Pe frontul antinaţional al politicii româneşti, unul dintre partidele combatante monopolizează noţiunea de victorie. Este vorba de PSD, ale cărui trupe înregistrează succese spectaculoase. Partid format iniţial din nucleul dur al foştilor activişti pcr şi utc rămaşi în jurul tovarăşului Iliescu după divizarea Frontului Salvării Naţionale prin plecarea lui Petre Roman, PSD pare să devină un partid cu tendinţe de modernizare şi politicieni versaţi, lipsiţi de scrupule, călăuziţi de un pragmatism cinic în lupta politică purtată împotriva PNL şi PD. Faptul că liderul actual este copil de fruntaş militar comunist, prin tatăl său bănuit a fi general de securitate în uniformă de MApN, nu prea mai contează şi nici nu afectează capacitatea social-democraţilor de a aplica lovituri îndrăzneţe şi de a recuceri poziţii importante, politicienii tineri ai partidului reuşind o sinteză surprinzătoare între mentalitatea de activist pcr şi exigenţele politicii postcapitaliste moderne.
Legea pensiilor a fost un fel de pregătire de artilerie, în urma căreia trupele guvernului Tăriceanu II şi ale PNL au fost năucite, făcute KO şi silite să lase iniţiativa în mâinile PSD. Înainte de toate, Legea pensiilor a oferit social-democraţilor reactivarea masei de manevră numită pensionarii români, figuri legendare de bătrâni purtând în braţe plasa încărcată cu zarzavatul cumpărat de la piaţă alături de posterul cu trandafirii PSD şi care ani de zile ne-au căpiat pe noi, ăştia mai tineri, cu strigătele lor: „Când Iliescu apare, soarele răsare!“ PSD îşi asigură astfel o creştere dacă nu foarte mare, măcar sigură a procentelor de vot favorabil la viitoarele alegeri. Nu în ultimul rând, social-democraţii îşi oferă prin Legea pensiilor satisfacţia de a asista la chinul guvernului liberal cuprins de convulsii din cauza suprasarcinii provocate de căutarea agonizantă a fondurilor necesare măririi pensiilor. Astfel, unul dintre concurenţii puternici ai PSD îşi pierde şi mai mult din vitalitate şi deschide pentru acest partid drumul către revenirea la putere.
A doua victorie pentru PSD a fost admiterea de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate invocată în Dosarul Zambaccian, în care este judecat Adrian Năstase, fost prim-ministru şi preşedinte al PSD. Năstase este acuzat pentru luare de mită în formă continuată, şantaj şi trafic de influenţă, iar soţia acestuia, Dana Năstase, este inculpată pentru complicitate la luare de mită şi alte două infracţiuni. Nu ştiu dacă salvarea lui Adrian Năstase se datorează incompetenţei procurorilor care au instrumentat cazul sau faptului că majoritatea membrilor Curţii Constituţionale au fost numiţi în vremea guvernării PSD, 2001-2004. Oricare ar fi cauza, Adrian Năstase devine imaculat, spălat de toate acuzaţiile şi gata de a se reimplica în lupta politică atât în interiorul partidului, cât mai ales pe scena politică românească. Chiar dacă recuperarea politică a celui supranumit „Bombonel“ de adversarii răutăcioşi va fi un demers dificil, în care este posibil să cadă anumite capete prin PSD, la nivel general, partidul se întăreşte cu un politician maestru al artei politice practicate cu cinism, aroganţă şi lipsă de scrupule, adică exact cum trebuie să faci în România pentru a avea succes.
Şirul victoriilor recente înregistrate de PSD se încheie, deocamdată, cu numirea, până la 1 octombrie, a lui Alexandru Sassu ca director general interimar al Televiziunii Române prin votul camerelor reunite ale parlamentului. Sassu are şanse mari de a supravieţui interimatului şi de a deveni şeful televiziunii naţionale, oferind partidului un instrument deosebit de util în lupta politică.
PSD reuşeşte o performanţă până acum nemaiîntâlnită în România pentru un partid aflat în opoziţie: să promoveze o lege de mare impact electoral, să-şi recupereze politic unul dintre membrii marcanţi scăpându-l din mâinile procurorilor şi să cucerească televiziunea naţională. Firesc, românul de rând se va întreba: cine guvernează de fapt România? Este greu de răspuns la o astfel de întrebare, însă, devine tot mai clar că PNL pierde guvernarea ţării, se autoexclude de pe frontul politic şi lasă loc previzibilei lupte dintre PD şi PSD, adică facţiunile desprinse din fostul FSN, ex-PCR, Partidul Naţional Liberal întorcându-se acolo de unde a venit, adică în negura istoriei.
