Ziua când Clara a devorat rechinii

Autori


Părea să fie o săptămână nespectaculoasă: examene de bac şi zile de vacanţă, linişte şi aer condiţionat, secetă şi grindină, asfalt încins şi prefecţi care îşi imaginau, pe micile ecrane, că un „cod portocaliu“ înseamnă doar caniculă. „Ce frumos povesteşte Aurelian Pavelescu!“, îmi ziceam, căscând, în timp ce-l ascultam la postul de televiziune al unui candid patron. La fiecare 3 secunde, liderul creştin-democrat rostea: „mafie“ sau „sistem ticăloşit“, despre care ne lămurea cum funcţionează (cu servicii secrete, poliţie, justiţie, politicieni, presă şi interlopi), o istorioară pe care mulţi dintre noi am mai auzit-o. Poate că, dacă ar şopti-o, la una din urechi, noului său partener politic, domnul Tăriceanu, acesta ar fi mai în măsură să îl ajute, de acolo, din fruntea puterii executive a unei ţări pe care mi-o imaginez uneori rostind cuvintele Corinei (după o bere): „Unde mă duc eu acum, beată, pe tocuri? Şi mai vrei să alerg şi după tramvai!“. (Cum oamenii politici – şi ceilalţi din sistem – sunt „de-o mamă“, iar Duhul Sfânt al omisiunii se pogoară şi peste jurnaliştii fără lentile de contact albastre, dar atenţi la efectul de bumerang al cuvintelor, să ascultăm în tihnă cum cântă la unison în parlament partidele sponsorizate de Dinu Patriciu şi să ne bucurăm de mărirea pensiilor!).

Visând la drumul expres ce va străbate Doljul, după cum ne-a promis actualul ministru al transporturilor, auzeam răsunând la răstimpuri o invitaţie cu care maşina circului acvatic italian momea trecătorii de pe străzile Craiovei. Oferta: hipopotami, ţestoase uriaşe, crocodili şi… rechini (mai au şi ei, deşi ruşii, se spune, „le-au luat faţa la toţi“). Peştele răpitor (din carton) ce împodobea autovehiculul mi-a amintit capturarea, acum câţiva ani, în Bănie, a unui rechin al taximetriştilor. În fotografia dintr-un ziar, în locul aceluia apăruse, din greşeala unui editor, poliţistul care îl capturase şi care, făcând haz de necaz, solicita o firească rectificare, adăugând: „Colegii îmi spun rechinul!“. Nu voi intra în detalii despre diferenţa – remarcată de către doamna Zoe Petre, cândva – între corupţia cu care se confruntă cetăţeanul şi cea cu care se confruntă economia românească, diferenţă care împarte şi rechinii: doar unii pot fi prinşi („Ştiţi prea bine pe cine apără poliţia şi cu cine este înfrăţită ea“, spunea, la Craiova, fostul consilier prezidenţial). Mă opresc însă, cu gândul la dimensiunile peştilor din rapoartele anticorupţie pe care trebuie să le prezentăm partenerilor europeni, la un schimb de replici dintr-un film vechi, cu titlu mereu actual: „Oameni fără importanţă“, în care Jean Gabin punea întrebările: „Odată am venit aici să pescuiesc babuşcă“; „La râmă?“; „Nu. Cu grâu“; „Ai prins ceva?“; „Nu“; „Atunci de unde ştii că pescuiai babuşcă?“.


Nu m-am dus la circul italian (avem destul şi noi), l-am văzut însă, în rol de peşte, pe Vlad Drăgulescu, în „mady-baby.edu“. Spectacolele cu care zece absolvenţi de actorie (pregătiţi de profesorul Remus Mărgineanu) s-au prezentat în faţa comisiei de licenţă şi a publicului, în sala de la subsolul Agronomiei, pe 25, 26 şi 27 iunie mi-au stârnit entuziasmul. În grabă (un articol prost dat la timp e mai bun decât unul bine scris, dar care e gata prea târziu), am omis să remarc, în numărul de astăzi al Suplimentului de cultură, excelenta evoluţie în rolul Mady a Clarei Vulpe. Ea şi colegii ei au anihilat, pentru mine, şi nu doar pe termen scurt, damful intereselor politice, mâzga cotidiană, vulgaritatea.



Comenteaza acum

6 Comentarii

  1. I C from NY said:

    Pentru ca tot ne aminti D-l Ungureanu ca e vremea examenelor de bac, as vrea sa va spun ca am citit pe internet niste perle ale candidatilor.
    Din care am retinut una cu « se aduna », la care mai adaug si eu inca una de matematica . Tot cu « se aduna ». Iata-le :
    1 « Eminescu arata ca fonfii, flecarii si gusatii se adunau in Sfatul Tarii
    sa-si satisfaca nevoile. »
    2-Cum se aduna doua fractii ordinare pozitive, care nu au acelasi numitor, Popescule?
    -Se aduna numaratorii intre ei si numitorii intre ei(!!??…)
    Eu cred ca nu ar trebui sa radem prea mult de ignoranta candidatilor, sau de « regula » lui Popescu.
    Profesorul lui Poescu, probabil, s-a apucat sa adune fractiile asa cum
    « l-a invatat » elevul sau. Si iata ce a obtinut:
    De ex. :
    1/3+1/2=2/5. Sa observam ca fractia obtinuta este cuprinsa, ca valoare, inre cele date. Cu alte cuvinte, prin aceasta « regula », a lui Popescu, pot oricand sa obtin un sir nesfarsit de fractii ordinare, in ordine crescatoare, situate intre cea mai mica si cea mai mare dintre fractiile date.
    Cat priveste perla cu Eminescu, cred ca n-ar trebui sa-l condamnam prea mult pe acel candidat. Incercati sa actualizati afirmatia respectiva la fonfleguitii nostri parlamentari de azi. Si intrebati-va daca a gresit cu ceva candidatul respectiv.

  2. Termopan de Midia said:

    Foarte frumos articolul! In urma Domnului Profesor Cezar Avramescu au ramas multe lucruri bune, unele chiar la gazeta de Sud! Interesanta si pela elevului cu Eminescu, chiar daca e de condamnat ca nu l-a studiat suficient pe Eminescu, poate ar trebui felicitat ca a inteles realitatea! Am observat si eu ca in ultimul timp gashca lui Patriciu este foarte activa, probabil fiind si bine motivata si ca si-au mutat cartierul general de Stat Major la Antene. Insa sa te numesti Pavelescu, Milica sau Zoe si sa vorbesti de la Antenele lui Felix despre mafie, sa mai faci parte si din Polul de dreapta PNL-PSD e comedie curata, tragi-comedie sau prostie! Sau ei ii considera pe romani o masa de prosti!

  3. elev-Craiova said:

    “Daca absenta nu ti-ar fi simtita, sa stii ca nici prezenta ta nu conteaza.”-Standard Header|Full Message View”[email protected] nela.com”

  4. Dumitru said:

    Interesant si incitant articolul, sau altfel spus: “Trist dar adevarat”. Citandu-l pe agasantul Aurelian “Palavragescu”, nelipsit de pe ecranele tv, mi-ati adus aminte ca tanara generatie de politicieni s-a lasat prea usor contaminata de doctrinele bolnave ale partidelor pe care le reprezinta, dar si de banii patricienilor si motanilor pe care-i slugaresc, inseland amarnic asteptarile electoratului. Ii asociez mascariciului mentionat mai sus, pe Lavinia “Sandrama”, Cozmin “cu” Guse, Victor “Contra”, sau “Coana” Zavoranu, ca sa dau doar cateva nume de batrcieni, reprezentative de altfel si care se balacaresc in aceeasi mocirla cu hipopotamii, crocodilii si rechinii de rang inalt.

  5. Marius Dobrin said:

    Si in politica exista tineri sau mai putin tineri care au caracter si fac lucruri bune. Uneori e un sablon pagubos a impinge zugravirea parlamentului si a oamenilor politici de la noi in termeni caricaturali. E mai eficient de comentat punctual un caz sau altul.
    Doamna Zoe Petre ramane un exemplu de profesionalism si are opinii de respectat. Poate ca sunt momente cand opiniile sale pot fi mai putin de apreciat de unii dintre noi dar trebuie sa accepatm ca asa e viata, ne face sa avem adesea pareri diferite asupra unui acelais proiect.
    Ceea ce vreau sa subliniez in articolul lui CMU este demersul de a focaliza pe evenimente culturale. Cred ca principala tinta a presei trebuie sa fie informarea si in domeniul cultural , tot mai extinsa. Educatia prin cultura e una dintre priortati, cred eu. Lumea culturala e la fel de agitata si pasionala ca si restul societatii si poate fi l afel de savuroasa de urmarit. Mai ales in urbea noastra, in zona, pt ca lucruroile s emisca, e bine ca ele s acreasca prin mediatizare si antrenand public larg. E bine..:)

  6. cmu said:

    eu tocmai privisem la televizor cativa politicieni craioveni, destul de tineri, discutand la un nivel foarte scazut, foarte vulgar, despre adversarii politici. nu as focaliza pe cultura, in general – care poate sa fie si plicticoasa, oficiala, mediocra – sau mai putin decat atat (daca se poate mai putin) -si care are mediatizarea ei. promotia asta de actori – si profesorii lor – au creat doua spectacole excelente (nulta munca in spate), nu m/am putut opri sa nu consemnez inceputul lor de drum. care, si fara indiscretia mea, ar fi fost la fel de frumos.

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 30 iunie 2007

Actualitate

» Sondaj CURS: PD ar câştiga alegerile
» Fotbal: Universitatea Craiova – FC Schwadorf 1-2
» Scoţia: Posibil atentat la aeroportul din Glasgow
» Leul rămâne rege în parc
» Caravana „Serbările Timişoreana“, în Craiova
» Evaluarea sănătăţii începe cu poticneli
» Statul îşi abandonează tinerii peste hotare

Local

» Examen de carnet doar în caz de accident
» Martorii lui Tomulescu, acuzaţi de mărturie mincinoasă
» Mugurel Pară a murit la Bucureşti
» Furtună în beneficiul
» Poluare pe Dunăre
» Prostituate în plasa poliţiştilor
» Instalator de aer condiţionat, mort la datorie
» Covoarele olteneşti, marcă originală de Bechet
» Femeia care a învins 13 bărbaţi
» Lux pentru viaţa de apoi
» 3,10 la geografie, 10 după contestaţie
» Pensii majorate, isterie generală
» Bac în lacrimi

Gorj

» Ecologie în mine cu proiecte americane

Sport

» „Marele Circ“ se mută la Magny Cours
» Numai olteni pe podium
» Mergea, învins în sferturi
» Cătălin Gard, în penultimul act
» Federer, invincibil pe iarbă
» Oltchim a ratat transferul Aureliei Brădeanu
» Pantera Tănasie atacă titlul european
» Adversar incomod pentru Steaua
» Turnee memoriale la Pieleşti şi Scaeşti
» Prunariu, în Comitetul Consultativ al CCA
» Pătraşcu îşi definitivează lotul
» Încă un titlu pentru Gică Popescu
» Bondrea îl vrea pe Dorin Rădoi
» Pandurii încep seria amicalelor
» Încălzire cu amatorii

Bani & Afaceri

» Apatie la bursa locurilor de muncă
» Cuarţul de Uricani, scos la licitaţie
» Raiffeisen Bank s-a întâlnit cu IMM-urile
» Servicii de combătut şomajul

Magazin

» Apariţie editorială
» Fereşte-te de radar!
» Gura prostului adevăr grăieşte
» Bancul zilei
» IA TE UITĂ
» Horoscop
» Scurte stiri
» Cumpărături cu buget redus
» O ieşire la pescuit

Opinii

» Ziua când Clara a devorat rechinii

Top