S-a vorbit mult, dar inutil dupa parerea mea, si dupa alegerile din ’96, si dupa cele din 2000, si dupa cele din 2004, despre „votul negativ“, care a jucat, se pare, un rol important la toate aceste scrutinuri. Spun ca s-a discutat inutil, deoarece de fiecare data au fost semnalate cauzele, dar niciodata, din câte imi aduc aminte, nu s-a vorbit despre riscuri.
Spun o banalitate, desigur, dar ea se impune. Votul negativ nu e „o optiune pentru ceva sau pentru cineva“. E o sanctiune data „altcuiva“. In 1996, multi dintre cei care au votat pentru CDR si pentru Emil Constantinescu au recunoscut ca au votat, de fapt, pentru „o schimbare“ in dorinta de a vedea la conducerea statului alte figuri. In 2000, lucrurile s-au petrecut pe dos. Nu putini dintre cei care au votat ca sa readuca PSD si pe Ion Iliescu la putere au facut-o, in realitate, ca sa pedepseasca partidele din CDR si, in primul rând, pe taranisti pentru dezamagirile provocate de „schimbarea“ ratata. In fine, la ultimele alegeri, n-am fost singurul, probabil, care a mizat pe Alianta „portocalie“ si pe Traian Basescu, fara sa fiu un simpatizant nici al liberalilor, nici al democratilor. Pur si simplu, am sperat ca noua Putere va face ceva impotriva „sistemului ticalosit“, acuzat de toate relele in campania electorala.
Din pacate, dupa aceste alegeri, nici cei care au pierdut, nici cei care au câstigat n-au vrut sa tina cont de ponderea avuta de „votul negativ“ in scorurile lor electorale. Pierzatorii n-au avut chef de o analiza lucida, iar câstigatorii s-au grabit sa anexeze si voturile negative in zestrea increderii de care ziceau ca se bucura. Si astfel s-a perpetuat o judecata strâmba care, dupa ultimele alegeri, a impiedicat Alianta DA sa aprecieze corect ce-si datora siesi si ce datora unui „NU“ prin care unii din votantii ei au vrut, de fapt, sa pedepseasca PSD.
Cel putin doua argumente ar fi obligat partidele noastre sa faca o evaluare, fie si aproximativa, a voturilor negative.
1. Spre deosebire de „votul pentru ceva, pentru cineva“, votul negativ e un vot capricios. El nu e dat in numele unei convingeri. E un vot enervat, razbunator si impulsiv. E dat cu naduf, fiind generat de nemultumiri, de resentimente, de exasperari. E dat ca sa penalizeze. Or, e limpede ca in aceste conditii el nu poate avea consistenta. Si nici viitor. Pe baza unui vot negativ nu se poate construi nimic.
2. Apoi. Dat din antipatie fata de „cineva“, votul negativ nu se transforma, obligatoriu, in simpatie pentru cel votat. In consecinta, orice victorie obtinuta pe baza unui vot negativ e conjuncturala. Ea nu e o garantie. E doar o sansa de moment. O sansa care seamana, as zice, azotatului de amoniu. Adica, poate fi si ingrasamânt, si bomba. Rezultat din lehamite sau din dezgust, votul negativ se transforma usor in ranchiuna impotriva celor care in loc sa profite, cu inteligenta, de el, il pun pe seama meritelor proprii.
Spun aceste lucruri intrucât, dupa opinia mea, aici se afla una din cauzele principale ale precaritatii democratiei din România. Partidele românesti inca nu ne-au dat prilejul unei optiuni serioase, neumorale, la alegeri. O dovada o avem chiar in aceste zile. Pe masura ce nemultumirile cresc in tara datorita paruielilor dintre liberali si democrati, partidul d-lui Geoana pare din ce in ce mai multumit, desi n-a intreprins nimic pentru a deveni, cu adevarat, un exponent al „stângii“.
