Punct şi de la capăt

Am lipsit marţea trecută din rubrică pentru că mi-am propus ca o săptămână înainte de 19 mai să mă abţin de la orice comentariu. Şi aşa prea multă lume îşi dă cu presupusul fără să fi trecut măcar o dată printr-o bibliotecă de ştiinţe politice sau de istorie, fără să fi citit o carte despre ce e un referendum, republică parlamentară vs. republică prezidenţială, constituţie… Apar pe televizor tot felul de experţi în nimic, fără să poată în vreun fel să vină cu un document – oricare ar fi el – în domeniu. Te şi întrebi cine formează opinia în zona politică din ţara asta? Ca şi cum te-ai da pe mâna unui vânzător de alimentară să te opereze de ficat… Apelezi, fireşte, la un chirurg. E mai sigur. Poate scapi cu viaţă. Inflaţia de analişti, formatori de opinie, comentatori etc. a fost un fenomen care s-a adăugat comediei văzute de toţi pe scena principală. Zic comedie la campania pentru referendum pentru că toţi mint şi se joacă binişor cu umbrele pe un ecran… Au avut şi felia lor de glorie, de imagine, minutele lor de apariţie publică în care ne-au spus ce şi cum. Am auzit multe năzbâtii, aiureli, prostii pur şi simplu. Mulţi se iau după ureche, după zvon, după felurite păreri neavizate. Alţii pur şi simplu sunt interesaţi, când nu vânduţi, partizani ai unei cauze sau ai alteia. Unii o afişează, alţii o ascund. Şi e foarte greu de spus care atitudine e mai corectă. Să spui „bravului bizon“, atât de dispreţuit în toate ocaziile, pe mâna cui mergi. Sau să o faci pe neutrul, obiectivul şi imparţialul… E o dispută veche în mass-media, pe care nu avem cum să o lămurim aici, în numai câteva rânduri. Cert este că disputa pe acest plan, adică tot ce s-a înţeles din criza politică din România, abia începe. Referendumul s-a încheiat, analizele încep…
Nici pentru asta nu e prea mult timp, că ne apropiem cu viteză de europarlamentare. Aşa că partidele au puţin timp la dispoziţie să vadă ce au de făcut, de corectat, pe unde trebuie să mai umble la şuruburi. Pentru adversarii lui Băsescu a fost un mare eşec. Ei pleacă la alegerile din toamnă cu şansa a doua. PD va beneficia de victoria lui Băsescu. De ce s-a încheiat aşa partida? Pentru că Băsescu şi-a adus electoratul propriu la urne, ceea ce PNL, PSD, UDMR şi PRM nu au reuşit. Băsescu a jucat foarte bine rolul victimei în această distribuţie de teatru naţional şi, cum este un comunicator redutabil, i-a retrogradat fără efort pe oponenţii săi. Totuşi, aici e un joc de neînţeles. Prin sciziunea pe care a provocat-o la nivelul ADA, Băsescu a adus în prim-plan şi „i-a băgat în cărţi“, cum se spune, pe cei de la PSD. PSD a ripostat, crezându-se pe val şi dorind să iasă în faţă, iar Geoană să devină prezidenţiabil. Soluţia a fost să declanşeze procedura de suspendare a preşedintelui în parlament. I-a dat astfel ocazia lui Băsescu să revină în prim-plan, după ce luni de zile s-a aflat în declin în sondaje. Aşa că PSD şi Băsescu au fost actorii principali ai acestui spectacol în care liberalii şi UDMR au jucat roluri de figuranţi. Până la urmă, Băsescu şi-a adjudecat potul şi acum este „number one“. El a avut nevoie ca de aer de un eveniment, de o criză majoră, care să îi oprească scăderea pronunţată de popularitate. Referendumul a fost mai mult decât a sperat. PSD i-a dat această ocazie, semn că au tacticieni de mâna a şaptea… Chiar dacă s-au implicat puţin, liberalii au căzut cel mai prost. Singuri la guvern, minoritari în parlament, au acum o mare problemă. Cine plăteşte nota de plată? Momentul cel mai bun să iasă de la guvernare a trecut la 1 ianuarie 2007. Trebuia atunci PNL (ADA) să se retragă, să declare că şi-a îndeplinit mandatul şi să treacă în opoziţie. Ar fi conservat capitalul politic şi ar fi putut reveni la putere în 2008… Pe eşec e contraindicat să pleci pentru că rostogolirea nu va fi oprită, dimpotrivă. În situaţia de acum trebuie gândită altă formulă de majoritate parlamentară şi de guvern… Băsescu asta ar trebui să facă: să găsească o nouă stabilitate în parlament, deschizând consultări serioase, cum până acum nu a provocat.