21.2 C
Craiova
miercuri, 1 mai, 2024

De-a majoretele

„De-a majoretele“ sau cheerleading în limba engleză este un sport care foloseşte înşiruiri formate din tumbe, dansuri şi cascadorii pentru a înveseli echipele sportive înaintea jocurilor.
Ce-mi veni cu majoretele? Mă uit în jurul meu şi văd o groază de majorete care vor să înveselească publicul. Care public? Acum, au ales pensionarii. Pe de o parte, avem „păpuşarii din PSD“, în sensul bun al cuvântului, care au profitat de slăbiciunea liberalilor pentru a le vârî pe gât o măsură foarte bună: majorarea pensiilor. De fapt, ce se vrea prin această majorare? Motivaţia am aflat-o de la doi foşti lideri de vârf ai PSD: în 2004, punctul de pensie ajunsese la 37% din salariul mediu brut pe economie. După care salariile au crescut, simultan cu economia, dar de pensii nu s-a mai ocupat nimeni. Aşa că, acum, valoarea punctului de pensie este de 31% din salariul mediu brut. O majorare la 37,5% ar însemna, de fapt, o readucere a puterii de cumpărare a pensionarilor comparabilă cu anul 2004, dacă privim în termenii salariului mediu brut pe economie.
După păpuşari, au intrat în ring majoretele. Care? Liberalii. Ei trebuie să se rostogolească, să danseze, să facă şi cascadorii în faţa pensionarilor pentru a majora punctul de pensie. De unde? Am fost printre primii care am adresat această întrebare, la fel cum, în urmă cu două săptămâni, într-o emisiune cu Petre Roman la The Money Channel, avansam, drept posibile soluţii, majorarea cotei unice sau a TVA. Văd că s-a răspândit această idee. Majoretele liberale nu ştiu însă exact care sunt sursele şi se rostogolesc, ilar de multe ori, părând că ştiu despre ce vorbesc şi demonstrând că habar nu au.
Ca şi în sport, dacă am avea un singur set de majorete, ne-am plictisi, poate      s-ar îngrăşa şi nu ne-ar mai plăcea. Aşa că, în scenă, a mai apărut un soi de majorete. Pentru acelaşi public: pensionarii. Acest „stol“ zboară în jurul căpitanului, care s-a instalat în cabina de la Cotroceni.
Este de lăudat iniţiativa preşedintelui Traian Băsescu de a solicita guvernului sursele de finanţare pentru majorarea pensiilor. Asta pentru că pune guvernul la treabă, ca să nu se repete istoria cotei unice, previzionată după principiul „o băgăm şi om vedea“. Cred că era însă bine dacă se limita doar la a atrage atenţia. Fără supărare, argumentul că ar putea să nu promulge Legea pensiilor pe motiv de neconstituţionalitate este absolut aiurea. De ce?
Preşedintele a agitat articolul 138 din Constituţie, „Bugetul Naţional“,  care la alineatul 5 spune aşa: „Nici o cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare“. Agitarea acestui capitol este ca şi când ar ameninţa un tânăr de 17 ani, căruia i-ar spune: „Îţi iau permisul acum dacă peste un an, când vei avea permis, vei trece pe roşu“. De ce?
Tocmai pentru că articolul 138 NU are legătură cu Legea pensiilor. Ci cu legea bugetului naţional. Buget care se elaborează de guvern până în luna octombrie, şi trebuie să fie adoptat de către parlament în toamna anului precedent exerciţiului bugetar pe care îl reglementează. Aşa că, dacă preşedintele nu promulgă acum Legea pensiilor, este pentru că pur şi simplu nu vrea el, întrucât cheltuielile şi veniturile bugetare va trebui creionate într-o altă lege, fundamentală, Legea bugetului de stat, elaborată tocmai în toamnă.
Acolo şi atunci trebuie să urmărească Traian Băsescu asigurarea cheltuielilor de pe urma veniturilor. Până atunci, îmi permit doar să citez din fostul prim-ministru, Adrian Năstase, care declara săptămâna trecută la The Money Channel: „Lui Traian Băsescu poţi să îi fluturi în faţă şi un tramvai. El dacă îl vede pe Tăriceanu cu o idee, consideră că lucrul ăsta este aiurea, şi  este ca un buldog. El şi-a pus dinţii în piciorul lui Tăriceanu şi nu-l lasă acum. Apropo, vă spun… eram vecin cu Traian Băsescu. El chiar avea un buldog care avea un obicei foarte neplăcut, acela că dacă treceai de el, te muşca din spate de picior“.
Solicitarea surselor de către Traian Băsescu a reuşit însă să pună guvernul la treabă: de la aberaţii de genul „avem 1,2 miliarde de euro din creşterea economică, 500 de milioane luăm de la accize, şi vreo 180-200 de milioane din crearea de locuri de muncă“, s-a ajuns la altfel de surse: „avem excedent de DOUĂ miliarde de lei, şi dacă am fi ajutaţi cu 200-500 de milioane de lei din bugetul de stat, am avea toţi banii de pensii“, a declarat Mariana Câmpeanu – preşedintele Casei Naţionale de Pensii. Acum, şi madam Câmpeanu face tumbe, dansuri şi cascadorii. Problema domniei sale este tocmai că nu mai are acele DOUĂ miliarde, care într-adevăr au fost excedent în anul 2006. Nu le mai are pentru că, prin transferuri bugetare, s-au dus la alte cheltuieli. Iar dacă anul acesta nu vor mai exista alte transferuri bugetare, atunci „alte cheltuieli“ rămân fără acei bani. Şi trebuie să pui ceva în loc. Ce? Păi, până se vor căuta cu adevărat şi se vor găsi banii (care pot fi obţinuţi prin tăierea risipei la care se adaugă alte taxe), în loc se pun tumbe, dansuri, cascadorii. Adică decidenţii se joacă „de-a majoretele“. Problema lor este însă că, la vârsta lor, în general, vârstnicii sunt imuni la majorete.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU