptămâni în urmă, nişte tineri ucideau un animal, o pisică şi îşi filmau isprava cu telefonul mobil. Acum, nişte tineri au ucis fără să clipească un alt tânăr, lovindu-l cu picioarele şi cu pumnii timp de trei ore. Mă întreb înfiorat ce urmează? Degenerăm ca popor, ne transformăm într-un trib de barbari? România, trezeşte-te!
