In viitorul apropiat, românul din Castellon sau Torino care se va plimba pe strada risca sa aiba surpriza de a vedea pe câte o cladire un simbol cumva familiar, desi fara sa-l mai fi vazut de câtiva ani: ba un manunchi de trandafiri, ba o sageata pe fond galben sau un vultur cruciat pe fond alb.
Ce sa fie, ce sa fie? Pâna la urma, majoritatea isi vor aduce aminte de unul din motivele pentru care au parasit România si au plecat unde au vazut cu ochii. Asta este, nu mai au ce face – unul din cosmarurile globalizarii este ca nu poti sa scapi de casa nici dupa ce iti iei câmpii de disperare.
In curând, românii plecati de-acasa vor trebui sa suporte iar defilarea la intervale periodice a unor figuri patibulare care incearca sa-i prosteasca cu aceleasi promisiuni neonorate de atâtia ani. Cum românii de pe-afara si-au dat seama ca, in calitate de viitori cetateni europeni, vor avea dreptul sa voteze si in tarile de adoptie si sa se organizeze in partide, politicienii de la noi au intrat in fibrilatii. „Astia vor sa ne scape!“, s-au trezit si alesii nostri.
Asa ca PSD a decis sa-si deschida reprezentante la Valencia, Torino si Milano, iar parlamentarii PNL din Suceava au ochit un sediu de birou parlamentar drept in Sevilla. Acestia din urma ar putea cere si marirea sumelor forfetare, ca deplasarea in teritoriu presupune, in cazul lor, cheltuieli suplimentare. In plus, nu strica sa faca si câte o plimbare, prin rotatie, pe meleagurile unde câinii andaluzi umbla cu capsuni in coada.
In cazul PSD, situatia este si mai sumbra. Aplicând metodele patentate de celebrul Octav Cozmânca, social-democratii nu le dau nici o sansa românilor aciuati pe plaiuri mediteraneene. Astfel ca incercuirea va avea loc cu complicitatea omologilor lor din Spania sau Italia. Mircea Geoana va veni la pachet cu Zapatero sau Romano Prodi. Bineinteles ca disponibilitatea acestora la colaborare este interesata.
Cu atâtia români este normal ca partidele din tarile respective sa fie interesate sa le obtina sprijinul pentru alegerile locale. Crearea unor partide noi românesti nu este o varianta dezirabila pentru establishment-ul politic de la Bucuresti sau Madrid. Nu este de mirare ca PSD s-a grabit sa intre imediat pe aceasta zona a emigrantilor. Motivatia ca românii au nevoie de un sprijin suplimentar celor oferite de consulatele MAE este doar de suprafata. Liderii partidului stiu foarte bine ca si voturile românilor din strainatate i-au trimis in opozitie. Acestia sunt in majoritate oameni saraci, din electoratul traditional al PSD, care au parasit satele in care nu aveau nici o perspectiva.
Ajunsi in strainatate, acestia au avut ocazia sa constate ca acolo mosierii si burghezii nu impileaza poporul de rând, cum li se spunea in tara, la tara. Pe lânga aplecarile executate pe plantatiile de capsuni sau spalarea mormanelor de vase din restaurante, românii au avut si timp sa gândeasca singuri. Daca partidele si-au adus aminte ca o parte din electorat este plecat peste hotare si vor sa-l recucereasca, va trebui sa-i explice cum de au fost nevoiti sa plece si de ce ar trebui sa-i creada din nou.
In momentul de fata nu vad nici un motiv pentru care un sucevean plecat in Spania ar trebui sa ceara ajutorul unui parlamentar român. Si nici nu vad ce ar putea oferi PSD in plus fata de serviciile oferite de consulate. Faptul ca milioane de români trebuie sa munceasca in strainatate pentru a duce un trai decent este chiar o dovada evidenta a erorilor comise de succesivele guvernari.
Nu nivelul redus de trai a fost principala motivatie a procesului, cât mai ales pierderea sperantei ca lucrurile se vor schimba. Reactia politicienilor a fost ingrijoratoare.
Pe vremea când Adrian Nastase era premier, raporta poporului care este suma de bani pe care „exilatii“ au trimis-o intr-un an si cât de recunoscatori ar trebui sa fim pentru faptul ca guvernul s-a ingrijit ca românii sa capete drept de munca in tarile UE.
Cred ca partidele ar trebui sa se apropie cu mai multa retinere fata de cei pe care si ele i-au alungat. Macar din pudoare.
