11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiO axiomă absurdă

O axiomă absurdă

Dezbaterile privind Referendumul au evidenţiat printre altele existenţa unei axiome: prezenţa la vot nu va întruni numărul necesar pentru validarea scrutinului.
E o axiomă susţinută cu îndârjire nu numai de adversarii lui Traian Băsescu, ci şi de fanii acestuia din presă şi din politică.
Expresia acestei credinţe de tăria celei în adevărul că Pământul e rotund a fost dată de controversa în jurul Hotărârii Parlamentului de a decide calea de urmat în cazul invalidării Referendumului. Liderii PD şi PLD, puternic sprijiniţi de chibiţii prezidenţiali din presă, au reacţionat gălăgios, declarând că e o măsură menită a bloca revenirea lui Traian Băsescu în fruntea statului.
Potrivit articolului 5, aliniatul 2 din Legea referendumului nr. 3 din 24 februarie 2000, referendumul e invalidat dacă la acesta se prezintă mai puţin de jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale.
La alegerile parlamentare şi prezidenţiale din decembrie 2004 au fost înscrişi pe liste aproximativ 18 milioane de cetăţeni.
Admiţând că în doi ani cetăţenii cu drepturi electorale nu s-au redus în chip dramatic, pentru a fi validat, Referendumul din 19 mai 2007 are nevoie de prezenţa la vot a cel puţin nouă milioane de persoane.
Ce ne arată statistica alegerilor postdecembriste?
În mai 1990, la primele alegeri libere, s-au prezentat peste 14 milioane de persoane din 17 milioane, adică 86%.
La alegerile din septembrie 1992, proporţia participării a fost de 76%.
La cele din 1996, de 76%, iar la cele din noiembrie 2000, de 65%.
În fine, la alegerile din decembrie 2004 s-au prezentat 55% din cei înscrişi pe liste.
E posibil ca la un scrutin nu numai crucial, ci şi în premieră pentru poporul român să se înregistreze o prezenţă mult mai slabă decât la alegerile prezidenţiale şi parlamentare.
E posibil, dar în nici un caz cert, aşa cum lasă impresia poziţiile afişate public de cele două tabere.
Traian Băsescu a susţinut şi continuă să susţină că e Cel mai iubit fiu al poporului român.
Să zicem că adversarii săi nu cred o asemenea ipostază, considerând-o expresia unei demagogii de tip caţavencian.
Dar amicii şi aliaţii săi?!
N-au spus ei până acum că Traian Băsescu nu se teme de o întoarcere la Popor?
N-au pledat ei, de un an şi ceva încoace, pentru alegeri anticipate, singurele care ar arăta duşmanilor preşedintelui suspendat că el se bucură de legitimitate?
Păi, dacă, într-adevăr, Traian Băsescu are în spatele său Poporul, atunci prezenţa la Referendum va atinge proporţii urieşeşti.
Pot sta în calea prezenţei fabuloase la Referendum, presupusă de ipostaza de Cel mai iubit fiu al poporului român, măruntele intrigi ale adversarilor săi?
Sunt, aşadar, toate datele pentru a fi prudenţi când e vorba de a ne pronunţa ritos asupra unui moment care va avea loc abia în 19 mai 2007.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII